Motto: Distrugerea oricărei națiuni nu necesită bombe atomice sau rachete balistice intercontinentale. Trebuie doar scăderea calității învățămîntului și permisiunea fraudei la examenele studenților. Consecințe: ♦ Pacienții mor în mîinile unor asemenea medici; ♦ Clădirile se prăbușesc fiind construite de asemenea ingineri; ♦ Banii se pierd în mîinile unor asemenea economiști; ♦ Dreptatea se evaporă în mîinile unor asemenea juriști și judecători; ♦ Crahul învățămîntului este crahul națiunii! Dixit! (Text afișat la intrarea Universității Stellenbosch, Africa de Sud).
Constat cu îngrijorarea celui care a slujit catedra aproape patru decenii cum inși care n-au avut și n-au alte posibilități de trai decît politicianismul lovesc în fel și chip învățămîntul românesc „implementîndu-i“ sub umbrela așa-zisei reforme (declarate demagogic „prioritare“ în acest vital domeniu social) direcții și conținuturi inspirate de aiurea spre a ilustra parcă înadins păguboasa găunoșenie a formelor fără fond.
Atentatul biologic global din 2020 e o reușită politică a forțelor demonic inspirate. Sînt tentat de a numi fenomenul covidic terorism biologic planetar; mă opresc însă datele statistice: covidul n-a provocat victime mai numeroase decît gripele sezoniere anterioare! De aceea, el a fost pretextul pentru cei puși să administreze politic dezastrul (numit înșelător „nouă ordine mondială“) de a aplica învățămîntului cea mai grea lovitură din ultima sută de ani. Cu o veselie drăcească aproape unanimă, anul școlar 2019-2020 a fost efectiv suspendat după doar o lună de la începutul celui de-al doilea semestru, înghețul fiind denumit birocratic învățămînt (de) la distanță / electronic / „on line“. Eforturile celor responsabili – profesori, părinți și elevi (foarte puțini, de altfel, căci pregătirea unor cursuri de calitate mediate electronic nu se putea face fără o temeinică pregătire prealabilă) –, pot fi socotite fericite excepții. Fac aceste tăioase observații fiindcă observ că nici anul școlar 2020-2021 n-a debutat altfel.
Domeniul educației poate fi comparat la noi cu o cetate aflată necontenit sub asalt politic după 1990. Unul dintre motivele participării mele în piețe și pe străzile capitalei la ceea ce am crezut că este revoluție începînd cu 21 decembrie 1989 a fost naiva speranță că, odată înlăturat totalitarismul de sorginte bolșevică, Școala se va debarasa de dictatura politică și va reintra pe făgașul firesc al pedagogiei indiferente la ideologii și supuse numai principiilor meritocrației. Din nefericire, așa cum s-a văzut, despărțirea de fostul regim a fost doar declarativ-propagandistică.
Retrospectiv, voi face mai întîi unele precizări proprii specializării mele principale: literatura și limba română. Țin să amintesc, ca om născut și școlarizat în București, că abia în 2000 a fost organizat un concurs neviciat politico-birocratic (în 1990 s-a conceput unul „de dosare“!) pentru titularizarea doar pe posturile vacante din școlile capitalei. În felul acesta, nicio clipă ministerul și inspectoratele de resort n-au fost depolitizate, admițîndu-se doar schimbări în acord cu așa-numitele „alternanțe la guvernare“.
Dintre greutățile înfruntate de mine în sistemul de învățămînt de stat enumăr:
– proasta salarizare intenționată a personalului didactic;
– lipsa cronică de manuale gimnaziale și liceale (în condițiile în care învățămîntul de stat a fost declarat în continuare pe hîrtii „gratuit“);
– dotarea precară a bibliotecii și a cabinetului;
– birocrația excesivă;
– decizia din 1993 a nefilologilor din Academia Română de complicare a scrierii în românește prin folosirea extinsă a lui „â“ (adică mai mult decît era admis pînă la acea dată în DOOM, anume doar pentru „român“ și derivatele sale), odată cu modificarea paradigmei verbului „a fi“, în pofida uzului lingvistic („sunt“, „sunteți“ etc.). Amintesc că s-a opus atunci hotărîrii cu pricina academicianul filolog Ion Coteanu, iar colegul său Emanuel Vasiliu s-a abținut. În calitatea mea de profesor filolog aflat la catedră, n-am fost niciodată consultat, iar mai tîrziu n-am fost luat în seamă cînd mi-am afirmat argumentat științific punctul de vedere;
– inerții, ignorare și blocaje în tentativele de împrospătare a programei de studiu.
Nu e locul și nici momentul detalierii procedeelor pe care le-am folosit timp de aproape patru decenii de activitate la clasă pentru a nu mă descalifica ori compromite. Deîndată ce mi se vor ivi condițiile de publicare a paginilor jurnaliere, le voi prezenta.
Trecînd acum la fondul intervenției publicistice de față, anume dezbaterea noilor planuri-cadru de la liceu, subliniez indignarea justă a colegului Iuliu-Octavian Dragomir de la Colegiul Național „Unirea“ din Focșani, care într-o scrisoare deschisă argumentează:
„Se spune că pentru a distruge fibra unui popor, e suficient să-l faci să-și uite limba, istoria și geografia pe care s-a construit. Se spune că pentru a ajunge la conștiința națională e nevoie de zeci de generații, iar pentru a o distruge e suficientă una singură, o generație pierdută, o generație care și-a uitat istoria sau căreia i-a fost mistificată și o generație care și-a schimbat geografia, căreia i s-a modificat, voit sau nu, geografia. Se spune că, atunci cînd din incompetență, prostie, lașitate sau doar ignoranță, o națiune își pierde treptat identitatea, sau și mai rău, aceasta este pulverizată de tăvălugul istoriei, vina este doar a celor care nu au capacitatea să se opună, să gîndească în perspectivă, să construiască, iar geografia rămîne fără sens, o formă fără fond, pentru că un popor fără prezent și viitor și cu un trecut pe care nu și-l cunoaște nu merită să supraviețuiască.
Într-o lume agresată de un proces nenatural și continuu de deznaționalizare, într-o lume globalizată care nivelează pînă și conștiințele, într-o lume în care problemele grave de mediu nu-și găsesc rezolvare, în care resursele sînt din ce în ce mai puține și cele existente sînt prost gestionate, în care schimbările climatice, deșertificarea, migrațiile, creșterea nivelului oceanului planetar, reducerea biodiversității, pandemiile, extincțiile de toate felurile, creează angoase universale, ei bine, în această lume în care e nevoie de inteligență, de inovare, de ingeniozitate, de rațiune educația din România primește lovitura finală“ […] (cf. https://r3media.ro/prof-iuliu-octavian-dragomir-ni-se-propune-negarea-istoriei-romanilor-si-schimbarea-geografiei-pentru-a-ne-uita-radacinile-si-pentru-a-definitiva-procesul-de-indobitocire-e-momentul-sa-spunem-stop/ Mi-am permis să-i corectez colegial în mod tacit erorile lingvistice; îi stau la dispoziție, în eventualitatea dezacordului, prin intermediul redacției „R3Media“).
