Discutam astăzi cu cineva din România, o persoană care obișnuiește să-și petreacă zilele lipit de TV și plimbându-se cu telecomanda de pe un canal pe altul.
Îmi zice: “Uite, acum se spune la TV că vaccinurile au fost o mare greșeală, că era mai bine ca lumea să nu se fi vaccinat deloc, că unii au câștigat o grămadă de bani de pe urma lor și din vânzarea de măști. Nu știi ce să mai crezi…” Și adaugă: “Ce bine că voi nu v-ați vaccinat…”
De precizat că același individ, tot lipit de televizor și pe vremea când pandemia era unicul subiect al zilei și al Universului, a primit cu mare bucurie sosirea campaniei de vaccinare în România, a stat la coadă ca să-și facă doza 1 și doza 2, a făcut și boosterul și re-boosterul, pentru că asta îi spusese lui televizorul.
Și nu doar atât, dar după fiecare doza mă îndemna să fac și eu la fel.
Eu, căpos de mic copil și suspicios de felul meu de fiecare dată când guvernele vor să mă salveze împotrivă voinței, mele, m-am abținut și la doza 1 și la doza 2, și la booster și la re-booster. Sunt un multiplu abținut. Dar i-am respectat desigur decizia, pentru că nimic nu este mai eficace ca un tratament medical în care crezi. Cine eram eu să îi stric bucuria cu scepticismul meu?
Însă deși narațiunea oficiala s-a schimbat acum cu 180 de grade, totuși guvernanții, „specialiștii”, influenterii și presa care până mai ieri făceau presiuni mai ceva ca un vânzător de oale Zepter să ascultăm de “știință”, ei bine, toții sunt bine-merci la locul lor, neclintiți, povestindu-ne senin și cu conștiința împăcată, ca lupul era de fapt băiat bun și scufița roșie era o fată rea și neglijentă și ca de fapt nu am înțeles noi bine fabula.
(Doar Djokovic, el, rebelul, deși nu s-a vaccinat si ar trebui acum sa fie trecut la alta rubrica, tot nu poate reintra în “lumea bună”, pentru că poate răspândi un virus mult mai periculos decât COVID-ul…acela al libertății și demnității individuale. Adică mofturi, nu?!).
Tot la locul lor se afla și Ursula și Trudeau, care au au avut grija de noi să ne salveze de pandemie, cumpărând atâtea doze de vaccin cât să le ajungă și strănepoților noștri. Și desigur, încasând comisioane cât să ajungă strănepoților lor.
Și tot ei, aceeași guvernanți și specialiști, aceeași presa și aceiași influenteri se pregătesc acum să ne salveze din nou – de data asta de la încălzirea planetei. Acum doamna Ursula ne va cumpăra trotinete electrice, panouri solare la purtător și faină de gândaci, tot pe pe banii publici și tot contra unui comision mic și nesemnificativ. Să ajungă la toată lumea, tovarăși!
Credeți că cei stau cu nasul lipiți de TV vor bănui ceva de data asta? Nu. Pentru că în ultimii 30 de ani, inteligența s-a strecurat tiptil, plecând de la oameni și mutându-se către mașini și aparate. Omul recent, cu mintea nedusă la gimnastică, crede totul și contrariul fără să i se zbârlească vreun neuron – dacă informația vine pe cale oficiala și e validată de fact-checkeri.
„Alexa, Siri, nu-i așa că guvernul și presa ne spun adevărul?”
Normal, monșer! Stați liniștiți la locurili voastre!