Încă nu am apucat, din motive geografice, să citesc cartea lui Andrei Vieru – “Elogiul frontierelor – mic tratat de libertate“. Din reacțiile de până acum se pare că este o carte formidabilă. Dar ceea ce voi scrie acum nu se referă la conținutul cărții, ci la actul temerar de a publica o carte despre libertate chiar acum, în aceste timpuri ciudate.
Așa cum am menționat acum câteva zile în articolul meu intitulat “Libertatea ca masturbare intelectuală“, a scrie despre libertate ar trebui să implice o imensă responsabilitate.
Da, este simplu și banal să scrii pe tema libertății când ești într-o societate deschisă, într-o epoca liniștită, destinsă, în care e voie de la Poliție, și când toate editurile sunt gata să te găzduiască. Poți să citezi din cine vrei, fără opreliști, poți să îți încânți cititorul cu fraze de efect, știind că nu există riscul de a fi lovit de nicăieri.
Cu totul altceva este însă când alegi să scrii despre libertate într-o perioada în care lumea și-a pierdut capul, în care instinctul de supraviețuire, dirijat de creierul reptilian pare să domine activitatea întregii societăți; când mai marii lumii, atât cei numiți, cei aleși sau cei invizibili strâng șurubul, limitează mișcările, cenzurează vorbele,obstrucționează gândirea, introduc noi metode de control – și nu par să o facă pe termen scurt. Pentru că dacă scrii despre libertate când libertatea este amenințată sau restrânsă, pas cu pas, nu poți să o dai la întors. Nu poți într-o frază din carte să lauzi libertatea și apoi să te ascunzi după perdea sau să aplauzi introducerea de pașapoarte suplimentare.
Deci, revenind la articolul mai sus menționat și la cartea lui Andrei – este clar că autorul și-a asumat un risc. Riscul de a trebui să-și apere scrisul prin atitudinea sa de cetățean. Și așa cum poate vedea oricine îi urmarește activitatea, el asta și face. Omul cetății Andrei Vieru este în perfectă armonie cu autorul Andrei Vieru. Spune ce gândește și trăiește ce spune. Pentru Andrei, ca și pentru alți câțiva, libertatea este o povara asumată, nicidecum treaba aia rușinoasa pe care am scris-o eu în titlul articolului. Acel calificativ se aplică celor ce și-au făcut din libertate nu un crez personal, ci doar o profesie temporară, până când sponsorii le vor repartiza alte sarcini.