Despre ce-a fost vorba o știm mulți dintre noi – profesori, părinți elevi –: ni se pregătea (odată cu vaccinarea chipurile anticovidică – deocamdată facultativă) un nou experiment-atentat la valorile identitare ale românității, anume comasarea disciplinelor tradiționale de studiu din liceu Istoria și Geografia într-un superghiveci „corect politic” numit „Științe sociale“ (de-a valma cu Filosofia, Psihologia, Sociologia, Asistența socială, Pedagogia, Științele educației, Științele politice, Științele comunicării, Dreptul, Științele administrative, Relațiile internaționale etc.). Din fericire, aflu dintr-un comunicat al ministerului de resort că „Disciplinele Istorie și Geografie nu se desființează sau comasează“ (cf. https://www.edupedu.ro/ministerul-educatiei-disciplinele-istorie-si-geografie-nu-se-desfiinteaza-sau-comaseaza/). Era necesară, probabil, reacția promptă a „actorilor“ implicați pedagogic prin „rețelele de socializare“ – cum sînt denumite mijoacele aparent nesubordonate puterii. Aș putea denumi situația un succes nu numai pedagogic, ci și al bunului simț, dacă n-aș cunoaște realitatea: reducerea drastică a numărul orelor în care se pot preda Istoria și Geografia în Școală. Ca și-n cazul Limbii române, constrînsă a fi predată în doar două-trei ore săptămînal în majoritatea liceelor de stat, este o agresiune subtilă și asupra acestor discipline avînd ca numitor comun națiunea, agresiune exercitată conform „indicațiilor prețioase“ de astă dată nu ale politrucilor defunctului regim, ci ale noilor ideologi neomarxiști ce nu mai pot de nerăbdare să instaureze „noua ordine mondială“ (după cîte m-am convins documentîndu-mă asupra problematicii globalizării, aș scrie că este vorba nu despre o „ordine“, ci despre o dezordine mondială, în primul rînd desacralizantă, cele mai clare argumente venind dinspre dictatura medical-polițienească prilejuită de bietul virus de laborator covid 19, ce se poate combate foarte bine stimulînd adecvat mijloacele de apărare pe care ni le-a prevăzut din naștere Creatorul, așa cum recunosc toți specialiștii nestipendiați politico-farmaceutic).
În legătură cu această agresiune subtilă începută chiar din primele două decenii ale noului secol mi-am pus legitim întrebarea: prin ce ar fi primejdioase pentru atingerea idealurilor globaliste Limba română, Istoria și Geografia?
Răspunsul posibil este abaterea atenției către cele efemere ale lumii și, dacă nu zădărnicirea, măcar întîrzierea scoaterii la iveală a adevărului că doar trezirea conștiinței naționale a tinerelor generații poate conduce la progres real, la condiții optime de viață demnă, liberă nu aiurea, ci pe teritoriul lăsat moștenire prin nenumărate jertfe de înaintași. E primejdioasă globalizării mîndria de a te (re)cunoaște mai întîi, ca român – o persoană concretă, unică, ivită după voia Creatorului cu rădăcini vii și viitor deschis atît împlinirii traiului pămîntean cît și mîntuirii – și abia apoi ca un cetățean anonim al planetei, depersonalizat, fără trecut, ancorat doar într-un prezent labil, croit după interesele bine camuflate ale unor stăpîni omniprezenți și omniscienți dar nevăzuți, apt mercenar aruncat în luptele altora. Ating doar domeniul istoriei: pentru omul ideal conceput de artizanii noii (dez)ordini mondiale n-are vreo importanță continuitatea viețuirii din paleolitic pînă-n prezent pe actualul pămînt al României, „leagănul civilizației europene“ (cf. Marija Gimbutas). E lipsit de relevanță pentru unul ca acesta că, în pofida tuturor vicisitudinilor, aici s-au dezvoltat culturile Boian, Gumelnița, Hamangia, Cucuteni, Monteoru, Vinča-Turdaș (revelatorie este în cadrul acesteia descoperirea de la Tărtăria)… La fel, pentru el nu trebuie să mai conteze luptele duse pentru apărare de Burebista, Decebal, Mircea cel Bătrîn, Ștefan cel Mare și Sfînt, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul… Lui trebuie să-i rămînă necunoscuți martirii Constantin Brîncoveanu cel Sfînt și fiii săi, Sfinții Constantin, Radu, Ștefan, Matei, alături de Sfetnicul Ianache (Ienăchiță Văcărescu) ori Sfîntul Antim Ivireanu. Omul acesta care, iată, a căpătat după