ACTUALITATEIulian Capsali, unul dintre liderii protestelor: Ar trebui că medicina să se...

Iulian Capsali, unul dintre liderii protestelor: Ar trebui că medicina să se ocupe de oameni să nu ajungă în ATI / Cunosc medici de elită care făcut două-trei operații tot anul / Și eu port masca în aglomerații, dar s-o porți singur pe stradă e aberant

Iulian Capsali este unul dintre liderii protestelor împotriva noilor restricții, scrie Antena 3. În a treia noapte consecutivă de proteste din București, Capsali spune că medicina românească trebuie să facă mai multe pentru a preveni intrarea pacienților la ATI.

El a mai declarat sursei citate că protestele contestă modul în care este gestionat sistemul sanitar, care a blocat totul pentru a trata pandemia, lăsând oameni cu boli cronice să moară. De menționat este că Iulian Capsali a fost el însuși, diagnosticat cu Covid de două ori în ultimul an.

„Sunt măsuri luate în bătaie de joc față de oameni. Cunosc medici eminenți care de un an de zile au putut opera doar de câteva ori. Spitale închise, oameni cu boli cronice și cancer care nu au acces la sănătate. Nu se poate să ai un asemenea dezechilibru într-un sistem de sănătate care și așa este făcut praf.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Pur și simplu că nu ai acces la sănătate. Este de neimaginat. În timp, lucrurile acestea se puteau rezolva, dar nu am văzut bunăvoință în chestiunea asta”, a spus el la Antena 3.

Capsali a mai declarat că în loc să se lase oamenilor timp să meargă relaxați la cumpărături, restricțiile impuse fac exact contrariul.

„Închisul în casă și magazinele închise la ora 18:00. Am văzut cozi de zeci de persoane la magazine, la benzinării zeci de mașini, oameni care stăteau să-și cumpere ceva de mâncare, de băut. În loc să iei o măsură care să detensioneze, să vină lumea liniștită, relaxată, să nu se înghesuie, faci exact opusul!”, a continuat fostul director al României Libere.

Capsali a spus că și el poartă mască în aglomerații, dar că nu este normal să se poarte mască singur pe stradă.

„Ar trebui lăsate lucrurile să funcționeze normal. Am fost în Egipt unde lucrurile sunt perfect normale, se merge normal pe stradă, nimeni nu îți cere mască pe stradă. Și eu port masca în aglomerații, dar dacă ești singur pe stradă, să porți masca este o tâmpenie.

Fiica mea de un an de zile, este la un liceu de balet, ea nu a făcut o ora de balet tot anul. Să faci balet online este o aberație, ca și muzică online, ca și artele plastice. Dar când a venit o inspecție s-a făcut. Cum a trecut inspecția, se închide școală. Trăim într-o minciună și o ipocrizie permanentă.

Ar trebui că medicină să se ocupe de oameni să nu ajungă în ATI. Cum să badjocoresti o doctoriță că Flavia Grosan care rezolva înainte de a ajunge oamenii a în ATI? În India au kit-uri speciale care conțin Zinc, Invermectina și un antibiotic, care costă un preț derizoriu și poate fi dat oricărui om”, a menționat el.

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

1 COMENTARIU

  1. Texas| Cifrele epidemiei sunt în continuă scădere, deși măștile nu mai sunt obligatorii, iar întreprinderile lucrează la capacitate maximă

    Infectările și spitalizările Covid continuă să scadă în Texas, la 17 zile după ce obligația de purtarea a măștii a fost anulată și autoritățile au permis întreprinderilor să se redeschidă la capacitate maximă. Sâmbătă, rata de pozitivitate a ultimelor șapte zile a atins un minim istoric – 5,27%. Statul a raportat o medie de 2.292 de cazuri noi pe zi, cu aproximativ 500 mai puține față de săptămâna trecută și 107 noi decese.

    Între timp, numărul celor spitalizați a scăzut la 3.308, cel mai mic nivel din octombrie. În ianuarie numărul spitalizărilor a ajuns la 14.000, pentru câteva zile. (sursa: SmartRadio)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT