vineri, ianuarie 24, 2025
ACTUALITATEKlaus Iohannis i-a cerut omologului său ucrainean să recunoască oficial inexistența „limbii...

Klaus Iohannis i-a cerut omologului său ucrainean să recunoască oficial inexistența „limbii moldovenești” și a pledat pentru respectarea drepturilor minorității românești

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut marți, 1 februarie 2022, o convorbire telefonică cu Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Convorbirea a avut loc în contextul aniversării a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Ucraina, respectiv al evoluțiilor îngrijorătoare de securitate din imediata proximitate a Ucrainei, în regiunea Mării Negre, conform Agenției de Știri BucPress.

Președintele României a exprimat disponibilitatea avansării cooperării bilaterale, prin lărgirea cadrului juridic și valorificarea potențialului existent în domeniul economic, inclusiv comercial, al conectivității fizice și cooperării transfrontaliere, precum și în domeniul cultural. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis și-a arătat susținerea pentru continuarea negocierilor privind finalizarea Declarației comune privind perspectiva europeană a Ucrainei, document aflat în discuție în plan bilateral de anul trecut, cu luarea în considerare a elementelor de interes pentru România.

Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul O istorie a lumii pentru copii” de Virgil Hillyer, și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Președintele Klaus Iohannis a acordat un spațiu amplu, în convorbirea telefonică, soluționării problemelor legate de drepturile persoanelor aparținând minorității române din Ucraina, îndeosebi privind protecția identității lingvistice a etnicilor români. În acest sens, Președintele României a reiterat așteptarea ca, pornind de la recunoașterea identității între limba română și așa-zisa „limbă moldovenească”, confirmată de partea ucraineană în luna aprilie 2021, Ucraina să recunoască oficial inexistența „limbii moldovenești”.

Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Etamynis(alergie la praf, polen,venin)  și vei contribui la susținerea siteului R3media.

Salutând reluarea, în septembrie 2021, a rundelor de negociere la nivel de secretari ai Comisiei interguvernamentale mixte româno-ucrainene privind protecția drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, Președintele Klaus Iohannis a subliniat necesitatea obținerii unor rezultate concrete, cât mai curând posibil, care să permită semnarea unui nou Protocol, precum și reluarea activității Comisiei în plenul său.

Președintele Volodimir Zelenski a menționat că înțelege preocupările părții române legate de drepturile persoanelor aparținând minorității române și și-a manifestat disponibilitatea pentru identificarea de soluții.

Cei doi șefi de stat au avut un schimb aprofundat de opinii cu privire la situația de securitate din regiune.

În acest context, Președintele României a reiterat sprijinul ferm al statului român pentru suveranitatea Ucrainei și integritatea sa teritorială, precum și pentru aspirațiile sale europene și euroatlantice.

Președintele Klaus Iohannis a arătat că este inacceptabilă amenințarea cu folosirea forței și tentativa de subminare a actualilor parametri ai arhitecturii europene de securitate, precum și încercările de recreare a unor ,,sfere de influență” și a reafirmat susținerea puternică a României pentru dreptul Ucrainei de a-și alege propriile opțiuni de politică externă și de securitate.

Președintele României a reiterat sprijinul pentru politica de nerecunoaștere a anexării ilegale a Peninsulei Crimeea și a apreciat comportamentul responsabil al Ucrainei în vederea evitării creșterii tensiunilor.

La rândul său, Președintele Ucrainei a mulțumit României pentru sprijinul vocal și activ atât în cadrul Uniunii Europene, cât și al NATO, potrivit unui comunicat al Președinției Române.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

2 COMENTARII

  1. …„sprijinul ferm al statului român pentru suveranitatea Ucrainei și integritatea sa teritorială”. Cu alte cuvinte, Klaus „românul” a trădat din nou dezideratul românilor din Ucraina, reunirea cu „Patria Mamă”. Deci, clar, nu-l interesează o atingere a integrității teritoriale a Ucrainei, fapt ce denotă că n-are treabă nici cu teritoriile românești (Bucovina de Nord și Ținutul Herța), ambele luate cu japca de URSS – după pactul dintre Hitler și Stalin. După trădarea lui Emil Constantinescu, în chestiunea românilor din Ucraina, o nouă confirmare a lipsei de viziune (valoare) a politicii externe românești. Care este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire!

  2. palida miscare de imagine. Probabil a cerut voie la ursula, sherman macron si ceilalti stapani ai lui: stapane, da-mi voie sa declar lucrurile astea pentru prostii din tara mea, am vazut ca ungurii au facut asta si sunt apreciati.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE