În articolul său pentru Mediafax, Adrian Onciu vorbește despre vocile contestatare ale unor artiști precum Dan Bitman, Cristi Puiu, Mugur Mihăescu și cel mai recent Dragoș Bucur, care au stârnit reacții negative nu doar din partea influncerilor, jurnaliștilor, politicienilor, dar și a oamenilor de rând. Aceștia „au sărit să condamne ferm <<derapajele verbale>> ale acestor persoane publice care au avut curajul să pună la îndoială și să critice aspru măsurile guvernamentale de luptă cu pandemia.”, după cum declară jurnalistul.
De asemenea, el consideră presiunea mediatică asupra acestor personalități ca fiind o nouă formă de cenzură de stat, susținând faptul că această „execuție publică a vocilor <<disidente>>, contrare politicilor oficiale, va continua atât timp cât guvernanții vor considera că este necesar.”
Însă ce se întâmplă în țara noastră nu este un caz izolat. Printr-un raport al Human Rights Watch, s-a arătat faptul că peste 83 de guverne din întreaga lume au folosit actuala pandemie pentru a justifica limitarea libertății de exprimare și a dreptului la protest. Mai mult decât atât, s-a putut observa apariția unei noi forme de cenzură în rândul cetățenilor care, pe lângă limitarea deja impusă de către stat, au adoptat o atitudine similară cu autocenzura, exercitată nu neapărat din proprie convingere, ci mai degrabă de teama de a fi linșați mediatic.
Jurnalistul Adrian Onciu subliniază și faptul că reacțiile negative ale unei părți consistente a populației cu privire la declarațiile acestor persoane publice nu arată decât incapacitatea acestora de a accepta diversitatea de opinii, fapt esențial în orice stat democratic și total ignorat oricând un subiect controversat apare în discuție.
