Între Hitler şi Marx – scurt eseu

Am vrut de mic să înţeleg de ce partidul lui Hitler se numea şi Socialist. Dacă Hitler era socialist, iar Stalin conducea o uniune socialistă, de ce s-au bătut?

Cu vremea am aflat de nenumăratele lupte intestine ale partidelor comuniste. De la noi, din România, de la ruşi, de la unguri, de la cehi etc., etc. Şi m-am întrebat dacă şi lupta dintre Hitler şi Stalin a fost tot aşa, o luptă pentru putere între doi socialişti maniaci… cu nenumărate victime.

Apoi am aflat că cei de Stânga se luptau adeseori între ei cu multă ură. Între Internaţionala Socialistă şi alte grupuri socialiste exista o duşmănie cruntă. Între Bolşevici şi Menşevici ura a dus la un război soldat cu exterminarea ultimilor. În şedinţele socialiste ori comuniste de pretutindeni se condamnă deviaţionismul: adică abaterea de la linia oficială a Stângiştilor aflaţi la putere. Această abatere nu este privită ca parte a libertăţii de gândire şi opinie. Dimpotrivă, este văzută ca un act de trădare mârşavă, ca un păcat spurcat ce trebuie înăbuşit crunt, fără milă. Nu, nu mă explim literar, nu este o licenţă poetică: este ceea ce puteţi găsi în textele publice ale unui Lenin, Beria, Stalin, Mao Tze Dung etc. Este, adică, o poziţie oficială a Stângii. Ca urmare, deosebirile de doctrină – ce la Conservatori, de pildă, stârnesc dispute respectuoase şi constructive – produc în lumea Stângii politice fracturi ireparabile, duşmănii radicale.

Am înţeles atunci că vechiul conflict între grupările de Stânga este explicaţia evidentă pentru legăturile şi luptele dintre Uniunea Sovietică şi Germania Nazistă. Era anul 1985, aveam 12 ani, eram pasionat de istorie şi trăiam în Republica Socialistă România: stat fantomă, în realitate un regim de ocupaţie sovietică semi-mascată. În care erau interzise toate părerile, ideile, faptele şi documentele deviaţioniste. (Adică cele care contraziceau propaganda şi doctrina oficială.)

De exemplu, era strict interzis să aminteşti că Germania lui Hitler era socialistă.

Era strict interzis să discuţi despre asemănările şi deosebirile dintre socialismul hitlerist şi socialismul sovietic.

Prin urmare, mi-am oprit curiozitatea acolo unde putea primi răspunsuri fără a atrage atenţia ocupanţilor. Familia noastră avea destule de îndurat şi fără imprudenţe ieftine.

Au trecut anii. De fapt… deceniile, ca să nu zic aproape o jumătate de secol (mai e ceva, deocamdată!).

De curând, mi-am adus aminte de această întrebare: care era deosebirea fundamentală dintre socialismul sovietic şi socialismul hitlerist?

Am descărcat Capitalul lui Karl Marx şi Mein Kampf -ul lui Hitler. Le-am citit.

Acelaşi limbaj, aceeaşi convingere religioasă asupra deţinerii adevărului; aceleaşi încercări stângace de a simula modestia, urmate de revenirea abruptă la tonul absolut. Bineînţeles, multă propagandă prin care se transformă patologia mesianică a unora în „doctrină inspirată”.

Am parcurs şi alte materiale dedicate celor două… curente. Am ajuns la unele concluzii.

Pomul se cunoaşte după roade, deci după roadele lor îi veţi cunoaşte – spune Mântuitorul.

Pretutindeni unde Marxismul a fost aplicat au existat următoarele:

