ACTUALITATELa câteva ore după ce Cora a anunțat că se opune certificatului...

La câteva ore după ce Cora a anunțat că se opune certificatului verde, ANPC s-a năpustit cu controale și amenință cu închiderea. Fostul consilier al lui Ludovic Orban: Dovada că trăim într-un stat controlat de o juntă militară

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a propus închiderea unităţilor Cora Pantelimon şi Cora Alexandriei pe o durată de cel mult 6 luni, în urma constatării mai multor abateri importante la cele două magazine în cadrul unui control realizat vineri, relatează Agerpres.

De asemenea, ANPC a decis oprirea temporară a prestării serviciului la raioanele cu vitrină asistată de la unităţile cora Lujerului (mezeluri, cofetărie, peşte, produse alimentare promoţionale) și la Cora Văcărești din incinta Mall Sun Plaza (legume-fructe, gastro, cofetărie, brânzeturi şi carne vrac).

„În urma controlului, au fost înregistrate o serie de abateri importante, care au dus la amenzi contravenţionale în valoare totală de 120.000 lei şi dispunerea unor măsuri complementare importante”, a transmis ANPC.

Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul „O istorie a lumii pentru copii” de Virgil Hillyer, și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Cele mai frecvente abateri de la legislaţia în vigoare constatate de reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) din regiunea Bucureşti-Ilfov au fost: comercializare fructe şi legume ca fiind calitatea I, când în realitate acestea prezintă modificări organoleptice de aspect, culoare, consistentă, fiind improprii consumului uman; lipsa informării consumatorilor asupra faptului că, la anumite sortimente de citrice, coaja nu este destinată consumului uman; comercializarea unor produse cu data limită de consum depăşită; nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor calde, de minimum +60 grade C, la raionul gastro; nerespectare temperaturii indicate de producători, pentru o serie de produse alimentare; utilizarea unor materii prime cu data limită de consum depăşită; utilizare unor bureţi de sârmă şi coşuri de gunoi fără capac, în zona de gătire.

Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media.

Alte nereguli constatate au fost existenţa unor ventilatoare ale agregatelor frigorifice, precum şi agregate frigorifice neigienizate; existenţa la vânzare, la vitrina asistată, a unor produse ambalate fără a avea etichete cu data deschiderii pentru a se putea stabili conformitatea acestora; existenţa insectelor moarte sub tăvile de expunere din vitrinele asistate; existenţa unor depuneri masive de praf pe ventilatoarele agregatelor vitrinei asistate; absenţa, de pe etichetele de produs, a menţiunilor prezenţei ingredientelor cu potenţial alergen, în produsele preparate în magazine şi alte deficienţe de etichetare a produselor realizate în unitate; prezenţa unor arsuri de la congelare la produsele congelate sau a unor acumulări de gheaţă în ambalaj; lipsa igienizării la vitrinele frigorifice de la raioanele de produse congelate; utilizarea unor vitrine frigorifice cu rugină, exfolieri ale vopselei, grad avansat de uzură sau în care existau resturi alimentare, acumulări de apă şi mucegai; comercializarea diferitelor tipuri de murături (în oţet), constatându-se faptul că nu se precizează originea oţetului, precum şi faptul că acestea sunt prezentate ca murături în oţet, iar în lista de ingrediente se declară acid acetic.

Acest control vine la câteva ore după ce retailerul Cora a transmis că accesul în hipermarketurile sale aflate în incinta unor centre comerciale se face pentru toți consumatorii, posesori sau nu ai unor certificate verzi. Retailerul a organizat culoare și fluxuri separate de acces pentru persoanele care nu pot prezenta un certificat verde la intrarea în galeriile comerciale.

Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul  „Geografie elementară” de Charlotte Mason și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Economistul Bogdan Glăvan, fost consilier al lui Ludovic Orban pe timpul mandatului de premier al României, a comentat dur această informație.

El a spus că este o dovadă că România este o „juntă militară”.

„Dovada ca trăim intr-un stat controlat de o junta militara: doar 8 ore au trecut de când (hypermarketul) Cora a sesizat ca guvernul încalcă legea cu certificatul lui verde pana când acesta a asmutit organele statului pe companie si ii nchide magazinele.
Și presa libera? Mucles. Cum apară ea drepturile? Mucles. Presa libera încă are exponenți din epoca FSN, ei ne spun ce e bine și ce e rău. În America presa “quality” dezbate pandemia și masurile politice, la noi e pe burta în fata cizmei securiștilor. Rușine!”, a scris el.

Anterior, Cora atrăsese atenția că actuala formă a Hotărârii de Guvern adoptată pe 25 octombrie 2021 nu are prevederi vizavi de vreo interdicție expresă sau explicație privind felul în care se face accesul din galerii în hipermarket. Prin urmare, persoanele care nu pot prezenta un certificat verde vor avea acces în spațiul hipermarketurilor cora prin coridoare autonome și securizate, care nu permit deplasarea către alte spații comerciale din incinta galeriilor, astfel cum a rămas prevăzut și descris în prevederile Legii 55/2020.

„Atragem atenția asupra unor confuzii privind definiția „unității alimentare”, noțiune reglementată de HG 843/1999, ignorată în acest moment. Ultimile modificări explică și descriu doar accesul în mall cu privire la restul activităților economice, dar nu au nicio prevedere legată de hipemarket – autoritățile înțelegând importanța respectării accesului clienților la activitatea alimentară esențială”, precizează reprezemtanții Cora.

Retailerul a spus că soluția Cora de organizare a modurilor de intrare în magazine respectă toate prevederile legale, apără dreptul la hrană al populației și garantează accesul clienților în cele mai sigure condiții sanitare la cumpărături esențiale.

„Tragem un semnal de alarmă că ignorarea statutului de magazine esențiale pentru retailerii alimentari care activează în cadrul unor centre comerciale discriminează această categorie, distorsionează piața și încalcă principiile concurenței loiale între actorii cu statut egal din acest sector.

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

2 COMENTARII

  1. Mda. Si in timpul lui Orban s-a intamplat ceva similar.

    Avocata Iulia Medeleanu a fost victima unei tentative de intimidare anul trecut cand, dupa o actiune in instanta impotriva regimului Tataru, Orban, Arafat, au descins controalele la ea la cabinet ridicand acte si tot ce se putea (prima data in 20 de ani, mai sa fie…ce coincidenta).

    Asa se lucreaza in Romania: ANAF, ANPC, DSP, Colegiul Medicilor, Apele Romane, CNA, Rectorii si altii. Plecaciuni regimului, ordinele nu se discuta, chiar daca omoara sufletul.

    Asta e statul roman, poleit cu aere de civilizatie si democratie, care se tine de fund si urla ca Putin e dictator, dar ei procedeaza fix in aceeasi maniera.

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 12.851 de lei din 45.000,...

Dragi prieteni, aici o să vă țin la curent cu campania de donații pe care am început-o pe 1 iulie 2021 și care se termină...