duminică, februarie 5, 2023
OPINIIIstoria de sub preș: Rebeliunea din Ținutul Sării

Istoria de sub preș: Rebeliunea din Ținutul Sării

Datorită convenției militare de la Belgrad, din data de 13 noiembrie 1918, așa zisul Ținut Secuiesc a intrat în zona de ocupație a Armatei României.

În timpul avansului trupelor române, Consiliile Naționale de la Miercurea Ciuc (comitatul Ciuc) și Odorheiu Secuiesc (comitatul Odorhei) nu au planificat sau pregătit vreo rezistență armată, interzicând clar acest lucru. Pe data de 15 decembrie, aliniamentul prevăzut ca linie de demarcație a fost atins de către trupele curajoase și eliberatoare române. Alături de soldații români, în zonă au fost trimiși și jandarmi (dislocați la Sovata și Praid), pentru a asigura ordinea în zonele eliberate. Deși extrem de puțină lume știe, în luna ianuarie a anului 1919, la Odorheiu Secuiesc o tentativă de înființare a unei Republici Secuiești, care însă a eșuat.

Eliberarea militară a fost în același timp însoțită de adunarea armelor de la populație, care a fost obligată să le predea. Drept urmare, în prima jumătatea lunii ianuarie, jandarmii români din Praid au mers la Corund pentru a aduna armele, din casă în casă. Însă, după cum era de așteptat, nu toate armele au fost strânse, o parte din acestea fiind ascunse de către oamenii locului (cu toate că oamenilor li se ceruse în mod repetat să predea armele, o serie de membri extremiști, auto radicalizați și șovini nu au dorit să le predea). Această categorie de oameni a sperat într-un război care să alunge trupele române, considerate de către o mică parte dintre secui drept invadatoare.

Un moment potrivit pentru a trece la acțiune a părut a se ivi în primăvara anului 1919, când a început să se vehiculeze ideea unei rebeliuni pe plan local, coordonată cu un atac al trupelor Diviziei Secuiești, Divizie cunoscută pentru barbaria de care a dat dovadă de-a lungul războiului. Coordonatorii unei astfel de revolte, aflați la Târgu Mureș, ar fi urmat să se bazeze pe sprijinul militar al Diviziei Secuiești, sprijin pe care aceasta nu era însă capabilă să-l acorde. În luna martie a anului 1919, sabotajele îndreptate împotriva românilor dezrobitori s-au înmulțit, astfel că,liderii trupelor militare române au devenit mai puțin naivi și mai puțin permisivi. Totodată, din lipsa unor informații exacte, între secui s-au înmulțit zvonurile conform cărora ar urma o mare ofensivă a armatei ungare zdrobite. În plus,acestor zvonuri s-au adăugat și multe altele, conform cărora ar urma o retragere a trupelor române. Astfel, secuii extremiști s-au hotărât să treacă la acțiune și să înceapă ostilitățile.

Trebuie să precizez și faptul că, populația din zonă nu a reacționat unitar, ridicându-se împotriva ordinii existente doar un număr mic de sate și implicit de persoane. Printre cei care își ascunseseră în mod eficient armele se afla un grup de circa 40 de membri, grup condus de către un anume Andor Kovács. În mod special, acest grup a fost pus în alertă de zvonurile care au indicat că armata ungară va alunga trupele române. Drept urmare, o telegramă transmisă la data de 29 martie 1919 gării Dămieni, în care se afirma că autoritățile române nu le mai cer jurământul către Statul Român lucrătorilor de căi ferate de stat, de etnie maghiară, a fost interpretată drept o dovadă a faptului că staționarea trupelor române în zonă urma să înceteze. În aceeași zi, lucrătorii feroviari secui au sărbătorit vestea la cârciumă, anunțând că trupele ungare urmau să vină. În după-amiaza acelei zile, un jandarm român care venea dinspre Miercurea Nirajului a fost atacat mișelește de către mai mulți secui. În același timp, vestea conform căreia armata ungară se apropia s-a răspândit rapid pe valea superioară a Nirajului.La Miercurea Nirajului, grupul lui Andor Kovács a atacat postul local de jandarmi, militarii români fiind capturați și închiși într-o pivniță. Ulterior au fost trimiși curieri spre văile Nirajului Mare și Nirajului Mic, pentru a solicita sătenilor să se alăture insurgenței. Acestora li s-au transmis atât informația eronată, reprezentată de o speranță deșartă că Divizia Secuiască va ataca pentru a elibera zona de trupele române, cât și informația referitoare la jandarmul român rănit, căruia rebelii îi luaseră arma. Dar, locuitorii din zonă au dat dovadă de inteligență și omenie și nu au reacționat unitar, secuii raționali nu au recurs la violență alături de secuii extremiști. Secuii din Mătrici s-au îndreptat spre Târgu Mureș, dar, văzând că cei din Hodoșa nu li se alătură, secuii s-au întors la casele lor. Secuii din Mărculeni și Cându, alături de alții, s-au îndreptat însă spre zona Sovata. Ce avea să urmeze?

La data de 31 martie, la Eremitu, revoltații au oprit trenul local care venea de la Praid, ocupând calea ferată și trăgând din pădure mai multe cartușe asupra trenului. Un grup de aproximativ 100 de rebeli s-au îmbarcat în tren și s-au dus la Sovata, unde au ajuns în jurul orei 12. Aici, în urma unei lupte în care unul dintre jandarmii români a fost omorât și mai mulți au fost răniți, grupul a ocupat postul local de jandarmi. Ulterior, rebelii au luat în stăpânire poșta și gara, furând și cele 25 de puști găsite în depozitul local de armament.După ocuparea clădirilor publice din Sovata, dinspre Sărățeni secuilor le-au parvenit întăriri și a început un proces de organizare a rebeliunii în teritoriul înconjurător. Spre Praid a fost trimis un detașament în care se aflau și oameni din grupul lui Kovács Andor, având armele ascunse în trei căruțe. Grupul a sosit în localitate în jurul orelor 16–17 și cu ajutorul locuitorilor a reușit să-i dezarmeze pe cei 12 jandarmi români aflați acolo. Singurul care a scăpat a fost locotenentul care-i comanda, acesta fugind prin cimitirul catolic, cu speranța că va putea să alerteze militarii români din zonă. Însă, mai târziu,locotenentul a fost capturat în timp ce se deplasa spre Corund și bătut până aproape de moarte, fiind readus la Praid în stare de comă, unde sătenii deja se organizau pentru o așa zisă apărare. O patrulă a fost organizată pentru a-i prinde pe militarii români care ar mai fi trecut prin sat. Ba chiar mai mult, un anume George Kovats, un lider al rebelilor din Eremitu, a propus organizarea unui detașament care să meargă spre Târgu Mureș. Din Praid au pornit mesageri călare spre satele din jur pentru a le ridica la luptă, fără a avea însă succes, din cauza lipsei de de doritori și arme. În același timp, oamenii din satele din jur care veniseră la Praid au început să se întoarcă la casele lor.

În stadiul respectiv al rebeliunii, insurgenții din Praid au tras câteva concluzii:

  1. revolta acoperă doar câteva sate, fără șanse de succes pe termen mediu sau lung
  2. pacea locuitorilor maghiari din Praid a fost tulburată de către maghiari străini, care au recurs la furturi, violuri, acțiuni agresive, etc. Cel puțin asta consemnează unii martori la evenimente.

Ce a urmat? Câțiva jandarmi români, care în mod obișnuit erau dislocați în Praid, dar fuseseră plecați la Corund în timpul evenimentelor relatate anterior au dorit să se întoarcă în localitate. Fiind somați de către gărzile secuiești să se oprească și să se predea, jandarmii români au ripostat folosind armamentul din dotare. Drept urmare, trei dintre „apărătorii” secui au fost răniți în luptă, aceștia decedând în cursul dimineții următoare. Decesul celor trei gărzi a stârnit mânia populației din Praid, care a dorit să-i execute pe jandarmii români deja capturați, în piața satului, prin metode folosite și anterior și bine cunoscute deja. Metode violente precum tragerea în țeapă, decapitare, jupuire de vii, incinerare de vii, înecare cu resturi umane, etc. Doar acțiunea umană a pastorului Ferenc Laár(al bisericii reformate din Praid) a împiedicat executarea jandarmilor români ținuți ostateci. La Atid, un fost soldat secui întors din Rusia a recunoscut între 2 jandarmi români care fuseseră trimiși drept curieri spre Praid, un fost tovarăș de arme. A început astfel o ceartă în urma căreia cei doi jandarmi au fost dezarmați. Încercând să scape spre Atia, respectivii jandarmi au fost înconjurați de către mulțime și linșați prin bătaie și tortură. Mai târziu, circa 200 de soldați și 30 de jandarmi au fost trimiși pe valea Nirajului și spre depresiunea Praid-Sovata. Au avut loc ciocniri cu insurgenții la Dămieni și Eremitu, soldate cu răniți de ambele părți. De asemenea, un batalion trimis anterior spre Odorhei ca urmare a preocupării existente privind posibilitatea unei rebeliuni bolșevice a fost redirecționat spre depresiune. Nu a existat altă rezistență armată, astfel că, la sosire, soldaților batalionului le-a revenit doar sarcina de a afla cine sunt vinovații pentru cele întâmplate, de a-i găsi și de a-i captura pentru a fi deferiți autorităților. Însă, mulți dintre insurgenți au fugit, majoritatea  ascunzându-se înarmați în păduri, unii comițând și acte de suicid. La data de 3 aprilie au început arestările, sub comanda unui locotenent-colonel român, fiind reținuți și interogați în localul jandarmeriei 80 de locuitori din Praid. În dimineața zilei de 6 aprilie, unul dintre principalii inculpați, Gagyi Lázár, care i-a îndemnat la acte de revoltă și ostile pe locuitorii din Șiclod a reușit să fugă. În aceeași zi a fost anunțată execuția lui Dénes Farkas, vinovat de rănirea prin împușcare a locotenentului român Donetea în ziua de 31 martie la Praid. Bilanțul final al evenimentelor indică un total de peste 1.000 de participanți la evenimentele din Ținutul Sării. Victimele directe au fost reprezentate de 4 secui și 3 jandarmi români.

