duminică, octombrie 6, 2024
ACTUALITATEKathleen Kavalec, noul ambasador al SUA în România, a ajuns la București....

Kathleen Kavalec, noul ambasador al SUA în România, a ajuns la București. Diplomatul american a subliniat eforturile deosebite realizate de țara noastră în sprijinul Ucrainei și Republicii Moldova

Într-un comunicat de presă, Ministerul Afacerilor Externe anunță primirea la București a noului ambasador al SUA în România, Kathleen Ann Kavalec.

„Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a primit-o joi, 9 februarie 2023, pe ambasadoarea agreată a Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Ann Kavalec, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare, la scurt timp după sosirea acesteia în România“, anunță Ministerul Afacerilor Externe.

Cu acest prilej, ministrul Bogdan Aurescu a transmis ambasadoarei SUA urări călduroase de bun-venit cu ocazia revenirii acesteia în România, după postul anterior efectuat în cadrul Ambasadei SUA la București, în perioada 2005-2008. De asemenea, oficialul român i-a urat mult succes în îndeplinirea mandatului primit și a asigurat-o de tot sprijinul autorităților române și al său personal în acest scop.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Șeful diplomației române a apreciat activitatea Ambasadei SUA la București în vederea consolidării relației bilaterale și a exprimat, totodată, încrederea că prezența noului ambasador american și experiența sa profesională vor contribui la dezvoltarea și aprofundarea Parteneriatului Strategic România-SUA, în toate dimensiunile sale, inclusiv cele privind securitatea, economia, energia, dezvoltarea relațiilor interpersonale.

Ministrul de externe român a evocat consultările politice deosebit de consistente pe care le-a avut în noiembrie 2022 cu Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, cu ocazia vizitei acestuia în România (https://www.mae.ro/node/60380 ), precum și importanța menținerii unui ritm susținut al contactelor la nivel înalt între România și SUA și pe parcursul anului 2023.

Ministrul Bogdan Aurescu și ambasadorul agreat al SUA au discutat prioritățile care trebuie urmărite în relația bilaterală, priorități care urmează să fie aprofundate cu ocazia următoarei runde a Dialogului Strategic România-SUA, programată a avea loc în prima parte a anului la București.

Cei doi oficiali au avut, de asemenea, un schimb de opinii cu privire la contextul de securitate regional, marcat de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei.

România rămâne un aliat de încredere al SUA

Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat faptul că România rămâne un aliat de încredere al SUA, implicat activ în zona Mării Negre, și a reiterat interesul României pentru viitoarea strategie a SUA pentru regiunea Mării Negre, scop în care ministrul român de externe a transmis deja Secretarului de Stat american, cu ocazia vizitei din noiembrie la București, un document consistent pentru procesul de reflecție inițiat de partea americană pe acest subiect.

Ministrul de externe român a transmis, de asemenea, aprecierea pentru sprijinul puternic al SUA pentru securitatea României și a aliaților europeni din NATO, în special a celor din Flancul Estic al Alianței, demonstrat și de creșterea consistentă a prezenței militare americane în România după declanșarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

A subliniat importanța cooperării și menținerii unității transatlantice în gestionarea efectelor agresiunii ruse la adresa Ucrainei, menționând implicarea multidimensională și extinsă a României, în special pe linie umanitară și de sprijinire a refugiaților, punerea la dispoziția partenerilor a unui hub umanitar la Suceava, asigurarea tranzitului pentru produsele agricole din Ucraina, care au ajuns la peste 12,9 milioane de tone. Ministrul Bogdan Aurescu a menționat, de asemenea, importanța sprijinului pentru Republica Moldova, stat care se confruntă cu dificultăți și riscuri sporite, ca efect al conflictului din Ucraina.

Ministrul Bogdan Aurescu a reamintit obiectivul comun al României și al SUA de includere a țării noastre în Programul Visa Waiver, reliefând dorința părții române pentru intensificarea cooperării în domeniu, precum și necesitatea înregistrării de progrese substanțiale în perioada mandatului ambasadoarei Kavalec în România.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Opțiunea Benedict, de Rod Dreher și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Cu privire la proiectele strategice de interes comun, ministrul român a subliniat interesul României pentru un rol substanțial în asigurarea securității energetice, cu dezvoltarea de proiecte energetice în cooperare cu SUA, inclusiv a proiectelor nuclear civile care vizează Centrala de la Cernavodă și implementarea tehnologiei reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR).

În același timp, a menționat faptul că societatea românească rămâne profund angajată în favoarea relației de Parteneriat Strategic cu SUA și a parteneriatului transatlantic, România acționând în mod constant, în interiorul UE și al NATO, pentru întărirea acestei legături.

Ambasadoarea agreată a SUA Kathleen Kavalec a evidențiat că România este un partener și aliat puternic, foarte apreciat al SUA și a asigurat că va depune toate eforturile pentru a contribui la dezvoltarea Parteneriatului Strategic româno-american.

Diplomatul american a salutat, totodată, eforturile deosebite realizate de țara noastră în sprijinul Ucrainei și Republicii Moldova, respectiv în asigurarea securității energetice – evidențiind capacitatea României de a se poziționa drept exemplu la nivel regional, inclusiv în ceea ce privește independența energetică.

Cine este Kathleen Kavalec

Kathleen Ann Kavalec este prima femeie care va ocupa poziția de ambasador al SUA în România.

Anterior, ea a fost șefa misiunii OSCE în Bosnia – Herțegovina și a ocupat funcția de secretar adjunct adjunct în Biroul pentru afaceri europene și eurasiatice al Departamentului de Stat SUA.

De asemenea, Kavalec a fost directorul Oficiului pentru Afaceri Ruse și șef adjunct de misiune al Misiunii SUA UNESCO la Paris. În anii 2.000 ea a fost atașat cultural al SUA la București.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

  1. i-au facut si pagina de vviky,
    “Kavalec is a native of California. She speaks Romanian, Spanish, Portuguese, French, and Russian.”

    -we’ll judge that.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE