ACTUALITATEInstitutul „Elie Wiesel”, revoltat împotriva lui Sorin Lavric, după ce senatorul l-a...

Institutul „Elie Wiesel”, revoltat împotriva lui Sorin Lavric, după ce senatorul l-a omagiat pe Valeriu Gafencu în Parlament. INSHR: Aceste OPINII trebuie să ÎNCETEZE

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România s-a arătat revoltat de faptul că senatorul AUR, Sorin Lavric, i-a adus un omagiu lui Valeriu Gafencu de la tribuna Parlamentului.

Ei consideră că acest gest constituie de fapt, „omagierea memoriei Mișcării Legionare” și „aceste opinii trebuie să înceteze”, se arată într-un comunicat de presă.

INSHR afirmă că Gafencu ar fi un „așa-zis sfânt al închisorilor”, dar nu e clar pe baza căror competențe teologice poate face astfel de aprecieri o agenție din subordinea guvernului laic al României. De altfel, Gafencu a fost numit „Sfânt al Închisorilor” chiar de un evreu-român, Nicolae Steinhardt.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic –despre femei, sex și feminism, de Carrie Lukas  vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

„Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România solicită Senatului României vigilență față de omagierea memoriei Mișcării Legionare !

În urmă cu două zile, în timpul declarațiilor politice, senatorul Sorin Lavric (AUR) a adus un omagiu lui Valeriu Gafencu, așa zis „sfânt al închisorilor”.

Asemenea opinii de la tribuna democrației românești trebuie să înceteze.

În fapt, Valeriu Gafencu a fost membru activ al Mișcării Legionare, iar în timpul rebeliunii din ianuarie 1941 a incitat cu pistolul în mână, elevi din liceele ieșene să se alăture tentativei de lovitură de stat. În 1941, după interzicerea Mișcării Legionare, a fost condamnat la închisoare pentru că a militat pentru reactivarea acestei mișcări fasciste.

La 21 ianuarie a.c., cu prilejul comemorării victimelor Pogromului de la București, președinta Senatului României, doamna Anca Dragu, sublinia:

„Antisemitismul, xenofobia și rasismul reprezintă pericole de actualitate, pe care dacă nu le contracarăm ferm, societatea noastră și noi toți vom avea de suferit. Obligația noastră morală, la 80 de ani de la această tragedie, este să omagiem așa cum se cuvine memoria celor care au suferit în acest eveniment dezonorant și să ne asigurăm că această drama va rămâne mereu vie în conștiințele noastre”.

Se dovedește, din nou, că încercările AUR de delimitare de Mișcarea legionară sunt fake news-uri”, se arată în comunicatul INSHR.

Într-o declarație postată azi pe pagina sa oficială, senatorul Sorin Lavric a anunțat că în luna martie va vorbi despre Mitropolitul Visarion Puiu, poetul Radu Gyr, poetul Constantin Oprișan și filozoful Mircea Vulcănescu.

„Mi s-a dat în chip stăruitor sfatul ca, sub unghi politic, să nu-mi divulg intențiile prea devreme. Cu alte cuvinte, adversarii nu trebuie să afle ce-ți coace în minte decît după ce ai trecut la fapte. A-i anunța de timpuriu încotro te duce gîndul e semn de naivitate copilărească.
Ei bine, nu. Omul de dreapta spune ce gîndește, face ce spune, dar mai ales își dezvăluie din timp intențiile pe care le are. Opusul lui e ipocritul duplicitar pescuind în ape tulburi. Iată de ce pot spune de pe acum ce declarații politice voi face în luna martie, în plenul Senatului României.
Ele vor fi în număr de patru și vor avea drept țintă: 1. mitropolitul Visarion Puiu; 2. martirul Costache Oprișan; 3. poetul Radu Gyr și 4. filosoful Mircea Vulcănescu. Toți sînt legați, într-un fel sau altul, de luna martie.
Dacă pe om îl cunoști după roade, pe politician îl recunoști după miezul declarațiilor pe care le face. Alea iacta est! Dragi neomarxiști, mai mult sau mai puțin intelectuali, mai mult sau mai puțin năimiți, mai mult sau mai puțin îngenuncheați în fața masoreților marxiști, ați încurcat-o. Veți răbda, săptămînă de săptămîna, pedeapsa declarațiilor mele politice”, a scris senatorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul globalist și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume cauze conservatoare și/sau naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă dorești să ai ce citi în continuare, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3Media

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Mai avem nevoie de 9.468 de lei...

Dragi prieteni, dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele...