Joe Biden l-a nominalizat pe Antony Blinken drept viitorul Secretar de Stat al SUA în Guvernul pe care-l va conduce, informează presa internațională.
În vârstă de 58 de ani, Blinken a fost Adjunct al Secretarului de Stat timp de doi ani în mandatul lui Barack Obama, iar curent este analist în afaceri externe pentru postul de stânga CNN.
Nominalizarea sa ca viitor Secretar de Stat al SUA a încântat presa internațională, care s-a întrecut să laude mișcarea.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe, și vei contribui la susținerea siteului R3Media.
Antony Blinken s-a născut într-o familie cu tradiție în diplomație: unchiul lui Blinken a fost ambasador în Belgia, iar tatăl vitreg al lui Blinken a fost consilier al lui John Fitzgerald Kennedy și al președinților Franței. Tatăl natural al lui Blinken, Donald Blinken, a fost ambasador al SUA în Ungaria. Este prieten din copilărie cu fostul ambasador al SUA la UE Anthony Gardner (al cărui tata a fost ambasador al SUA în Spania), scrie Cotidianul. Faptul că provine dintr-o familie abonată la posturi în administrație nu pare să ridice nicio problemă pentru publicația Politico, deși în alte cazuri similare s-ar fi putut pune problema nepotismului.
În ceea ce privește politica externă, Blinken este un intervenționist, iar Politico îl numește un „internaționalist”
„În calitate de secretar de Stat adjunct în administrația Obama, Blinken a pledat pentru o intervenție mai puternică a SUA în Siria și a susținut intervenția militară americană în Libia. Era consilier al lui Joe Biden când acesta a susținut invazia SUA în Irak, în 2003. Când administrația Trump a decis să bombardeze Siria, după presupusele atacuri cu arme chimice atribuite regimului Assad, Blinken a avut doar cuvinte de laudă. Fără sa aibă nicio dovadă, Blinken a spus atunci că Assad a folosit gaz sarin împotriva populației. Blinken a spus: `nu pot să vă spun care e dovada, dar avem o mulțime de indicii din media și social media care spun că s-a folosit fie clor, fie sarin` ”, notează sursa citată.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic –despre femei, sex și feminism, de Carrie Lukas și vei contribui la susținerea siteului R3Media.
În ceea ce privește România, Blinken a venit în vizită la București în 2016, pe vremea guvernului Cioloș. Atunci s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis.
„Investigațiile, sentințele au avut un impact semnificativ. Însă aceasta este doar o parte a răspunsului. Este nevoie de timp pentru a schimba administrația, pentru ca guvernul să fie mai deschis, mai transparent. Aceasta este calea sistemică pentru a împiedica corupția, și nu doar acțiunile punctuale”, a spus atunci Blinken.
Acum patru ani, Blinken apărea în emisiunea pentru copii „Strada Sesame” pentru a explica celor mici ce sunt refugiații. „Sunt oameni, ca mine și tine, care au fost nevoiți să plece pentru că nu mai erau în siguranță în țările lor”, spunea el atunci, uitând să menționeze că au fost chiar intervențiile militare pe care le-a susținut cele care au dus la sporirea numărului de refugiați din Siria, Libia sau Irak.
Please enjoy a brief introduction to Tony Blinken: https://t.co/EJsAvTwqgp pic.twitter.com/cwX3KhtkiE
— Mimi ゚* ✧・゚゚ is phone banking into Georgia (@mimirose101) November 23, 2020