Judecătorii, videtele și ratații. Sau prostul fudul și invidios în fața valorii

Am primit la redacție acest articol, semnat de părintele Ioan Popescu, preot de parohie, pe care am considerat că merită să-l publicăm. (Redacția). Iată textul:

Judecătorii, videtele și ratații. Sau prostul fudul și invidios în fața valorii

Pui de vipere, cum puteţi să grăiţi cele bune, odată ce sunteţi răi? Căci din prisosul inimii grăieşte gura. (Matei 12.34)

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia. Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că zidiţi mormintele proorocilor şi împodobiţi pe ale drepţilor, și ziceţi: De am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui proorocilor. Astfel, dar, mărturisiţi voi înşivă că sunteţi fii ai celor ce au ucis pe prooroci. Dar voi întreceţi măsura părinţilor voştri! Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei? (Matei 23.27-33)

De prea multe ori bunătatea este luată de prostie. Acest lucru face absolut necesar ca uneori să spui pe nume răutății, prostiei, invidiei, corupției sau imbecilității; chiar dacă de obicei ocolești cuvintele grele, în nesfârșita așteptare a întoarcerii păcătosului. Este o necesitate pe care ne-o arată Însuși Învățătorul Învățătorilor – dacă vrem să învățăm de la El, și nu de la Satana. 

Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul „O istorie a lumii pentru copii” de Virgil Hillyer, și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

În anii ’80 mergeam prin Munții Ciucașului, poposind uneori la o stână de lângă Cheia sau la alta de sub Muntele Roșu. Prin ’93 sau după, trecând peste Revoluție, Piața Universității, munca la Asociația Pro Basarabia și Bucovina, stagiu militar etc., ajung din nou acolo.

Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media.

Dintre ciobani, unii erau aceiași, alții se schimbaseră. Ascultându-le vorba, mi-a atras atenția o expresie: videtele den Bucale (ce suna la unii mai mult videtele dit Bucale).

– Ce sunt alea? – întreb eu.

– Curvele de la București – îmi răspunde un cioban bătrân, cu scârbă.

O paranteză este necesară: ciobanii nu disprețuiau femeile…cu plată. Unii se fereau de ele, că e păcat să umbli la ele, alții le căutau când aveau vreme. Dar de disprețuit, nu îi auzisem niciodată. Așa că am întrebat iar:

– Care curve?

Unul mai tânăr a tras o scuipătură și a zis:

– Alea de se dau fecioare da…

Pentru că păream că nu înțeleg, ciobanul bătrân s-a apucat să mă lămurească:

– Ăia de s-au înfipt în miere ca căpușele în pielea câinelui, dar fac pe sfinții.

Și a început să înșire nume – nici azi nu știu de unde le cunoștea atât de bine în creierii munților, că radio-ul amărât pe care îl aveau era toată ziua pe muzică populară și dacă începeau știri îl închideau.

În ziua următoare a venit vorba despre Liviu Vasilică, „mare vedetă”, după cum îl vedeau ei. Și am înțeles că videtă nu era un cuvânt al neștiinței lor, nici un regionalism, ci o batjocură a vedetismului gol al unora.

Mi-am amintit zilele trecute de acestă întâmplare, deoarece am fost să spovedesc și împărtășesc pe cineva pe moarte. Lucrare în care am dat de un televizor deschis, dar, din fericire, fără sonor. Pe sticlă, videte cu unul sau mai mulți centimetri de fard se indignau de să leșine că „se mărește salariul magistraților cu 20%”. Și, astfel, ar ajunge la vreo „20000 de lei”!

Ciobanii ar fi scuipat iar, văzând că videtele care câștigă mii de euro lunar fluturându-se din când în când fac pe jignitele de „salarii mari” și „privilegii”.

Iar Nea Mihai, Dumnezeu să-l odihnească, ar fi spus simplu „Comuniști jegoși!”, cu sau fără flegma cuvenită.

Videtele comuniste din bideurile defecte numite televiziuni – excepțiile confirmă regula – se prefac a nu cunoaște realitatea.

Unele nu au facultate, chiar dacă au diplome.

Mai exact, au trecut prin facultăți fără frecvență, plătind lucrări – în bani sau în natură –, ori pur și simplu pentru că facultatea îi trecea pe toți incapabilii, doar taxele să le plătească.

Chiar și cei care au făcut cât de cât real o Filosofie sau Jurnalistică, știu foarte bine ce viață ușoară aveau comparativ cu chinul parcă nesfârșit al studenților la Drept.

Cei patru ani la Drept și anul de masterat de după sunt ani de muncă pe brânci, de învățat peste măsură, de cerințe înalte și neîncetată luptă cu propria persoană. Visurile cu care s-a intrat în facultate – ori ce s-au ivit după aceea – sunt continuu șlefuite, moderate ori sfărâmate de cursuri, seminare, examene, de profesori cu strălucită statură universitară, cu strălucite cariere în avocatură sau magistratură, de exemplele de foști studenți ce reușesc ori cad…

Cel mai scurt drum spre a fi magistrat nu trece însă prin masterat. Cel mai scurt drum presupune intrarea în Institutul Național al Magistraturii după luarea licenței. Asta înseamnă „doar” doi ani de studiu super-intensiv în institut și un an de stagiatură după ei.

Alții merg însă înainte pe masterat, și doar apoi la INM.

Alții merg în avocatură, unde după cinci ani de zile de activitate înregistrată pot să dea un examen foarte greu – întins pe vreo cinci luni de zile! – care le dă dreptul să devină judecători în cele mai grele (rele, ar spune unii) posturi din țară.

Pe scurt, între șapte și doisprezece ani de studii grele și practică sunt necesari pentru ca un absolvent de Bacalaureat să poată deveni judecător.

Ca judecător, ai cam 20% muncă în sala de judecată și 80% muncă la dosare. Pe care trebuie să le citești și recitești, să le confrunți cu legislația veche și nouă. Apoi trebuie să vezi ce acte lipsesc uneia dintre părți sau tuturor. Să vezi în ce măsură actele depuse au relevanță, sunt valide, susțin sau nu pretențiile părților etc. Asta pe lângă tot ceea ce este de dus în sală! Și lucrurile nu se termină cu asta! Alături de tot ce ai de ascultat și citit – mărturii, interogatorii, expertize, documente contabile, rapoarte, pledoarii etc. –, mai ai de tras o concluzie – hotărârea judecătorească, adică –, de întocmit documentul… și de întocmit motivarea.

Poate nu pare așa de mult atunci când ne gândim la întâmplare la un dosar sau altul.

Dar un judecător din Republica România are, prin grija părintească a statului și politicienilor, de la cca. 500 până la peste o mie de dosare pe an![1]

Dacă scădem sâmbetele, duminicile și sărbătorile legale, fiecare judecător ar trebui să studieze documentele unui dosar, să asculte părțile, să solicite documentele lipsă, să ceară expertize, anchete etc., să emită sentințe sau decizii și să le motiveze pentru peste o mie de dosare în cca. opt luni de zile!

Multe dintre dosare având zeci sau sute de pagini, unele peste o mie de pagini.

Ca urmare, judecătorii din cele mai multe instanțe au un volum de muncă delicat spus inuman. A cărui greutate sau răutate este amplificată de aberațiile obișnuite ale politicienilor – legi schimbate peste noapte, legi contradictorii, paragrafe ininteligibile, prevederi neconstituționale, regulamente de aplicare ce încalcă legea etc. Dar și de faptul că hotărârile judecătorești sunt cele prin care se hotărăște libertatea sau închisoarea, falimentul sau bunăstarea, dreptatea sau nedreptatea; în toate oamenii fiind implicați, prezenți, vizibili. Ceea ce, desigur, apasă pe umerii magistraților cu multă putere.

Ca urmare, mulți dintre judecători lucrează între 8 (opt) și 14 (paisprezece) ore pe zi. Încercând din toate puterile să fie umani, să dea șanse și celor care au făcut (mari) greșeli, să apere societatea fără a distruge individul, etc., etc.

Spunând toate acestea încă nu am putut să arăt nici un sfert din ceea ce înseamnă să fii magistrat. Dar poate că am dat măcar o vagă imagine cititorului însetat de adevăr.

Față de această vocație – prea puțin numită profesie – avem și videtele din media. Care – cu excepțiile ce confirmă regula – sunt de o superficialitate întrecută doar de narcisismul sau nimfomania ce le slujesc de motor. Am avut prilejul să ascult nenumărați prezentatori care, vorbind autoritar despre „ce trebuie să facă Biserica”, habar nu aveau ce este Biserica”. Sau, la fel, emițând liniștiți perle monstruoase de incultură, dar făcând pe apostolii culturii și educației.

Pe aceeași linie se așează și fățărnicia „indignării” față de presupusa „mărire cu 20% a salariilor magistraților”.

Voi sublinia că orice jurnalist care nu este comunist ori redus mintal nu poate decât să se bucure de o mărire a salariilor categoriilor fundamentale ale societății: magistrați, profesori, cercetători, doctori, pompieri, asistenți medicali, asistenți universitari etc. O asemenea mărire înseamnă că cei competenți rămân, nu pleacă în străinătate. Că se accentuează competența, că scad mijloacele de corupere, că se întărește un sistem de valori bazat pe utilitate, educație și pricepere.

Să te superi că se cresc salariile categoriilor ce dau valoare țării și statului înseamnă fie să ai un creier nefuncțional, fie să urăști de moarte țara și statul în care trăiești.

În această privință au Românii o vorbă:

Prostul care nu-i fudul încă nu e prost destul.

Adică prostul care nu-i fudul nu e cu adevărat prost.

Iar cazul de față este o exemplificare strălucită.

La o căutare pe duckduckgo sau pe google cu textul „salariile magistraților” se obțin rezultate similare:

șiruri de ziare (era să zic fițuici) și posturi de televiziune anunță mărirea cu 20% ori 30% a „salariilor și pensiilor magistraților”, din 1 Februarie 2022, „prin ordinul lui Predoiu” sau „prin ordin de ministru”.

O serie de cititori aflați pe același palier cu inteligența mijloacelor media pe care le adoră comentează furioși. Unii total pe lângă, alții exact pe temă, dar în imensă majoritate preluând orbește minciuna mediatică.

Care este realitatea?

Realitatea este că Ministerul Justiției încearcă de ani de zile să aplice OUG 20/2016 pentru modificarea și completarea OUG 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative.[2] OUG 20/2016 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 434 din 09 iunie 2016.

Adică, în realitate, este vorba despre aplicarea unei legi vechi de aproape șapte ani!!!

Nu este o nouă lege dată de Ministrul Justiției?

Nu.

Nu este o mărire salarială dată sau operată de Ministrul Justiției?

Nu.

Este vorba despre faptul că mărirea salarială stabilită prin lege în 2016 NU A FOST APLICATĂ DE GUVERNELE AFLATE LA PUTERE PÂNĂ ASTĂZI!!!

O monstruozitate politică, prin care una dintre cele mai importante categorii sociale ale țării a fost jefuită de stat, cu directa încălcare a legilor.

Și, desigur, nu este singura categorie care suferă astfel!

Spre deosebire de alte categorii sociale – care așteaptă salvarea de la sindicatele a căror conducere colaborează cu politicienii… – magistrații au folosit repetat, cu succes, mijloacele legale prin care Statul (pseudo-)român poate fi silit să respecte legea. Adică au intentat și câștigat procese prin care Guvernul a fost silit să plătească sumele restante. Și care procese, de altfel, au costat bugetul sume foarte mari – o cheltuială absurdă, prin care statul este silit să își respecte legile.

Aceste procese au devenit o practică aproape continuă, de vreme ce statul continuă să fugă de plata salariilor pe care le datorează conform OUG 20/2016.

Reacția rațională este de revenire la legalitate.

Ceea ce, se pare, ar fi fost încercat la Ministerul de Justiție, prin două proiecte de Ordin. Care, deocamdată, nu se găsesc în Monitorul Oficial… deci nu sunt operaționale. Și sunt, de fapt, o încercare de intrare în legalitate.

Față de această situație, mass-media nu ar fi trebuit să preia – eventual fără citare, cum au făcut multe „surse” – textul ranchiunos, inept și juridic și contabil[3], al unui oarecare consilier local (prea puțin responsabil, din câte se pare, pentru ceea ce postează pe rețelele de socializare).

Dacă mass-media nu ar fi fost controlată de un scârbos amestec de prostie, invidie, vulgaritate și partizanat politic nociv, ar fi căutat întâi sursele. Și ar fi înțeles realitatea, nu ar fi redat cu băloasă invidie revărsările stupide dintr-o postare cel puțin superficială și subiectivă.

Totuși, reacția aceasta visceral-prostească apare și în organe mediatice care, teoretic, sunt apropiate de linia PNL, sau pe lina PNL. Sau, cel puțin, de coaliția din Guvern.

Ca urmare, explicația avalanșei mediatice nu este de găsit în apartenența politică a „reporterilor” și instituțiilor media ce au preluat și promovat minciuna (fake-news-ul) acesta. Izvorul acestei revărsări de puroi și excremente este chiar inima preluatorilor. Căci din preaplinul inimii grăiește gura! (Matei 12.34)

Pe când lucram ca muncitor necalificat pe șantier, meșterul care ne conducea echipa ne-a oprit din lucru ca să salutăm pe cineva. Era un domn de aceeași vârstă cu el, dar îmbrăcat la costum, nu în salopetă. Mai precis, era un prieten din copilărie, devenit acum profesor universitar și judecător. Meșterul ni l-a prezentat cu mândrie. După ce oaspetele a plecat, unul dintre fierarii betoniști l-a întrebat pe meșter:

– Nu te oftici că el umblă în țoale scumpe și cu așa mașină, iar matale îți rupi mâinile pe șantier?

Meșterul l-a privit cu milă:

– Băiete, cum îți așterni, așa dormi. Nu mi-a plăcut cartea, mi-a plăcut șantierul. Lui i-a plăcut cartea, nu șantierul. Amândoi facem ce ne place. Prost e ăla care se plânge de ce iese după ce a ales ce-a vrut.

Ne-am întors la muncă.

[1]Cf. https://www.csm1909.ro/ViewFile.ashx?guid=a16b26f8-b678-41f9-a7ab-8aed0f11ce5f-InfoCSM p. 37-39, judecătoriile au o încărcătură pe judecător de 1083 de dosare pe 2016, 1119 dosare pe 2017, 1129 dosare pe 2019, 1029 pe 2020.

[2]https://lege5.ro/App/Document/gezdaobqgm3a/ordonanta-de-urgenta-nr-20-2016-pentru-modificarea-si-completarea-ordonantei-de-urgenta-a-guvernului-nr-57-2015-privind-salarizarea-personalului-platit-din-fonduri-publice-in-anul-2016-prorogarea-unor

[3]Individul în cauză confundă liniștit schimbarea VSR cu schimbarea salariului. Crezând, se pare, că sunt unul și același lucru. Confuzia este preluată de mass-media, cu o eventuală variație a cifrei de pretinsă creștere – dacă el a zis 20%, unii preluatori mediatici folosesc aceeași cifră, alții o cresc la 25% ori chiar la 30%. În realitate, VSR este doar unul dintre factorii care determină valoarea finală a unui salariu; fapt ignorat de propaganda invidiei oarbe.