Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea privind unele măsuri pentru studierea istoriei evreilor și a Holocaustului, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat, citat de Balkan Insight.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011, precum și a Legii nr.174/2019 privind înființarea Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România.
Intervențiile legislative vizează introducerea disciplinei școlare „Istoria Evreilor. Holocaustul‟ în planurile-cadru ale învățământului liceal și profesional, parte a trunchiului comun, respectiv instituirea și acordarea premiului Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România. Iată textul legii:
„Planurile-cadru ale învățământului liceal și profesional includ «Istoria Evreilor. Holocaustul» ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun. Programa școlară, manualele, materialele didactice și metodologiile specifice pentru disciplina «Istoria Evreilor.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Holocaustul» se elaborează de către Ministerul Educației, în colaborare cu Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel» și membrii Consiliului de onoare prevăzut la art. 6 aim. (1) din Legea nr. 174/2019 privind înființarea Muzeului Național de Istorie a Evreilor al Holocaustului din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 9 octombrie 2019, și se aprobă prin ordin al ministrului educației.
Cadrele didactice care predau disciplina «Istoria Evreilor. Holocaustul» pot beneficia de pregătire profesională și cursuri de perfecționare de specialitate, în țară sau în străinătate.”, se arată în Monitorul Oficial.
El a adăugat că toate materialele vor fi realizate de Ministerul Educației Naționale, în colaborare cu Institutul Elie Wiesel.
Studierea istoriei evreilor și a Holocaustului este pentru evrei.
Copii trebuie protejati de persoane care vor sa-i domine psihologic prin inducerea sentimentelor de frica si vinovatie.