marți, mai 20, 2025
ACTUALITATEÎntr-un articol de pe siteul SRI se sugerează „constituirea unor parteneriate tripartite...

Într-un articol de pe siteul SRI se sugerează „constituirea unor parteneriate tripartite între comunitatea de informații, mediul privat și cetățean” în contextul combaterii știrilor false și dezinformării

Revista „Intelligence” a Serviciului Român de Informații a publicat articolul „Fake news sau adevăr. O alternativă dominată de emoție”, în care se vorbește despre dezinformare în contextul globalizării.

Autorul, Oana Strugaru, scrie că „multiplicarea exponențială a știrilor false a speculat tocmai sentimentele de insecuritate și incertitudine cu care se confruntă consumatorul de informație, materializate în pierderea încrederii în aparatul statal”.

Ea notează că există „campanii de fake news menite să alimenteze tensiunile deja existente în societate”.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

„Un exemplu în acest sens îl reprezintă protestele împotriva restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19, care au fost generate prin diseminarea dezinformării prin social media și au dus la coagularea unor mișcări sociale pe întreg mapamondul. Abundența de informație și imposibilitatea verificării acesteia îngreunează demersurile de combatere a campaniilor de știri false. În diseminarea acestora, nu veridicitatea evenimentului relatat primează, ci generarea unor reacții emoționale în rândul utilizatorilor”, menționează articolul.

Pentru a combate „fenomenul de fake news”, autoarea propune un parteneriat tripartit între „comunitatea de informații, mediul privat și cetățean în vederea reconfigurării culturii de securitate”.

Ține-ți EROII aproape! Cumpără un tricou sau o bluză cu chipul unui Mare Român și vei contribui la susținerea siteului R3media.

„Contextul pandemic a dus la multiplicarea mecanismelor de combatere a fenomenului sub forma unor parteneriate public-private. La nivelul Uniunii Europene și al Alianței Nord-Atlantice au existat inițiative de reglementare a fenomenului, iar companiile de social media au întreprins măsuri de eliminare a conținutului fals și de închidere a unor pagini asociate coagulării maselor de protestatari. Au fost derulate campanii de conștientizare a populației, deopotrivă de către factori publici și privați, utilizatorul final având la dispoziție instrumente de fact-checking și de raportare a elementelor de fake news.

Dar fenomenul continuă să se constituie ca amenințare la adresa securității cetățeanului și a societății în ansamblul său. Pandemia de COVID-19 a relevat dimensiunea amenințării, un studiu al World Health Organization arătând că, în primele 3 luni ale anului 2020, campaniile de dezinformare, variind de la teorii conspiraționiste la tentative de discreditare a măsurilor anti pandemice impuse de autorități, au făcut aproximativ 6.000 de victime.

Se impune așadar constituirea unor parteneriate tripartite între comunitatea de informații, mediul privat și cetățean în vederea reconfigurării culturii de securitate. Ca beneficiar final atât al politicilor de securitate, cât și al conținutului informațional vehiculat online, individul deține un rol cheie în combaterea noilor amenințări. De altfel, Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională prevede că fiecare cetățean are „îndatorirea morală de a contribui la realizarea securității naționale”. Cooperarea dintre mediul privat și comunitatea de informații, materializată în proiecte educaționale și de cercetare privind cultura de securitate, poate crește capacitatea individuală de a acționa în vederea combaterii fenomenului dezinformării. Cetățeanul devine factor activ în asigurarea securității, nu numai a propriei ființe, ci a lumii întregi”, se încheie articolul de pe siteul SRI.

Textul integral poate fi citit aici.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

2 COMENTARII

  1. Ăsta e genul de articol imbecil, scris pentru imbecilii neomarxiști, care nu sunt capabili să gândească, ci să repete niste lozinci idioate. Și când te gândești că există idioți care cred că sereistii apară tara…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE