sâmbătă, februarie 8, 2025
ACTUALITATEJandarmeria Constanţa: La ceremoniile religioase de Bobotează din Portul Tomis pot participa...

Jandarmeria Constanţa: La ceremoniile religioase de Bobotează din Portul Tomis pot participa cel mult 3.000 de oameni. ÎPS Teodosie a anunțat că așteaptă peste 10.000 de credincioși

În zona Portului Tomis pot participa la ceremoniile religioase de Bobotează circa 3.000 de persoane, a anunțat, marți, Jandarmeria Constanța, după ce, luni, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a spus că așteaptă circa 10.000 de credincioși să participe la procesiunea de Bobotează.

În zona Portului Tomis „pot participa în condiţii de siguranţă şi de respectare a măsurilor de distanţare în jur de 3000 de persoane”, iar „în cazul în care se depăşeşte capacitatea locului de desfăşurare a evenimentului, accesul în zonă va fi restricţionat”, a anunțat Jardarmeria Constanța, potrivit Agerpres.

Totodată, peste 250 de jandarmi ai Grupării Mobile “Tomis” şi Inspectoratului Judeţean vor asigura la Constanţa măsuri de ordine publică şi siguranţa participanţilor, la procesiunea şi slujba religioasă de sfinţire a Aghiasmei Mari, ocazionată de Sărbătoarea Botezului Domnului (Boboteaza).

La asigurarea ordinii publice vor participa şi lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Poliţei Locale Constanţa.

“Pentru buna desfăşurare a acestui eveniment, vor fi organizate echipe de dialog, patrule pedestre, cordoane de ordine publică şi alte dispozitive adaptate situaţiei din teren. Acestea sunt dispozitive uzuale pentru un astfel de eveniment şi facem precizarea că nu au fost adoptate măsuri suplimentare faţă de anii precedenţi şi nici nu au fost mobilizate forţe şi mijloace în sprijinul celor din judeţul Constanţa.

De asemenea, jandarmii şi poliţiştii vor asigura măsurile de ordine publică pe durata procesiunii organizate de Arhiepiscopia Tomisului, de la Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel spre Portul Turistic Tomis, unde va fi oficiată Slujba de sfinţire Aghiasmei Mari şi pe traseele din oraş pe care vor merge carele cu butoaie cu apă sfinţită”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de GJM.

În intervalul orar 6.00 – 13.00, traficul rutier va fi restricţionat începând de la Poarta 1 Acces Port – Comandamentul Flotei.

“Facem precizarea că în zona de distribuire a Agheasmei Mari vor fi organizate culoare de acces, astfel încât să nu se producă aglomerări de persoane. Facem un apel la credincioşi să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să nu forţeze accesul şi să ia în considerare timpi mai mari de aşteptare”, se mai spune în comunicat.

După cum a relatat R3Media, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a declarat că va ține sărbătoarea Bobotezei după toate rânduielile, ca și până acum.

El a declarat că așteaptă 10.000 de oameni la procesiunea ce va avea loc în portul Tomis, unde a invitat și autoritățile pentru a se convinge că sunt respectate toate măsurile de precauție.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE