ACTUALITATEKlaus Iohannis anunță decizia Consiliului European: Ajutor de 9 MILIARDE de euro...

Klaus Iohannis anunță decizia Consiliului European: Ajutor de 9 MILIARDE de euro pentru Ucraina, în cursul acestui an

Într-un comunicat de presă, Administrația Prezidențială anunță că liderii statelor UE au stabilit un nou ajutor de 9 miliarde de euro pentru Ucraina, precum și alte forme de ajutor economic; toate, în cursul acestui an.

Președintele României, Klaus Iohannis, a participat, în perioada 23-24 iunie 2022, la reuniunile liderilor din Uniunea Europeană și Balcanii de Vest, Consiliului European și Summit-ului Euro în format extins.

În intervenția sa, Iohannis a reafirmat convingerea sa privind viitorul european al regiunii Balcanilor de Vest, subliniind sprijinul ferm al țării noastre pentru avansarea politicii de extindere în acord cu meritele proprii.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

În egală măsură, Președintele României a reiterat susținerea pentru deschiderea efectivă, cât mai curând posibil, a negocierilor cu Republica Macedonia de Nord și Albania, și, respectiv, identificarea unor soluții pentru a impulsiona procesul de apropiere de UE pentru Bosnia și Herțegovina.

„În ceea ce privește situația din Ucraina, Consiliul European a reiterat angajamentul față de continuarea oferirii de sprijin pentru reziliența economică, militară, socială și financiară a acestui stat, inclusiv ajutor umanitar.

Liderii europeni au condamnat ferm atacurile împotriva civililor și a infrastructurii civile și au reluat apelul privind retragerea imediată și necondiționată a trupelor și a echipamentului militar al Rusiei de pe întreg teritoriul ucrainean, în granițele sale recunoscute internațional, solicitând Rusiei să permită revenirea în siguranță a persoanelor mutate forțat în Rusia, mai ales a copiilor.

Liderii europeni s-au referit și la adoptarea celui de-al șaselea pachet de sancțiuni, care a intensificat și mai mult presiunea asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului împotriva Ucrainei, și au făcut apel la alinierea la sancțiunile UE, în special din partea statelor candidate.

Totodată, Consiliul European își menține angajamentul de a sprijini Ucraina pentru a-și exercita dreptul de autoapărare împotriva agresiunii Rusiei și a apăra integritatea teritorială și suveranitatea, și a luat notă de intenția Comisiei Europene de a prezenta în scurt timp noul pachet de asistență macro-financiară excepțională pentru Ucraina în valoare de până la 9 miliarde de euro în 2022. În plus, Consiliul European a invitat Comisia Europeană să prezinte cât mai curând posibil propunerile privind sprijinul Uniunii pentru reconstrucția Ucrainei”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți.Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu ne „editează” ideile și materialele publicate. Suntem oameni liberi. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, urmărește-ne pe Google News, Telegram, Facebook sau Twitter. Sau poți să te abonezi, gratuit, la Newsletter.

Înscrie-te la newsletterul R3Media

Te rog așteaptă puțin

Mulțumim! Bine-ai venit în comunitatea noastră

4 COMENTARII

  1. 9 miliarde astia inteleg ca ii dam noi daca ne-a anuntat johanis. Sa fie pomana..
    Niciun ucrainean care are cu adevarat nevoie nu va vedea un euro, ci vor merge in buzunarele oligarhilor care au avut mult de suferit financiar don cauza razboiului

Dă-i un răspuns lui maxtor Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate