Coaliția aflată la guvernare urmărește să reformeze parțial legislația electorală, fără a atinge însă subiectele ce țin de alegerea primarilor sau dublarea numărului parlamentarilor din diaspora, care nu ar face decât să deranjeze Partidul Social Democrat, informează Stiripesurse.ro.
În 2017 liberalii au depus un proiect care nu a fost scos din sertar mai mulți ani și care astăzi se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaților. Proiectul prevede interzicerea candidaturii la alegerile parlamentare a persoanelor care până la data depunerii dosarelor au avut condamnări penale definitive, dacă nu a intervenit o reabilitare, amnistie sau dezincriminare a faptei. Astfel coaliția mai face un pas pentru adoptarea finală a legii care poate înlătura “penalii” din Parlament. Proiectul este susținut și de USR.
În prima parte a anului a fost adoptată legea cu prevederi similare pentru candidații la alegerile prezidențiale. Așadar, nu vor mai putea intra în cursa electorală nici persoanele condamnate definitiv cu suspendare.
Foarte interesant este faptul că în următoarea perioadă ar urma să treacă un proiect de lege, care stabilește că pe listele de candidaţi pentru Camera Deputaților şi Senat trebuie să fie minimum o treime femei, iar o parte dintre acestea să fie pe locuri eligibile. Mai exact, dacă deschiderea de listă e făcută de o femeie, următorii doi candidați sunt bărbați, și invers, dacă pe primul loc e un bărbat. Se pare că proiectul are susținere din partea partidelor, fiind semnat de parlamentari PNL, PSD, UDMR și USR.
Proiectul ce vizează dublarea numărului de parlamentari pentru diaspora, adică de la 6 aleși la 12 deputați și senatori, a fost reevaluat inclusiv de PNL. Cu toate că în ultimii șase ani a promis că va face această modificare, în prezent pare că PNL nu va mai insista, mai ales că PSD respinge această idee, Diaspora fiind un colegiu unde social-democrații au luat la ultimele alegeri parlamentare sub 5%.
Colegiul Diasporei este reprezentat doar de patru deputați și doi senatori, în condițiile în care în diaspora sunt câteva milioane de votanți, iar un județ din țară cu aproximativ 400.000 de persoane are zece sau mai mulți parlamentari.
PSD și UDMR sunt reticenți în ceea ce privește reluarea discuțiilor despre alegerea primarilor în două tururi.
“care stabilește că pe listele de candidaţi pentru Camera Deputaților şi Senat TREBUIE să fie minimum o treime femei,”
-mai voteaza tu mult LISTE
se va duce SI pixdei de suflet!
or fi deja prea multi poponari,
o explicatie TREBUIE cautata…..