1. intrarea statului sub controlul absolut al partidului;
2. toate insuccesele regimului nu sunt acceptate ca vină a regimului, a doctrinei, a incapacităţii de conducere etc., ci sunt puse pe seama duşmanilor „interni şi externi”, a sabotorilor[1]
3. ştergerea culturii (culturilor) anterioare; doar ceea ce partidul consideră că se potriveşte cu doctrina sa poate rămâne;
4. ştergerea „vechii moralităţi” şi înlocuirea ei cu o „moralitate progresită, avansată”;
5. interzicerea libertăţii de gândire şi de exprimare (sub pretextul „apărării poporului de gândirea nesănătoasă” ori „de propaganda inamică”), de la nivelul presei şi cărţilor până la orice formă de exprimare (cenzură!); tot ceea ce zice partidul este adevărat, chiar şi când contrazice realitatea evidentă;
6. centralizarea culturii – aceasta trebuie să fie conformă cu doctrina partidului, să o exprime şi să o propage; cultura ce nu poate fi încadrată „corect” politic este deviaţionistă şi se pedepseşte;
7. centralizarea economiei, limitarea drastică sau interzicerea liberei iniţiative;
8. cultul partidului, conducătorilor şi eroilor partidului;
9. demonizarea opoziţiei (de orice fel), şi de aici a oricărui deviaţionism, până la suprimarea totală a oricărei rezistenţe – fie şi la nivel de gândire – faţă de ideile, poruncile, propaganda partidului;
10. folosirea armatei şi forţelor Ministerului de Interne pentru a impune politica partidului şi a suprima şi fizic orice opoziţie sau rezistenţă;
11. înrolarea populaţiei în felurite structuri controlate de stat sau direct de partid;
12. pedepsirea opozanţilor, categoriilor declarate duşmane sau duşmănoase, precum şi a ţapilor ispăşitori, prin umilire publică, puşcărie, tortură, lagăre de concentrare etc.
13. lagărele de concentrare – amintite la punctul anterior, merită o observaţie specială, fiind o caracteristică izbitoare a statelor marxiste.
14. proclamarea unităţii monolitice a muncitorilor, a întregului popor muncitor, în jurul Partidului şi conducătorului/conducătorilor;
15. lupta de clasă, ura de clasă.

Care dintre aceste puncte se regăsesc în Germania Nazistă şi care nu?

În Germania Hitleristă regăsim următoarele:

1. intrarea statului sub controlul absolut al partidului;
2. toate insuccesele regimului nu sunt acceptate ca vină a regimului, a doctrinei, a incapacităţii de conducere etc., ci sunt puse pe seama duşmanilor „interni şi externi”, a sabotorilor[2]
3. ştergerea culturii (culturilor) anterioare; doar ceea ce partidul consideră că se potriveşte cu doctrina sa poate rămâne;
4. ştergerea „vechii moralităţi” şi înlocuirea ei cu o „moralitate progresită, avansată”;
5. interzicerea libertăţii de gândire şi de exprimare (sub pretextul „apărării poporului de gândirea nesănătoasă” ori „de propaganda inamică”), de la nivelul presei şi cărţilor până la orice formă de exprimare (cenzură!); tot ceea ce zice partidul este adevărat, chiar şi când contrazice realitatea evidentă;
6. centralizarea culturii – aceasta trebuie să fie conformă cu doctrina partidului, să o exprime şi să o propage; cultura ce nu poate fi încadrată „corect” politic este deviaţionistă şi se pedepseşte;
7. centralizarea economiei, limitarea drastică sau interzicerea liberei iniţiative;
8. cultul partidului, conducătorilor şi eroilor partidului;
9. demonizarea opoziţiei (de orice fel), şi de aici a oricărui deviaţionism, până la suprimarea totală a oricărei rezistenţe – fie şi la nivel de gândire – faţă de ideile, poruncile, propaganda partidului;
10. folosirea armatei şi forţelor Ministerului de Interne pentru a impune politica partidului şi a suprima şi fizic orice opoziţie sau rezistenţă;
11. înrolarea populaţiei în felurite structuri controlate de stat sau direct de partid;[3]
12. pedepsirea opozanţilor, categoriilor declarate duşmane sau duşmănoase, precum şi a ţapilor ispăşitori, prin umilire publică, puşcărie, tortură, lagăre de concentrare etc.
13. lagărele de concentrare – amintite la punctul anterior, merită o observaţie specială, fiind o caracteristică izbitoare a statelor marxiste.
14. proclamarea unităţii monolitice a naţiunii, a întregului popor german, în jurul Partidului şi conducătorului/conducătorilor;
15. lupta etnică şi rasială, ura etnică şi rasială.

Dacă aţi avut răbdare să citiţi cele două liste, aţi văzut că sunt aproape identice!

Singura deosebire este la punctele 14 şi 15. Şi totul pleacă, de fapt, de la ultimul punct:

În vreme ce Marxismul se bazează pe teoria luptei de clasă, Hitlerismul se bazează pe teoria luptei de rasă. Aici este singura deosebire fundamentală între cele două forme de Socialism!

Şi este de ajuns ca să ducă la Al doilea război mondial, la Al treilea război mondial (zis şi Războiul rece), la nenumărate şi nesfârşite confruntări, suferinţe, nenorociri.

În numele ştiinţei!

De ce în numele ştiinţei?

Pentru că şi Socialismul Marxist (Comunismul), şi Socialismul Hitlerist (Nazismul), îşi întemeiază gândirea patologică pe Darwinism.

Care este esenţa Darwinismului?

Lupta pentru supravieţuire; supravieţuirea celui mai adaptat şi înmulţirea lui; din grupurile rezultate apare naşterea raselor superioare şi, din ele, a noi specii, superioare celor vechi.

Karl Marx a văzut drept grup superior, din care trebuie să se nască omul nou, clasa muncitoare. Industria secolului al XIX-lea i s-a părut culmea progresului uman, deci muncitorii „culmea speciei umane”.

Adolf Hitler a văzut drept grup superior, din care trebuie să se nască omul nou, rasa ariană, identificată de el în primul rând cu Germanii. Secundar accepta şi „ceva” Danezi, Norvegieni, Suedezi – ca având origini germanice. Restul erau pe trepte inferioare, chiar dacă erau acceptaţi – de nevoie – ca aliaţi.

Faţă de clasa muncitoare Karl Marx a găsit ca „duşmani de clasă” pe cei care deţineau puterea pe care o voia partidul. Inclusiv naţiunile, care limitau puterea conducătorilor supremi.

Faţă de rasa ariană Adolf Hitler a găsit ca „duşmani de rasă” pe cei care erau destul de deosebiţi pentru a fi ţintă. Inclusiv Marxiştii, care promovau globalismul şi supremaţia proletară.

Şi Marx, şi Hitler, au folosit exemple negative reale pe care le-au generalizat şi le-au, să zicem aşa, universalizat. Adică (a se vedea punctul 9) au demonizat categorii umane, astfel încât să le folosească drept ţintă şi pretext pentru a controla masele.

Totul, în numele Evoluţiei, în numele „adevărului darwinist” (între timp total demolat ştiinţific, dar încă prezent în gândirea religioasă a miliarde de oameni).

Este straniu să te gândeşti cum Al doilea război mondial, cu toate bestialităţile sale, a avut loc din convingerea unora că sprijină „evoluţia rasei umane”, „apariţia omului nou”.

Şi că asemenea gânduri încă bântuie minţile multora.

Post Scriptum

Merită aici să observăm o realitate care este de obicei uitată:

Marxismul nu face bine muncitorilor, iar Hitlerismul nu face bine naţiunii.

Revedeţi punctele 3., 4., 5. şi 6.

Orice naţiune se defineşte prin cultura sa (ori culturile sale) şi prin moralitatea sa. Ştergerea culturii şi moralităţii – practicată larg şi sistematic de Hitlerism, pe linia tipică Stângii – distruge naţiunea. [4]

Însă, ca orice sistem socialist, Hitlerismul este, în esenţă, o religie materialistă: dezvoltarea fizică este centrul gândirii sale (ca şi în Marxism), iar spiritualitatea se supune materialului – ea este, prin urmare, cea indicată de conducători, nu cea naturală. Hitlerismul a născocit o nouă cultură germană, o nouă artă germană, o nouă viaţă germană – care aveau în comun faptul că nu erau germane decât prin nume, în realitate fiind Socialism în stare pură… dar de limbă germană.

Fenomenul avea să se repete în mic prin dictatorii statelor „naţionale” – fie că vorbim despre Albania, România, Bulgaria, China, Ungaria, Coreea de Nord etc. Condamnând naţionalismul, aceste state comuniste au practicat un regionalism pseudo-naţionalist. Era pretextul autonomiei faţă de alte puteri, şi mai ales faţă de URSS; ajunşi la putere datorită URSS, tiranii nu voiau să fie înlocuiţi. Gheorghiu Dej s-a folosit de URSS pentru a scăpa de Ana Pauker şi alţi concurenţi, dar oare voia să aibă aceeaşi soartă? Soluţia a fost cartea regionalismului, pretenţiei de „naţionalism”.

Pentru orice minte limpede este de la sine înţeles că un regim care distruge sistematic tradiţiile, istoria, cultura nu poate fi cu adevărat patriotic sau naţionalist (înţelegând prin naţionalism „iubirea de neam”, nu xenofobia sau rasismul).

Este însă interesant acest fenomen, în care o serie de state socialiste ajung la o mixtură între doctrina socialist-marxistă şi cea socialist-hitleristă. Adică predicând în acelaşi timp internaţionalismul, victoria mondială a Comunismului ş.a.m.d., dar şi „valorile naţionale” (stabilite, bineînţeles, de partid şi „iubitul conducător”).

Post Post Scriptum

Regimul lui Mussolini (fost vicepreşedinte al Partidului Comunist Italian) a fost un Naţional-Socialism adaptat local. În locul nou produsei „naţiuni germane hitleriste” era „naţiunea italiană fascistă”. Însă cele cinsprezece puncte prezente în Germania Nazistă există identic şi în Italia Fascistă. La acestea puteam adăuga şi altele (precum ura faţă de capitalism, prezentă şi la Marx, şi la Hitler sau Mussolini). Am socotit însă că un asemenea număr de puncte comune este suficient spre a lămuri pe cine vrea să vadă adevărul.

Bibliografie selectivă (Un eseu nu are nevoie de bibliografie. Dar cum unii cititori s-au plâns că le-ar lipsi, enumăr câteva titluri, de calităţi şi orientări diverse. Dacă cineva nu găseşte aici o lucrare pe care o aştepta să îşi aducă aminte că nu este nici o bibliografie esenţială, nici una exhaustivă. Mulţumesc!)

Cărţi şi eseuri

1. *** – Corectitudinea politică: O ideologie neomarxistă, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2017
2. *** – The Hitler Jugend (The Hitler Youth Organisation), Supreme Headquarters Allied Expeditionary Force, Evaluation and Dissemination Section, G-2 (Counter Intelligence Sub-Division), MIRS (London branch), London, f.a.
3. Bevin, Alexander – How Hitler Could Have Won World War II: The Fatal Errors That Led to Nazi Defeat, Three Rivers Press, New York, 2000
4. Heiden, Konrad – A History of National Socialism, Methuen&Co. Ltd., London, 1934
5. Kołakowski, Leszek – Principalele curente ale marxismului: I, Fondatorii, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2009
6. Kuehnelt-Leddihn, Erik von – Leftism revisited : From de Sade and Marx to Hitler and Pol Pot, Regnery Gateway, Washington D.C.
7. Marx, K. şi Engles, F. – Opere alese în două volume, I, Ed. Politică, Bucureşti, 1966
8. Mises, Ludwig von – The Middle of the Road Leads to Socialism, Mises Institute, Auburn, 2018
9. Mises, Ludwig von – An Economic and Sociological Analysis, Yale University Press, New Haven, 1962
10. Nicolescu, Valentin Quintus – Turning Marx on His Head: Kolakowski’s Main Currents of Marxism (Curtea Veche Publishing House, 2009-2010), Journal of East-European and Asian Studies, Vol. 1, No. 3, May 2010, p. 427-430

Surse online

1. org
2. https://www.conservapedia.com/Big_government
3. https://www.conservapedia.com/Communism
4. https://www.conservapedia.com/Leftist
5. https://www.conservapedia.com/National_Socialism
6. https://www.conservapedia.com/Nazi_Germany_and_homosexuality
7. https://www.conservapedia.com/Rightist
8. https://www.conservapedia.com/Socialism
9. https://www.culturavietii.ro/2016/05/06/rusia-bolsevica-si-revolutia-sexuala/
10. https://www.encyclopedia.com/history/modern-europe/german-history/national-socialism
11. https://www.facinghistory.org/resource-library/video/sinister-alliance-soviet-german-relations-1939-1941
12. https://historiaestluxveritatis.wordpress.com/2016/04/15/tema-2-secolul-al-xx-lea-intre-democratie-si-totalitarism-ideologii-si-practici-politice-in-romania-si-in-europa/
13. https://justice4germans.wordpress.com/2013/04/18/understanding-national-socialism-its-foundation-what-it-really-stood-for-opposed-and-why/

[1]    Poate că vreun cititor se va întreba; Dar nu există duşmani „interni şi/sau externi”? Răspunsul este: există, pentru orice stat, pentru orice regim. Calitatea unor conducători se vede tocmai prin felul în care ştiu să facă faţă acestor provocări. Nu există stat care să nu aibă opoziţie, duşmani etc. Însă numai statele slabe, adică prost conduse, nu se descurcă. Celelalte prosperă în ciuda provocărilor – şi chiar datorită lor.

[2]    Poate că vreun cititor se va întreba; Dar nu există duşmani „interni şi/sau externi”? Răspunsul este: există, pentru orice stat, pentru orice regim. Calitatea unor conducători se vede tocmai prin felul în care ştiu să facă faţă acestor provocări. Nu există stat care să nu aibă opoziţie, duşmani etc. Însă numai statele slabe, adică prost conduse, nu se descurcă. Celelalte prosperă în ciuda provocărilor – şi chiar datorită lor.

[3]    Amintesc în treacăt Decretul din 1 Decembrie 1936, Reichsjungenddienstpflicht (Serviciul Obligatoriu al Tineretului), care cuprindea următoarele puncte (absolut tipice Socialismului): a) Toţi tinerii germani se vor alătura HJ (Hitler Jugend); b) Misiunea HJ este de a antrena toţi tinerii germani fizic, mental şi moral pentru serviciul naţional în spiritul Naţional Socialismului. Şcoala şi casa sunt subordonate intereselor Statului. c) Conducătorul tineretului este însărcinat cu toate fazele de educaţie ale tineretului german şi răspunde numai Fuhrerului.

[4]    A se vedea, pentru cine vrea să vadă, https://www.conservapedia.com/Nazi_Germany_and_homosexuality  şi https://www.culturavietii.ro/2016/05/06/rusia-bolsevica-si-revolutia-sexuala/