Războiul din Ucraina este un „alt moment istoric din punct de vedere strategic, de reașezare a plăcilor tectonice ale relațiilor internaționale la nivel regional și global”, scrie Matei Blănaru, cercetător asociat al Centrului de studii sino-ruse din cadrul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu”, pe siteul ispri.ro.
Într-o analiză asupra impactului războiului din Ucraina asupra României, Matei Blănaru argumentează că acest moment este ideal pentru proiectul de țară numit reunirea Basarabiei cu Țara. Cercetătorul afirmă că un astfel de moment s-ar putea să nu mai apară decât peste multe zeci de ani, timp în care s-ar putea instala un nou „zid al Berlinului”, pe Prut.
„În continuare, enumerăm câteva evenimente și semnale importante de ordin politic și strategic, dintre care cele mai multe se raportează și la problematica Basarabiei:
Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul „O istorie a lumii pentru copii” de Virgil Hillyer, și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
– pe 4 martie Republica Moldova a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană. În contextul faptului că vedem ce se întâmplă în Ucraina, cu o țară care nu este membră NATO, ar fi naiv să privim aceste cereri de aderare la UE drept realiste fără o integrare prealabilă în NATO. Istoria ne arată aici că nicio țară după 1995 (când au aderat Austria, Suedia și Finlanda) nu a aderat la UE înainte de a fi membră a NATO. Mai ales acum, mai ales în acest context în care predomină nevoia de securitate, nu putem avem vreo impresie că ceva s-a schimbat în acest sens. Iar singura posibilitate de a integra Republica Moldova și în NATO și în Uniunea Europeană este reunirea cu România, orice altă variantă actuală fiind mai mult decât naivă, ca să nu îi spunem dezinformare conștientă”, a scris el.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Zeontal, pulbere dentara, cu continut de 100% pulbere de zeolit natural și vei contribui la susținerea siteului R3media
Matei Blănaru consideră de neînțeles întârzierea cu care președintele Klaus Iohannis a vizitat Moldova de peste Prut.
„– Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliță, a fost întrebată pe 8 martie într-un interviu Euronews dacă a fost luat în considerare scenariul unui referendum pentru ca Republica Moldova să se poată uni cu România și astfel să intre în UE și NATO. Răspunsul doamnei premier a fost unul rezervat, totuși cu o nuanță pozitivă pe subiect: „Deocamdată, nu discutăm despre această opțiune.” Acest „deocamdată” însă spune multe – este clar că ideea reunirii a fost și este prezentă în unele cercuri și discuții, indiferent de continuarea răspunsului dânsei.
– pe 4 martie Transistria cere recunoașterea „independenței”, invocând decizia Republicii Moldova de a depune o cerere de aderare la Uniunea Europeană. Oricât de paradoxal ar suna aceasta, o recunoaștere a „independenței” Transnistriei, chiar și a Găgăuziei, dacă situația ar cere-o, nu ar face decât să elibereze Republica Moldova de cea mai mare parte a influenței Rusiei și să dea o șansă cetățenilor din Republica Moldova care vor la o îmbunătățire a calității vieții în cadrul României, NATO și Uniunii Europene.
– în loc de o abordare pragmatică să vizeze o eventuală reunire, de la București și de la Chișinău am avut aceleași discursuri oarecum sterile despre „integrare europeană”, reiterate cu ocazia vizitei președintelui României la Chișinău pe 16 martie, în condițiile în care nici măcar pentru Ucraina nu se știe dacă și când va fi o astfel de integrare. Dacă, ipotetic vorbind, i s-ar da o astfel de șansă Ucrainei sau Republicii Moldova, Turcia ar fi prima care ar pretinde că ea are chiar și mai multe drepturi de a fi primită în UE, după cum deja a dat semnale, ar urma negocieri extrem de dificile cu Turcia, pe care nimeni din UE nu le-ar risca de dragul Republicii Moldova. Iar candidatura Georgiei pentru integrarea în UE este chiar și mai exotică decât a Republicii Moldova.
Desigur, acestea sunt mesaje de susținere a acestor țări de la Bruxelles în această perioadă, cu darul de a aduce un pic de optimism în rândul populațiilor care se tem de agresiunile Federației Ruse, însă acestea exact asta sunt: doar promisiuni sentimentale într-un moment de grea cumpănă. Pentru că nimeni de la Bruxelles nu ar acorda integrare imediată Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei, doar pentru a lăsa pe dinafară Turcia, iar nimeni nu ar acorda integrare europeană Turciei doar pentru a putea integra și Ucraina și Republica Moldova sau Georgia. Nu mai vorbim aici și despre consensul inexistent și diferitele jocuri politice ale statelor membre.
– în situația actuală ne aflăm în fața unui alt moment istoric din punct de vedere strategic, de reașezare a plăcilor tectonice ale relațiilor internaționale la nivel regional și global, se vorbește insistent despre un nou Război Rece, astfel că tot ceea ce se face acum este extrem de important, iar ceea ce nu se face acum nu se știe dacă va mai apărea în curând vreo altă ocazie să se facă. Zidul Berlinului a stat în picioare circa 50 de ani, nu se știe ce se va întâmpla în cazul unui alt „zid pe Prut”. În contextul în care Federația Rusă este la un minim istoric de imagine la nivel internațional, în situația în care mitul puterii sale armate convenționale pare să se destrame în Ucraina și nu mai sperie atât de mult ca înainte de război, în situația în care Transnistria și-a reiterat „independența”, poate că nu ne dăm seama, dar ne aflăm în fața unor momente unice. Chiar dacă ar fi să privim lucrurile extrem de cinic, ignorând sutele de mii de cetățeni și milioane de etnici români de acolo (lucru pe care niciun alt stat nu îl face), dacă ne este frică să avem o graniță cu Federația Rusă pe Nistru, s-ar putea să o avem în curând, oficial sau neoficial, pe Prut. În condițiile în care Bucureștiul nu are și nu urmărește niciun proiect de țară, oare ce alt proiect de țară ar fi mai potrivit în acest context decât reunirea? Bineînțeles, în contextul în care referendumuri de o parte și de alta a Prutului ar valida aceasta. Dar, mai ales în contextul actual, când asistăm la o „dezvrăjire” a Federației Ruse în ochii majorității populațiilor ex-sovietice și vest-europene, un astfel de referendum este mai mult decât probabil să treacă și în Republica Moldova și în România. Este adevărat că Republica Moldova a apărut mai frecvent decât de obicei în toate comunicările de la București, ceea ce este un semnal, a apărut și în discuțiile cu vicepreședintele SUA sau premierul Spaniei, dar trebuie rapid lucruri concrete strategic.
– Antony Blinken, secretarul de stat american, a vizitat Republica Moldova pe 6 martie, a doua săptămână de război, iar președintele României a vizitat Republica Moldova abia în a patra săptămână de război. Acestea sunt totuși semnale importante, nu simple detalii, iar această întârziere este (din nou) greu de înțeles, care nu face decât să dea Federației Ruse și mai mult spațiu de manevră pe termen scurt și lung. Dacă tot se vorbește că cel mai apropiat stat din punct de vedere geopolitic de România (nu mai vorbim din punct de vedere istoric, etnic, cultural) ar fi Republica Moldova, un stat care abia este funcțional, care este în pragul colapsului din cauza valului uriaș de migranți ucraineni, din cauza temerilor de invazia Moscovei și care are o armată mai mică decât a Transnistriei, atunci trebuie făcute și lucruri concrete în domeniul geostrategic, nu doar în domeniul umanitar. Iar singurul lucru concret din acest punct de vedere ar fi o încercare de reunire, pentru că o integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană fără o integrare prealabilă (imposibilă) în NATO este un lux al exercițiului imaginației pe care nu ni-l putem permite în aceste momente.
– vizita Vicepreședintelui SUA, Kamala Harris, în Polonia și România, pe 11 martie, un important exercițiu simbolic, a constat și în punctarea explicită a garanțiilor de securitate ale NATO pentru România și celelalte țări membre, conform articolului 5. Republica Moldova a fost menționată și în ședința CSAT de pe 1 martie și în declarația de la sfârșitul întrevederii cu vicepreședintele american Kamala Harris, dar trebuie întreprinse și acțiuni strategice concrete, pe lângă ajutoarele umanitare concrete.
– ocuparea de către Federația Rusă a Insulei Șerpilor, pe care este greu de crezut că o va returna Ucrainei în viitorul apropiat. De aici, certe provocări de securitate la adresa României și deocamdată incerte eventuale dificultăți cu exploatarea zăcămintelor de gaze naturale din platforma Mării Negre. Nu mai discutăm și perspectiva conform căreia Federația Rusă ar putea ocupa Odesa, apoi în mod logic și Bugeacul, făcând joncțiune cu Transnistria, ca să devină astfel vecină în mod direct cu România, lucru care ar schimba dramatic întreaga arhitectură de securitate a zonei.
– prima vizită în România a premierului spaniol Pedro Sanchez pe 17 martie, „cu accent pe temele legate de stabilitate, refugiaţi şi energie”, după cum se spune într-un articol Agerpres. Iese de asemenea în evidență prezența, din nou, în discuții a Republicii Moldova”, a mai notat cercetătorul.
Articolul integral poate fi citit aici.
