Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, și prorectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, academicianul Ioan Bolovan, au primit vineri titlul de cetățeni de onoare ai municipiului Beiuș, „în semn de prețuire și gratitudine”, informează Agerpres.
„Cei doi oaspeți de astăzi, personalități de renume ale țării noastre, au devenit cetățeni de onoare ai Beiușului în 15 mai 2020, prin hotărâre de Consiliu local, dar nu li s-a înmânat efectiv plăcuța cu acest titlu, din cauza pandemiei.
Astăzi, am organizat acest moment împreună cu lansarea de carte a domnului Ioan Degău, „Beiușul și lumea lui”, volumul șase.”, a precizat Gabriel Popa, primarul municipiului.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Acesta a arătat că relația de prietenie a celor doi intelectuali clujeni cu comunitatea beiușeană se bazează pe istoria orașului, aici existând Colegiul național „Samuil Vulcan”, al doilea liceu de limbă română din Transilvania, după cel de la Blaj.
Colegiul beiușean a dat de-a lungul timpului, în cei peste 190 de ani de existență, un mare număr de academicieni, profesori, doctori, intelectuali de renume, printre care și Iosif Vulcan, creatorul revistei „Familia”.
Potrivit edilului, cei doi invitați de seamă au vizitat, vineri, și Liceul Pedagogic „Nicolae Bolcaş”, Colegiul Tehnic „Nicolae Ciordaş”, și au depus coroane de flori la bustul lui Mihai Eminescu, statuia lui Avram Iancu și cea a lui Iosif Vulcan, precum și la mormintele martirilor Nicolae Bolcaș și Ioan Ciordaș.