opinia mea și-un nume generic: covidic trebuie să ridice din umeri dacă, întîmplător, cineva îi vorbește despre Horia, Cloșca, Crișan, Avram Iancu, Tudor Vladimirescu… El va să caște plescăind plictisit auzind că la Cotul Donului au fost jertfiți peste 150.000 de români, că a existat un amiral patriot precum Horia Macellariu, răsplătit cu închisoarea pentru că a salvat de la dezastru portul Constanța și întreaga Dobroge, ca și mărturisitorii și sfinții închisorilor comuniste… Pentru omul covidic trebuie confecționate doar măști ca să-l apere de „noul coronavirus“; de asemenea, e arzătoare pentru el vaccinarea tuturora, de-a valma…
Întorcîndu-mă la tema propusă, Legea nr. 1/2011 în vigoare pune un curios accent pe utilitatea viitorilor cetățeni livrați de Școală, întrucît se vrea „promovarea unui învățământ orientat pe valori, creativitate, capacități cognitive, capacități volitive și capacități acționale, cunoștințe fundamentale și cunoștințe, competențe și abilități de utilitate directă, în profesie și în societate“ și că: „Misiunea asumată de lege este de formare, prin educație, a infrastructurii mentale a societății românești, în acord cu noile cerințe, derivate din statutul României de țară membră a Uniunii Europene și din funcționarea în contextul globalizării, și de generare sustenabilă a unei resurse umane naționale înalt competitive, capabilă să funcționeze eficient în societatea actuală și viitoare“. Comentînd aceste prevederi elaborate de inși cu nimic diferiți de legiuitorii comuniști, întrucît și aceștia îmbracă în straiele limbajului pe care eu îl numesc de plastic dezideratele formării unui alt „om nou“, profesoara Ioana Nancu observa judicios: „Noua lege renunță la educarea tinerilor pentru loialitate față de patrie. Au fost eliminate orice referiri la trecutul istoric, la tradiții, iar păstrarea identității naționale se regăsește doar la nivel de principiu, printre alte douăzeci și ceva enumerate. În schimb, revine în forță terminologia epocii de aur: legea urmărește să formeze o concepție de viață bazată pe valorile umaniste și științifice. Se observă diferența de abordare față de legea din 1998, care utiliza expresia tradițiile umaniste (umanioarele) și care evita alăturarea umanist-științifică, caracteristică materialismului dialectic“. (Cf. https://r3media.ro/educatia-prioritate-nationala/). Așadar, nu mai contează pedagogic valorile estetice și morale, omul în formare – elevul, studentul – este văzut doar ca robot, din moment ce se urmărește doar a fi „capabil să funcționeze eficient“ într-o lume pe care personal o consideram distopică (ce-i drept prevăzută de pr. Constantin Virgil Gheorghiu în Ora 25, de George Orwell în 1984 sau de Franz Kafka în Castelul!), dar care acum este denumită „noua ordine mondială“…
În urma politicii duse cu o ciudată consecvență de toate guvernele postdecembriste, care de-acum au ca fundament Legea nr. 1 din 2011, a continuat „neabătut“ deprofesionalizarea din învățămîntul de stat cauzată de condițiile „asigurate“ oamenilor Școlii așa cum le-am schițat deja (nu vreau să pozez în idealist; de aceea subliniez salarizarea… „după buget mică“. Un exemplu: ca șef de catedră am asistat neputincios la perindarea prin liceul unde am profesat a șapte tineri într-un deceniu!). Dezamăgirea mea față de obediența educatorilor, învățătorilor și profesorilor față de măsurile exagerate ale guvernanților începînd din martie 2020 pînă la ora cînd scriu acest material sub pretextul pandemiei (niciodată în decursul carierei mele nu a fost practic ÎNGHEȚAT un an școlar din pricina unei viroze!) e întrecută doar de consternarea provocată de abdicarea în 2020 a unui număr enorm de medici de la propriul cod deontologic, îngroșînd lista decedaților de covid nu eventual cu covid, falsificînd documente spre a-și asigura avantaje financiare, refuzînd tratarea și internarea bolnavilor cu alte afecțiuni decît cea agreată politic, recomandînd vaccinuri neverificate științific îndeajuns etc.! Dr. Vasile Astărăstoae, dr. Răzvan Constantinescu, dr. Mircea Pușcașu și alți cîțiva reprezintă excepții dinaintea cărora mă aplec reverențios!
Unde a dus degradarea continuă a învățămîntului general și chiar de specialitate se poate deduce nu numai din conduita medicală aici abia schițată, ci și citind opinii ale unor oameni tineri (de)formați în aceste condiții. Iată un astfel de exemplu de gîndire – desigur, „corect politică“:
„Nu e destul zăhărelul fără bici – sau măcar un mâner de bici care sa se întrezărească un pic ieșit dintr-un buzunar. Când toți „patrioții” si „spiritele libere” ițiți din fermele de troli știu că nu riscă nimic făcând ceea ce fac, e ca si cum ai juca fotbal la deal. Evident, comunicarea ar trebui sa fie „the good cop”. Totuși, cine e „the bad cop” în toată afacerea asta? […]
Pana una-alta, vad ca se duc aceleasi lupte corp la corp prin tranșeele facebook-ului intre cetățenii români din sec. XX & XXI, si cetatenii români din sec. IX & XIII plus aliații lor, trolii plătiți. […]
Troli cărora eu le-aș da 20 ani without parole pentru subminarea economiei naționale si a sănătății publice. Să vedem după aia cine se mai angajează în antreprize din astea.
Pentru ca asta ar trebui sa fie campania asta de vaccinare: sunt de fapt niște „alegeri” intre 2 partide, iar noi ar trebui sa ii determinam pe oameni sa voteze – nu cu ștampila pe hârtie, ci cu acul în braț – pentru partidul vaccinist.“ […] Șerban Alexandrescu (Cf. https://www.iqads.ro/articol/53556/serban-alexandrescu-asa-cum-dau-bot-in-bot-peste-tot-cu-o-duzina-de-branduri-de?fbclid=IwAR1c2o7dy11iuX3DyCwyBbNmNlES5Oi3eo9S7BnSR6ebS4kLUalpyXka4oE) (Am păstrat ortografia, punctuația, vocabularul și sintaxa autorului).
Al doilea exemplu de gîndire… progresistă:
„Mă deranjează cumplit să văd aceste cifre, 50% din profesori să nu-și dorească să se vaccineze, aproape 40% din cadrele medicale, mi se pare absolut înfiorător“. Emanuel Ungureanu. (Cf. https://www.rfi.ro/invitatul-diminetii-129523-emanuel-ungureanu-deputat-usr-plus-etapa-doua-vaccinare-covid ). Același om politic, observa Corneliu Ene la 19 gerar a.c. într-o postare pe facebook ,„vrea ca cei care nu se vaccinează cu mARN să nu fie primiți în spitale pentru afecțiuni medicale pe care le-ar avea“.
O minte mai cultivată și aparent mai bine informată filosofează pamfletar: „putem trăi cu nostalgia vremurilor în care cei neștiutori se rușinau cu neștiința lor și îi admirau ori îi invidiau pe oamenii cu carte. Vremuri în care a fi student era o mândrie, iar a fi profesor o demnitate. Asta se întâmpla pe când a ști carte era încă speranța afirmării publice și a recunoașterii sociale. Ceea ce [sic] era posibil și pentru că ignoranța era dezorganizată, blamată, privită ca un eșec. Dar, între timp, viața în rețea a făcut asta: a strâns partizanii neștiinței de carte laolaltă, i-a mobilizat nu pentru a-și depăși condiția înspre luminile cunoașterii, ci pentru a face din obscurantismul lor un stil de viață acceptabil și un model de urmat. / Din această perspectivă, nici măcar nu mai e sigur că prăbușirea educației este o cauză a acestui triumf agresiv al ignoranței în rețea. Se prea poate ca ea să fie tocmai o consecință a lui, ori cel puțin un proces care s-a desfășurat așa: cu cât ignoranții reușeau să se găsească mai ușor între ei și să se felicite pentru reușita lor (de a fi împreună), cu atât ocolul prin ani lungi de școală și mobilizarea minții pentru a învăța păreau mai inutile. Căci învățarea e un proces mult mai puțin glorios decât o flegmă aruncată în fața lui Cărtărescu, decât un duo lasciv cu impostorul Cumpănașu, decât un urlet umed al lui Șoșoacă. (Cf. https://republica.ro/steerilitatea-lumii-ce-vine-retelele-sociale-au-dat-prostiei-sansa-sa-se-agrege-si-prostilor- ). După cum înțeleg, autorul acestor fraze, Ciprian Mihali, nu pare a fi aflat despre îndemnul latinesc „audiatur et altera pars“.
În fine, mai exemplific din această zonă triumfalist-progresistă a omului covidic actual ce-ar vrea să ne dea pe toți cei care nu gîndim ca ei pe mîna organelor de represiune pentru condamnare, cîteva fraze: „Că e vorba de mişcarea antivaccinistă, despre cei care susţin că Pământul este plat, sau despre cei care cred în teorii conspiraţioniste de orice fel, bătălia pentru adevăr va fi crudă, uneori pe viaţă şi pe moarte în sensul literal al expresiei (ex. decesul unor persoane din cauza unor boli care ar putea fi uşor prevenite prin vaccinare) şi, în mod paradoxal, va fi pierdută dacă vom folosi doar argumente raţionale. Unii spun că a venit vremea să aruncăm în luptă argumente emoţionale, alţii îi somează pe domnii Google şi Facebook să lupte mai eficient cu fenomenul ştirilor false, alţii spun că pur şi simplu cei ce ştiu prea puţin din domenii unde există dovezi ştiinţifice clare trebuie să fie ignoraţi sau obligaţi să suporte consecinţele comportamentelor şi credinţelor lor, atunci când acestea apar. Eu încă nu am decis în sinea mea în ce măsură statul are o datorie să îşi apere cetăţenii de această nouă problemă socială reprezentată de efectul Dunning – Kruger care, iată, se iţeşte şi pe la case mult mai mari. Dar sper că aşa cum s-a descoperit acest efect, aşa se va descoperi şi antidotul său. (Cf. https://republica.ro/antivaccinistii-conjuratia-ignorantilor-sau-barbatul-care-s-a-stropit-cu-suc-de-lamaie-pe-fata-ca-sa-devina).
Preiau totuși ceva bun din tirada înfierbîntetei tinere publiciste: „bătălia pentru adevăr va fi crudă, uneori pe viaţă şi pe moarte în sensul literal al expresiei“. Așa e: trebuie luptat pentru adevăr, căci „adevărul ne va face liberi“ (cf. Ioan, 8 32), cu condiția să-l căutăm fără prejudecăți și grile false, rugîndu-ne fierbinte Creatorului pentru luminarea minții, fiindcă și potrivnicul inventează și vehiculează neobosit o droaie de „adevăruri“ convenabile, efemer-ancorate în interese egoiste, meschine. Personal, mă tem de oameni care i-ar „gratula“ pe semenii lor care gîndesc altfel cu „20 de ani without parole“, ori de aceia care au certitudini provacciniste pe care vor să le impună tuturor, ignorînd observația lui Bertrand Russell „unul dintre cele mai triste aspecte ale vremurilor noastre este că cei care au certitudini sînt proști, iar cei cu imaginație și competență sunt plini de dubii și indecizie“…
Mă întreb cu sporită îngrijorare: dacă procesul de învățămînt de ieri-alaltăieri a produs și inși cu o gîndire din care am selectat cîteva mostre sper foarte grăitoare, ce specimene va da la iveală noul tip de învățămînt mijlocit electronic?
Hazul de necaz a funcționat adeseori în epoca totalitară ca supapă pentru mentalul colectiv, o specie înfloritoare fiind bancurile; atrag atenția însă că nu face parte din categoria aceasta știrea „Disciplina «Limba și literatura română» pentru liceu, redusă la emoticoane, în ghidurile elaborate de Ministerul Educației“ recent publicată! Nu, n-am tastat greșit: elevilor mari, care se pregătesc pentru examenul de bacalaureat, li s-a cerut să completeze o…
Psihoterapeuta Ioana Scoruș avertiza după doisprezece ani de cercetări și tratamente aplicate copiilor ce fac parte din „noua generație crescută cu device-uri“: „Nu există nimic educativ pe internet, nimic care să confere copilului o minimă abilitate, nimic care să poată fi considerat bun. Rezultatul este devastator. Văd în cabinet, zi de zi, o nouă patologie, care încă nu există în niciun manual de psihiatrie. Ei sunt copiii care sunt psihotici fără a fi psihotici în sensul comun al termenului, ei sunt copiii care nu diferențiază corect între virtual și real, ei sunt viitorii candidați la noile tratamente medicamentoase care se vor naște grație acestor noi patologii legate de viața pe internet. O spun și o susțin fără urmă de îndoială“.
La rîndul său, psihiatrul german Manfred Spitzer scria în lucrarea sa Demența digitală: „există studii care arată că, dacă înveți geografie la computer sau dacă vezi un documentar și apoi dai un test la geografie, ai rezultate mai bune cu ce ai învățat de la computer. Nu e un studiu relevant, dar din el se trage imediat concluzia că e grozav să înveți de la computer, deși nu asta arăta studiul. Există multe păreri greșite care afirmă că e bine să înveți așa. Însă dacă citești concluziile unor studii amănunțite, și spun asta cu toată responsabilitatea, niciunul nu arată că folosirea computerelor în școli e ceva bun. Multe studii arată că, dimpotrivă, ele afectează negativ învățarea. E important! Părinții, profesorii și politicienii trebuie să știe asta“ (cf. https://r3media.ro/pshihoterapeutul-ioana-scorus-dupa-ani-de-zile-de-contact-cu-noua-generatie-crescuta-cu-device-uri-nu-mai-cred-in-valabilitatea-niciunui-studiu-privind-buna-influenta-a-internetului-asupra-copiilor/?utm_source=newsletter&utm_medium=email&utm_campaign=deputatul_dan_tanasa_este_legal_si_moral_ca_un_colonel_al_armatei_romane_sa_faca_reclama_unui_produs_al_unei_companii_private_din_domeniul_sanatatii&utm_term=2021-01-08 ).
Ca pedagog, îndemn pe colegii mei profesori angajați în minister și inspectorate să lupte din răsputeri pentru a determina politicienii de a decide anul acesta revenirea la educația în clasă! Încă un an pierdut ne-ar costa enorm pe toți, indiferent dacă ne vom vaccina ori ba!
București, 22-23 gerar 2021
P.S.: À propos de covid 19: poate nu știați că rezultate excelente au dat tratamentul cu hidroxiclorochină combinată cu azitromicină și zinc; sau azitromicină singură; ori ivermectina combinată cu doxiciclina; prevenirea cu vitamina D sau / și zinc; în cele din urmă, alte molecule dezvăluite recent, cum ar fi fluvoxamina (Lenze et al 2020) sau bromhexina (Ansarin et al 2020). Sănătate tuturor, să ne dea Dumnezeu! (M. F.)