În fond, un eveniment istoric trist. Închei articolul cu o recomandare de lectură: „Secuii și Secuizarea Românilor”, operă scrisă de către marele patriot Gheorghe Popa-Lisseanu. „…Față de Secui, cu care Românii au trăit întotdeauna, în trecutul lor, în bune raporturi, să dăm dovadă de prietenie, căci ei, într-o mare parte, aș îndrăzni să spun în marea lor majoritate ne sunt frați de-ai noștri, frați pierduți, dar totuși frați, pentru care se cuvine să avem sentimente frățești. Cei care dintre ei vor voi să vină, de bunăvoie, înapoi, la sânul mamei lor, să fie bineveniți; cei ce vor stărui în situația lor de astăzi să-i considerăm drept consângeni de-ai noștri, de limba și lege ungurească. Să căutăm însă, pe toate căile, să le arătăm originea lor etnică și să le dăm convingerea despre această origine. În lucrarea noastră de redeșteptare a sentimentului național, să nu avem nicio teamă de neizbânda, fiindcă noi suntem cu dreptatea în brațe, și dreptatea acelor care merg pe căile Domnului totdeauna învinge. Și de câte ori, în calea noastră, vom întâlni un Secui înalt și binefăcut, având caracteristica tipului nostru românesc – Ungurul după cum și-l descriu izvoarele istorice era în general mic, cu ochii negri și cu pomeți ieșiți să-l considerăm ca un Român rătăcit, care a greșit drumul în viață. Semnalând pentru moment o serie întreagă de fapte istorice, lăsăm altora după noi sarcina de a face istorie, iar noi ne mulțumim cu ceea ce ne spune poetul Ovidiu: „In magnis et voluisse sat est”.

Interesant este și faptul că, de-a lungul istoriei, militarii secui au luptat adesea împotriva ungurilor. Un astfel de eveniment a avut loc la Guruslău, în Sălaj, unde, la data de 3 august 1601, Mihai Viteazu obținea ultima sa victorie în luptă, cu numai câteva zile înainte de a fi ucis mișelește lângă Turda. Armata coordonată de către Mihai Viteazu, în alianță cu generalul Giorgio Basta, compusă în mare parte din secui, s-a întâlnit cu oastea lui Sigismund Báthory, cu scopul de a-l învinge pe acesta din urmă și a-l înlătura, astfel, de pe tronul Transilvaniei, în ideea de a reintegra principatul în frontul antiotoman inițiat de împăratul german Rudolf al II-lea. Secuii au luptat de partea lui Mihai Viteazu nu doar pentru banii cuveniți în schimbul serviciului lor militar, dar și pentru recâștigarea unor privilegii desființate de către cardinalul Andrei Báthory, vărul principelui combatant. În plus, din punct de vedere religios, istoricii scriu faptul că, secuii au fost la început romano-catolici. În timp, ei au adoptat cultul reformat, prin metode mai puțin pașnice, specific populației maghiare (cultul religios, nu metodele operative). Ceangăii, mai conservatori, au rămas romano-catolici în mare parte, deși de-a lungul timpului au pătimit foarte mult din cauza „fraților” maghiari și secui.

PARTENERI

WordPress RSS Feed Retriever by Theme Mason

  • Sub bocancul lui BocanceaSub bocancul lui Bocancea
    De cateva zile la Iasi avem ocazia sa vedem Razboiul din Ucraina. Nu este vorba de mascarada ruso-americana din Ucraina, ci de o alta mascarada care se vrea a fi… Read more »
WordPress RSS Feed Retriever by Theme Mason

Dragi prieteni,

Trebuie să știți: nimeni nu ne „editează” ideile și materialele publicate. Suntem oameni liberi. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, urmărește-ne pe Google News, Telegram, Facebook sau Twitter. Sau poți să te abonezi, gratuit, la Newsletter.

Înscrie-te la newsletterul R3Media

Te rog așteaptă puțin

Mulțumim! Bine-ai venit în comunitatea noastră

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

34,500FaniÎmi place

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate