Liga Studenților (LS IAȘI) a transmis un comunicat de presă prin care anunță faptul că a sesizat Consiliul Național de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNESDTI), instituția care poate sancționa plagiatul fostului ministru al Educației Sorin Cîmpeanu.
Este dovedit faptul că Sorin Cîmpeanu a plagiat un curs universitar în anul 2006, când şi-a însuşit 13 capitole scrise de doi profesori într-o ediţie anterioară, din anul 2000. Sesizarea a fost depusă ca urmare a refuzului ministrului actual al Educaţiei, Ligia Deca, de a sesiza organismul în cauză privitor la această problemă. Cu această ocazie, organizaţia a solicitat Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV) să îi transmită în copie dosarele de avansare în gradele didactice, pentru a determina în ce măsură cursul plagiat i-a folosit lui Cîmpeanu pentru a obţine un grad didactic.
În anul 2000, în cadrul USAMV a apărut cursul intitulat „Îmbunătățiri funciare și irigarea culturilor. Lucrări practice”, avându-i ca autori pe prof. univ. dr. Ioan Pleșa, prof. univ. dr. Ionel Jinga, conf. univ. dr. Alexandru Ene și șef lucr. dr. Sorin Cîmpeanu. Dintr-un total de 30 de capitole, doar cap. 1 și 29 apăreau ca fiind scrise de către Sorin Cîmpeanu. În 2006 același curs a fost reeditat, dar de data aceasta doar sub autoratul prof. Ionel Jinga și al prof. Sorin Cîmpeanu, cu titlul „Irigații, desecări, combaterea eroziunii solului, irigarea culturilor”. Însă în această a doua ediție, toate capitolele scrise în cursul din 2000 de către prof. Ioan Pleșa și prof. Alexandru Ene apar ca fiind scrise în 2006 de către Sorin Cîmpeanu. Este vorba de mai bine de o treime din întregul curs, mai exact 13 capitole.
După primirea sesizării, CNECSDTI are termen de 5 zile lucrătoare pentru a numi un grup de lucru format din 3 experți pentru rezolvarea cazului, urmând ca în maxim 30 de zile de la sesizare să fie înaintat un raport, care trebuie validat în plenul Consiliului Național de Etică. Un raport final este realizat de către CNECSDTI care trebuie adoptat în maxim 80 de zile de la data sesizării.
Sancțiunile care pot fi impuse sunt cele prevăzute de art. 14 din Legea 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare și pot varia de la retragerea lucrării, până la retragerea titlului didactic universitar și retrogradarea, interzicerea pentru o perioadă determinată a accesului la fonduri destinate cercetării sau suspendarea dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii superioare ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi de control sau ca membru în comisii de concurs.
„Sorin Cîmpeanu a încercat prin proiectul de lege al învăţământului superior nu doar să îşi salveze colegii din sfera academiilor militare sau cu funcţii înalte în stat care au plagiat în tezele lor de doctorat, dar a urmărit să îşi ofere singur o amnistie de la fapta de plagiat pe care a comis-o în 2006. Deşi noul ministru a promis că va elimina acele prevederi din proiect, nu există nicio garanţie că super-majoritatea parlamentară PSD-PNL-UDMR nu va modifica proiectele în Parlament, după bunul plac al lui Cîmpeanu. Prin faptul că Ligia Deca a refuzat sesizarea Consiliului Naţional de Etică, se dovedeşte ceea ce am susţinut noi după numirea ei: demisia ministrului Cîmpeanu nu este decât o mișcare de imagine a lui Klaus Iohannis care urmărește să satisfacă interesele de partid ale PSD-PNL-UDMR în educație, folosindu-se de imaginea aparent nepătată a noului ministru.” a declarat Toma Tataru, președinte Liga Studenților (LS IAȘI).