marți, noiembrie 12, 2024
ACTUALITATELimba română se va preda în prestigioasa Universitate Cambridge din Marea Britanie

Limba română se va preda în prestigioasa Universitate Cambridge din Marea Britanie

Limba română se va preda în prestigioasa Universitate Cambridge din Marea Britanie, începând cu acest an universitar, a anunțat Ministrul Educației, Ligia Deca, pe pagina sa de Facebook, scrie edițiadedimineață.

Anunțul publicat de Ligia Deca precizează că Institutul Limbii Române scoate la concurs patru posturi de lector de limba română la următoarele instituţii de învăţământ superior:

* Universitatea Cambridge, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord;
* Universitatea Mohammed V din Rabat, Regatul Maroc;
* Universitatea „Sf. K. Ohridski” Sofia, Republica Bulgaria;
* Universitatea de Stat din Comrat, Republica Moldova.

Candidaţii trebuie să fie cadre didactice, titulare într-o instituţie/unitate de învăţământ românească acreditată sau autorizată, cu o vechime la catedră de minimum 2 ani.

Postul de lector de limba română presupune promovarea limbii, literaturii, culturii şi civilizaţiei româneşti prin: activităţi didactice (curs, seminar, laborator, consultaţii, examene, elaborarea de materiale didactice, traduceri etc.), de cercetare ştiinţifică (participări/organizări de manifestări ştiinţifice, îndrumarea şi coordonarea studenţilor etc.), precum şi prin organizarea şi participarea la alte activităţi profesionale şi culturale în comunitatea academică.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE