Informația potrivit căreia OMV Petrom va vinde gazele românești ce vor fi extrase din Marea Neagră, către gigantul energetic german Uniper (controlat de statul germanic), drept preț pentru acceptarea României în spațiul Schengen, ministrul Energiei spune că exportul face parte„ din planul de business al proiectului Neptun Deep și reflectă angajamentul României de a contribui la securitatea energetică europeană”, potrivit unui comunicat de presă remis agenției Agerpres.
„A ajuta Europa să scape de influența rusească asupra resurselor energetice este un obiectiv care ne interesează, în spiritul solidarității europene și a pieței unice. Acest pas reconfirmă poziția României de pilon regional al securității energetice a Uniunii Europene. România este deja cel mai mare producător de gaze naturale dintre statele membre ale Uniunii Europene, ca urmare a creșterii producției Romgaz din 2024 și reluării marilor exploatări, inclusiv în perimetrul Caragele. Prin producția actuală, de circa 8-10 miliarde Nmc, România își acoperă integral consumul, fără a depinde de importuri. Din 2027, producția anuală a României se va dubla, până la 18-20 miliarde Nmc’”, se arată în comunicatul Ministerului Energiei.
Volumul de gaze naturale ce va fi exportat din perimetrul Neptun Deep către Germania reprezintă sub 1% din producția totală estimată a zăcământului din Marea Neagră, susține ministrul.
„România și-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informațiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantități de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, reprezintă un pas firesc în cadrul unui proiect de importanță strategică pentru țara noastră și pentru Europa. Pentru o clarificare completă și pentru a liniști orice temeri, dorim să subliniem că volumul exportat către Germania, conform datelor disponibile public, reprezintă sub 1% din producția totală estimată a zăcământului Neptun Deep. Aceasta este o proporție infimă, întrucât Neptun Deep are rezerve evaluate la peste 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Mai mult, aceste estimări pot crește semnificativ pe măsură ce operațiunile de foraj avansează. Ne asigurăm că această resursă va fi utilizată responsabil pentru beneficiul României și al cetățenilor noștri. Fiecare partener în proiect, atât Romgaz, cât și OMV Petrom, este responsabil pentru propriile decizii de comercializare a gazului exploatat în viitor, în condițiile legii și cu protejarea securității energetice a României’, notează ministerul.
În plus, instituția precizează că în perimetrul Neptun Deep se va produce încă din primul an de exploatare o cantitate de gaze de cel puțin două ori mai mare decât consumul intern actual al României.
„În acest context, putem spune cu fermitate că nu există niciun pericol ca românii să rămână fără gaze naturale, iar țara noastră se află într-o poziție privilegiată de a asigura și securitatea energetică regională, inclusiv a Republicii Moldova. Mai mult, redevențele și impozitele pe gazul exportat europenilor sunt plătite în România și devin venituri la bugetul de stat al României”, subliniază sursa citată.
„Proiectul Neptun Deep marchează un moment de cotitură pentru viitorul energetic al României. Narativele iresponsabile de tipul vânzării de gaz românesc ca preț al aderării la Schengen sunt periculoase și complet false, iar o logică de bază ne arată că vorbim despre o cantitate infimă, despre piața germană, partener strategic pentru România și despre valorificarea unei resurse care înseamnă venituri în plus pentru român, fără să afecteze în niciun fel piața națională a energiei. Românii pot să stea liniștiți: statul roman are toate pârghiile pentru a se asigura ca gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România și doar surplusul va fi vândut. De altfel, statul român, prin Romgaz, deține jumătate din zăcământ. Fac apel la toți actorii politici să nu manipuleze și să nu dezinformeze în legătură cu proiecte strategice ce pot aduce minimum 20 de miliarde de euro statului român”, a declarat, în comunicat, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Acesta a adăugat că proiectul Neptun Deep necesită o investiție de patru miliarde de euro, iar orice proiect de o asemenea magnitudine se bazează și pe contracte comerciale care susțin costurile de capital și care, de regulă, se încheie înainte de startul efectiv al exploatării.
„Încheierea acestei tranzacții este o dovadă că litigiul început de compania OMV Petrom la Tribunalul de Arbitraj de la Paris este fără obiect. Din acest motiv, le recomand să își retragă cererea. Statul român nu va interveni în tranzacțiile comerciale dintre companii decât dacă securitatea energetică a țării ar impune-o. Nu este cazul acum. Într-adevăr, volumul vehiculat pentru exportul către compania germană reprezintă sub 1% din producția totală estimată a zăcământului. Vom produce încă din primul an de exploatare de două ori mai mult gaz decât consumăm intern. Legea offshore, și în special Articolul 21, protejează interesele noastre naționale. Gazul românesc este prioritar pentru români. Statul român are toate instrumentele legale pentru a interveni atunci când siguranța energetică o impune. Acest articol este un pilon fundamental al independenței noastre energetice, iar guvernul din care fac parte nu va face niciodată rabat de la aplicarea sa”, menționează Burduja.
Potrivit datelor din 2020, doar 35% din populația României era conectată la rețeaua de gaze. Chiar dacă au trecut cinci ani de-atunci, procentul nu putea crește semnificativ, având în vedere pandemia și criza declanșată de războiul din Ucraina.
În aceste condiții, milioane de români nu au acces la gaze, în special din mediul rural.
Lasati, ca nemtii primesc, in fiecare an, multe vapoare cu gaz lichefiat din America.
Mai bine dati romanilor de dincolo de Portile de Fier.
Doamne Ajuta!