A fost odată ca niciodată… așa încep poveștile noastre clasice și așa a fost și întâlnirea mea cu maestrul Dan Puric.
Ca să ajung la conferința unde urma să fie prezent și el, am împrumutat mașina unui prieten, a mea era ca de obicei într-o „pauză”, în grija unui mecanic cu buzunarele pline de chei tubulare. Cei din familie erau sceptici, vedeau faptul că am rămas fără mașină exact când trebuia să merg la această întâlnire ca pe un fel de semn divin… Le-am spus supărată că nu este așa, ci că Dumnezeu mă încearcă, mai ales că acea dezbatere avea o temă creștină. Nu știam foarte multe despre Dan Puric, memoria colectivă îl înfățișa ca pe un om elegant în comportament și gândire, care pledează liber despre orice: tipul de „valoros”, care nu poate trece neobservat indiferent de mediul prin care trece, lichid, gazos sau solid. Știu că a intrat în sală cu oarecare întârziere, dar se știe, „vedetele” se lasă așteptate… pentru „impact”.
Continuarea, aici.
