joi, aprilie 18, 2024
ACTUALITATEKlaus Iohannis speră ca românii să poată merge la biserică și să...

Klaus Iohannis speră ca românii să poată merge la biserică și să se întâlnească cu familia de Paști

Președintele României, Klaus Iohannis, spune că își dorește ca pandemia de Covid să fie gestionată, astfel încât, în perioada sărbătorilor pascale, românii să poată merge la biserică, dar să se poată întâlni și cu familia, informează Digi24.

„Anul acesta sărbătorile sunt la o distanță mare [Paștele catolic față de cel ortodox]. Acum, în 4 aprilie, vor sărbători catolicii, evanghelicii, reformații, iar la începutul lunii mai vor sărbători creștinii ortodocși. Eu îmi doresc tare mult să gestionăm pandemia în așa fel încât lumea să poată să meargă și la biserică, să se întâlnească, sigur, în cerc mai restrâns, dar să se poată întâlni cu familia, fără să avem petreceri cu multe persoane.

Nu îmi doresc să îngrădim accesul la biserică. Sunt Sfintele sărbători de Paști, oamenii vor să meargă la biserică și trebuie să găsim soluții ca să poată merge la biserică.”, a declarat șeful statului, Klaus Iohannis.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

3 COMENTARII

  1. — Motivele pentru care participarea credincioșilor la Slujba din noaptea de Paști nu afectează sănătatea publică —

    Având în vedere restricțiile de circulație din România din timpul nopții, care se anunță a fi tot mai drastice, tot mai mulți credincioși își pun problema dacă vor putea participa la slujba din noaptea de Înviere, după ce anul trecut au trebuit să participe “online”, un precedent necanonic din punctul de vedere al Bisericii și pe care nu îl mai dorim să-l trăim.

    Autoritățile ar trebui să aibă în vedere această problematică, care afectează viața religioasă a peste 90 la sută dintre cetățenii din România. Se știe că o viață religioasă și participarea la ritualurile religioase au un efect pozitiv asupra minții umane, dându-i omului speranță, optimism și liniște lăuntrică, mai ales în această perioadă tulbure. Dacă vrem să păstrăm sănătatea oamenilor, trebuie să avem în vedere și partea psihică și pe cea spirituală (psyche = suflet, în limba greacă). O stare mentală bună menține și sănătatea trupului. “Mens sana in corpore sano” spune un dicton latin. În cazul oamenilor religioși, credința este cea care le oferă cea mai bună stare mentală.

    Creștinii slujesc Slujba Învierii la miezul nopții, dinspre Sâmbăta Mare spre Duminica Paștilor, bazându-se pe mărturia Sfintelor Evanghelii, din care se înțelege că Hristos a înviat a treia zi după răstignire, Duminica, înainte de răsăritul soarelui și chiar de apariția zorilor. Momentul exact este învăluit în taină, dar putem presupune că Învierea Domnului s-a petrecut la miezul nopții sau imediat după, bazându-ne și pe “Pilda celor zece fecioare”: “Iar la miezul nopţii s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui!” (Matei 25, 6). Prin urmare, slujirea Slujbei de Înviere la miezul nopții de Paști nu reprezintă un capriciu al creștinilor, cărora le place să umble noaptea pe străzi (știut fiind că cei practicanți nu încurajează umblatul aiurea noaptea pe străzi și petrecerile destrăbălate de noapte), ci ei doar vor să prăznuiască Învierea Domnului la momentul din zi când Domnul Iisus Hristos a înviat. Slujba de la miezul nopții de Sfintele Paști este o mărturisire a credinței în Înviere a creștinilor, face parte din convingerile noastre religioase. Este, în același timp, și un simbol al trecerii de la noaptea păcatului, a morții, la Ziua cea neînserată, a Vieții, pe care cei mântuiți o vor petrece cu Hristos, în veci. Creștinii nu au încurajat niciodată pierderea timpului noaptea. Noaptea este pentru odihnă și, pentru cei mai înduhovniciți, pentru rugăciune. Singura slujbă din an la care toți credincioșii sunt chemați la Biserică este Slujba Învierii. În ultimii ani, Biserica a chemat credincioșii la Biserică, la miezul nopții, pentru o oră, și în noaptea dinspre 31 decembrie spre 1 ianuarie, la Slujba din noaptea trecerii dintre ani, tocmai pentru ca oamenii să nu petreacă acest moment în petreceri pierzătoare de suflet, ci în rugăciune, timp de o oră și apoi să meargă liniștiți la casele lor.

    Revenind, creștinii nu privesc Slujba din noaptea Învierii ca pe o petrecere, chiar dacă e un moment de bucurie, ci ca pe un moment de înaltă rugăciune, o încununare a nevoinței Postului Mare, pe care l-au petrecut în înfrânări și nu în distracții. Autoritățile au instituit restricțiile de circulație pe timpul nopții pentru a preîntâmpina petrecerile tinerilor. Dar credincioșii nu merg la nicio petrecere. Merg să își manifeste convingerile religioase, în liniște și rânduială. De când s-a repermis participarea credincioșilor la slujbe, după starea de urgență, nu s-a constatat vreun focar de infecție între enoriașii vreunei biserici sau în urma unor pelerinaje. Regulile stabilite de autorități au fost respectate de Biserică, ba chiar Biserica a stabilit reguli suplimentare. Prin urmare, Biserica și credincioșii nu pot fi acuzați de rea-voință și că nu respectă regulile. Într-o biserică, în timpul slujbei, oamenii nu stau în contact unii cu alții. Toți stau la locul lor, cu fața spre altar, deci unul cu spatele la celălalt și se roagă. Se poartă mască, există dezinfectant în toate bisericile, se respectă toate regulile.

    În Duminica Paștilor, slujba, care în restul duminicilor din an se face dimineața, se săvârșește începând cu miezul nopții. Oamenii vin la biserică puțin înainte de miezul nopții, iar slujba se termină în jurul orei 3:00. Prin urmare, vorbim de 3 ore – 3 ore și jumătate în care credincioșii sunt la biserică, apoi fiecare merge la casa lui, pentru odihnă, după o noapte de rugăciune. Dacă autoritățile se tem de aglomerații, țin să le liniștesc spunându-le că unii oameni pleacă după o oră după ce slujba începe. În plus, credincioși care merg duminica dimineață la biserică, în noaptea de Înviere nu vin, pentru că anumite probleme personale nu le permit: vorbim de unii bătrâni, de părinți cu copii mici etc. Așa că se întâmplă ca în biserici să fie chiar mai puțini oameni decât într-o duminică obișnuită. De aceea, participarea credincioșilor noaptea la Slujba de Paști, în locul dimineții, nu va contribui absolut deloc la creșterea numărului de infecții.

    S-a vehiculat în spațiul public că nu participarea de Paști la slujbă este problema, ci petrecerile de după. Țin să contrazic această idee, pentru că se confundă Sărbătoarea Paștilor cu cea a Crăciunului. Din păcate, Crăciunul a devenit o sărbătoare laicizată, mulți oameni care nu sunt ancorați în Biserică asociază Crăciunul cu brazii împodobiți, cu Moș Crăciun și cu daruri, nu cu Nașterea Domnului. De aici și “obiceiul” meselor mari, petrecerile de Crăciun de la locul de muncă etc. Sărbătoarea Paștilor și-a păstrat caracterul duhovnicesc. Oamenii merg la biserică, vin acasă, se odihnesc poate până spre prânz, apoi stau la masă în sânul familiei, fără excese. Dacă după Crăciun, când erau restricții de noapte între orele 23 – 5, nu a crescut numărul de cazuri, ci dimpotrivă, a scăzut, ce să mai vorbim de Paști?

    Având în vedere toate aceste motive perfect raționale, nu vedem nicio problemă ca autoritățile să permită participarea credincioșilor la Slujba din noaptea de Paști. Cu declarații pe proprie răspundere, respectând toate celalalte reguli. Unii ar spune că tinerii ar putea folosi acest prilej pentru petreceri. Fals, tinerii nu obișnuiesc să petreacă de Paști. În plus, echipajele de Poliție sau Jandarmerie pot sta în zona bisericilor și se pot observa oamenii care vin sau pleacă de la biserică și se pot identifica ușor cei care ar vrea să “profite”, cu toate că sunt sigur că nu vor fi.

    Permisiunea participării credincioșilor la slujba de Paști ar putea nemulțumi unii oameni, dar motivele de mai sus, perfect raționale, ar trebui să le fie de ajuns. Ar spune că România este stat laic, dar nu este așa. România, conform Constituției, este un stat neutru din punct de vedere religios. Adică nu are o religie oficială, dar respectă toate credințele religioase și le încurajează, pentru că religia este un element foarte important al unei societăți. Iar Statul trebuie să vegheze asupra tuturor aspectelor societății.

    Modificarea hotărârilor date astfel încât creștinii să poată participa la Slujba din noaptea Învierii ar fi o dovadă de respect a autorităților față de convingerile noastre religioase. Să nu uităm că Biserica ne îndeamnă să fim buni, să respectăm legile, să “dăm Cezarului cele ce sunt ale Cezarului”, să ne plătim taxele și să ne îndeplinim toate obligațiile cetățenești. Așadar, putem fi considerați cetățeni model și autoritățile pot avea deplină încredere că putem respecta niște reguli, 3 ore într-o noapte, așa cum le respectăm zi de zi.

    Vedem deja că sunt semnale că se dorește participarea credincioșilor la Slujba de Înviere. Ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne asculte rugăciunile și să ne ofere această mare bucurie în noaptea Sfintei Sale Învieri!

  2. Speră? Și-a făcut guvernul meu, SRI-ul meu, SIE-ul meu, DNA-ul meu ș.am.d… și când credea c-a scos-o la capăt, “ghinion”! Puterea este dată de “Fratele cel mare” în mâinile lui Arafat. Greu să fii și mason; are și viața asta de mason deziluziile ei, totuși…

  3. Deci păpușarii au început să afle și ei, că dacă telectualii(sic) României sunt de partea lor, frecând duda prin corporații, nu prea s-ar putea înțelege cu pulimea care merge la biserică, și la care în mintea lor un zeu este mai tare decât organele de opresiune ale stăpânilor, așa că ar putea apare un nou decembrie 1989.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE