OPINIILEGENDE, LEGENDE*

LEGENDE, LEGENDE*

Rămășițele corăbiei lui Noe – legendara ARCĂ – au fost găsite pe muntele Ararat, după milenii. Deloc puține sunt legendele străvechi adeverite de râvna arheologilor. Homer n-a mințit evocând gloria și nimicirea Troiei, ale cărei ruine au fost aduse la lumină de către Schliemann în plin secol romantic, iar alte exemple multe există.

Legenda spune că pătratul în care s-a ivit Cetatea Eternă a fost trasat cu plugul în 21 aprilie 753 î. Hr. Au urmat milenii de glorie, de lacrimi, sânge, cum și puhoi de splendori artistice și aproape la fel de multe cruzimi curmate și nu tocmai prin căderea Imperiului Roman apusean.

Tot în 21 aprilie sunt sărbătoriți mulți sfinți martiri ai Creștinătății.

Vor deveni, oare, oamenii mai înțelepți, mai buni, mai aplecați spre creație și edificare de frumuseți? Deocamdată, semnele sunt destul de firave.

Totuși, să fie o întâmplare supraviețuirea Columnei-certificat de naștere pentru poporul român, coloană ivită de geniul lui Appolodor din Damasc la solicitatea expresă a împăratului Marcus Ulpius Nerva Traianus, prin voința lui Dumnezeu, străbunul nostru alături de strămoșul rege dac Decebal?

Iar la Benevento, între colinele și munții samniți, ne întâmpină, tot aproape necontaminat de timp, Arcul de triumf al celui mai destoinic împărat din Roma cea veche, totuși, mereu nouă. Și acolo, sunt slăviți Dacii, din voința împăratului Traian. Deloc dintr-o simplă coincidență, spun eu, fiindcă Pronia ne dă semn limpede…

Sus inima, români!
——————————-
* Substantivul LEGENDĂ înseamnă MIT, adică străveche poveste cu sâmbure de adevăr. Dar substantivul a fost, la origine, verb latinesc la gerunziu și trebuie tradus prin DE CITIT.
Dă-le, Doamne, minte luminată cât mai multora, fiindcă întunecimea cugetului face cumplite ravagii!

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 12.851 de lei din 45.000,...

Dragi prieteni, aici o să vă țin la curent cu campania de donații pe care am început-o pe 1 iulie 2021 și care se termină...