S-a spus cîndva că URSS e Volta Superioară cu arme nucelare. Ce lipsea din această butadă savuroasă și superficială era raționalitatea. URSS era, de fapt, Volta Superioară cu arme nucleare și o doctrină rațională. Asta a însemnat că ambii jucători așezați la masa de șah (SUA și URSS) erau întregi la minte. Fiecare din ei știa bine că are puterea să-și distrugă adversarul dar numai în timp ce se sinucide. De aici blocajul fericit pe care îl cunoaștem sub numele de război rece sau pace postbelică.
Iranul e o moschee în căutare de cu arme nucleare. Din această definiție nenorocită și exactă nu lipsește decît raționalitatea. Iranul nu ascultă de o doctrină rațională și realistă ci de o misiune irațională și mesianică, în care incinerarea adversarului (Israel +) e o datorie sfîntă și merită orice preț, inclusiv auto-distrugerea.
Iranul e o teocrație imperială. Mia simplu spus, un stat total subordonat unei religii extreme (Islamul șiit), Consecința internă e o dictatură ermetică dar asta n-ar trebui să ne intereseze prea mult, indiferent de grațiile umanitare la care ne silește compasiunea. Consecința externă e un imperialism ideologic militant, armat și ultra violent. Iar asta ar trebui să ne intereseze tocmai pentru că e ceva ce crește și avansează în afara Iranului.
Ținta și desăvîrșirea ideologiei de stat iraniene sînt salvarea lumii de propria rătăcire prin anexare spirituală și convertire impusă militar. În 1979, Iranul a devenit primul stat recuperat pentru această ideologie și, de atunci, lucrează febril la mîntuirea lumii prin orice mijloace. Deocamdată, expansiunea iraniană e pe punctul de a înghiți Orientul Mijlociu. Liban, Iraq, Yemen sînt controlate direct sau prin interpuși politici și militari. Siria e în joc. Egipt stă pe o subversiune neîncetată. Dar țintele mari sînt Arabia Saudită, ca spațiu sfînt al vieții Profetului, și Israel, ca întruchipare a diavolului. Saudiții știu că falanga șiită așteaptă momentul propice. Israelul luptă de zeci de ani cu Hamas și Hezbolah, amîndouă mesagere ideologice și purtătoare de forță militară iraniană.
Acesta e punctul în care imperialismul ideologic și militar iranian se întîlnește cu realitatea terestră. Cine face politică imperială trebuie să se aștepte la o replică imperială. Analiza rudimentară oferită de marxism e corectă, numai că trebuie dusă pînă la capăt.
Iranul și expansiunea lui imperială s-au lovit de interesele și zona de influență a imperiului american. Ciocnirea era inevitabilă și a început demult. În ultimii aproape 50 de ani, Iranul șiit a reușit mult, a subordonat și mai mult, a ținut în șah Statele Unite, a folosit în mod strălucit naivitatea și resentimentul anti-occidental al intelighenției și politicienilor occidentali și a făcut o singură greșeală. Nu a înțeles cine e Donald Trump. Nu a observat sau a subestimat observația după care Trump e omul și punctul de ruptură în automatismul pasiv al Occidentului. De aici, războiul direct și, tot de aici, șocul potențial fatal pentru statul șiit iranian.
Orice alte unghiuri și interpretări sînt o pierdere de timp bună pentru animat trupele de serviciu anti-occidentale ale intelectului mediatic occidental, Asta, cînd nu sînt o formă de ipocrizie profundă.
Primul argument al combinatei anti-occidentale dominante la vîrful moral, academic și politic al Occidentului e faimoasa ordine de drept. Legea internațională pe care Statele Unite și Israelul o proclamă și o încalcă în același timp. Argumentul repetat zilnic din milioane de guri de foc mediatice spune că atacul împotriva Iranului și eliminarea fizică a liderilor iranieni e ilegală și pune capăt normelor de drept internațional. E vorba, desigur, de acele norme de drept internațional pe care Iranul le-a respectat și respectă cu sfințenie de la un cap la altul al Orientului Mijlociu. Și în Liban și în Iraq și în Yemen.
Cine moare de dragul dreptului internațional și acuză America de violarea legi, deschide o frumoasă colecție de probleme și ar trebui să ne lumineze.
Colecția cuprinde, printre altele: înlăturarea și execuția lui Ceaușescu, dezmembrarea Iugoslaviei și bombardarea Serbiei (fără mandat ONU), înlăturarea și asasinarea lui Saddam Hussein și Mohammar Gaddafi, invazia rusă a Ucrainei.
Cei ce cred că America a atacat ilegal și mișelește Iranul au, desigur principii unitare. Prin urmare ei trebui să ne lumineze: care din episoadele amintite mai sus au fost legale și care au fost ilegale? Au fost Revoluția română și eliminarea lui Ceaușescu ilegale? Au fost ”decapitările” de regim din Libia și Iraq legale?
Pînă la urmă, poziția la care ajung apărătorii dreptului internațional e, totuși, limpede și poate fi rezumată în felul următor: orice răsturnare de regim e legală și salutară dacă e executată de politicieni afiliați stîngii (Clinton, Obama, Blair, Bush,ca republicanvrăspopit). Și e ilegală dacă e executată de politicieni de dreapta sau non-liberali (Trump, Trump și Trump). În acest fel, principiul dreptului internațional își cîștigă locul între marile sloganuri care permit ipocriziei să își vadă de treabă în spatele paravanului etic.
Ipocrizia, cea mai seducătoare, paralizantă și productivă armă a politicii, e adevăratul motor al istoriei în care trăim. Ea permite coexistența celor mai absurde contradicții și înalță antinomia la rang de armonie supremă. Așa am ajuns în situația în care:
– aceiași oameni care susțin valorile iluminismului, libertății și progresului își fugăresc adversarii prin tribualele de acasă și apără o teocrație fanatică în Iran
– aceiași neîmpăcați apărători ai femeii și ai grupurilor LGBT (mai nou, KGBT) sar în apărarea unui stat care ține femeile sub burcă și spînzură homosexualii de macarale
– aceleași minți care blestemă ororile naționalismului și creștinismului descoperă legitimitatea Islamului și suveranitatea Iranului
Pare ridicol dar e sinistru. În spatele acestor aparente cacofonii și incoerențe se ascunde ceva grav, poate fatal.
Semnul cel mai vizibil al acestui pericol a apărut în declarațiile inițiale ale liderilor europeni (Starmer, Macron, Merz) imediat după atacul americano-israelian asupra regimului iranian. Prima frază a acestor reacții a fost: Noi nu sîntem parte a atacului, nu am contribuit militar și nu trebuie să fim confundați cu cei ce v-au atacat. Ulterior, Starmer a revenit și și-a declarat sprijinul pentru americani dar asta numai sub presiune politică internă și externă.
Ce a vrut să spună refrenul comun intonat spontan de liderii europeni? Exact ce a spus. Liderii amintiți au cerut scuze. Cui? Celor de care depind politic. Mai precis: marilor grupuri musulmane pe care le-au importat cu ochii închiși, de la Viena la Stockholm. Aceste grupuri compacte sînt, azi, baza electorală lor electorală și decid stabilitatea sau dezordinea internă a statelor în care locuiesc. Asta cu atît mai mult cu cît aceste grupuri știu că își pot permite orice fără să sufere consecințe. Nimeni nu se poate atinge de ei, fără să riște discreditarea. Da facto, aceste grupuri au primit imunitate totală și sînt o forță extra-legală, admisă într-un sistem legal aplicat numai altora (albii care nu sînt de stînga). Puterea demografică a acestor grupuri a ajuns o supraputere politică internă în statele Europei de Vest.
Asta s-a văzut limpede în recentele alegeri din Marea Britanie cîștigate clar de Partidul Verde pro-musulman, împins spre victorie de blocul electoral musulman. Musulmanii fac 40% din locuitorii circumscripție Gorton – Denton și 98% din ei au votat verzii. În numeroase orașe occidentale situația e aceiași. Grupuri musulmane masive votează compact partide și lideri de ideologie stîngistă care primesc putere dar trebuie să întoarcă favoarea.
Starmer, Macron, Merz și ”Europa” știu bine că trebuie să se lepede de americani și să se ferească de decizii care nu aduc beneficii sau fac deservicii musulmanilor de oriunde. Toți acești lideri și rețelele lor aliate sînt prinși între agenda ideologică a propriului sistem și puterea crescîndă a comunităților musulmane pe care le-au importat. Acum, toți constată că sînt prizonierii politici ai celor pe care i-au adus și protejat activ în statele Europei de Vest. Nici unul din acești oameni nu mai poate deschide gura fără să riște un dezastru politic, de imagine și statut.
Ce avem în față e alianța aflată la putere în lumea occidentală oficială, peste capul națiunilor și alegătorilor europeni: alianța liberal-musulmană, sau progresist-islamică sau cum altfel doriți să numiți convergența de interese a elitelor și a migranților
Iar ce vedem acum e riposta, într-adevăr defensivă, a lui Trump și a aliatului israelian, în fața dezastrului civilizațional care amenință lumea și puterea Occidentului. Imperiul american își protejează atît sfera de influență cît și valorile.
Astra explică absența totală din joc a Uniunii Europene care a încetat demult să fie participant și a devenit pacient al propriei anihilări. Sau, folosind alte cuvinte pentru a descrie aceași realitate, apărător al legii internaționale. Ambiția și contradicția merg pînă la capăt: în numele legii, sfîrșitul!
TRU e ok in general. Aici l da in bara. Înțeleg ca europenii vor sa scape de Islam, dar tot atacand Orientul fara motiv, la ordinele Israelului, s au pricopsit cu migratia de masa
✌️Adrian Onciul – Cine sponsorizează cu adevărat terorismul ?
Faptul că Iranul ar fi principalul sponsor al organizațiilor teroriste este un mare fake. La fel de mare ca minciuna vehiculată de diverși postaci, care încearcă să acrediteze ideea că regimul de la Teheran ar trimite în capitalele lumii atentatori sinucigași, cu câte o bombă nucleară în spate, imediat ce fundamentaliștii islamici ar reuși să fabrice primele zece bucăți.
În realitate, cele mai sângeroase atacuri teroriste din occident în ultimii 35 de ani au fost opera unor organizații sunite, fără absolut nicio legătură cu Iranul. Mai degrabă vorbim despre actuali aliați strategici ai Statelor Unite, ca Arabia Saudită.
Iranul admite că a sponsorizat grupări armate din Orientul Mijlociu (Hezbollah, Hamas, Houthis, miliții șiite în Irak/Siria) cu unicul scop de a sprijini ”mișcările de eliberare națională” care luptă împotriva ocupației israeliene sau a intervențiilor străine din Palestina, Irak sau Yemen. Teheranul subliniază că de fapt Statele Unite sunt principalul sponsor al terorismului, prin susținerea unor extremiști precum Mujahedinii afgani (care au dus la Al-Qaeda) sau invadarea unor țări ca Irak și Afganistan, ceea ce a cauzat sute de mii de morți în rândul civililor. De asemenea, Iranul neagă implicarea în atacuri directe pe sol american sau european (iar faptele nu îi contrazic!).
Type your email…
Subscribe
În esență, conflictul dintre SUA și Iran are la mijloc Israelul și acuzațiile de genocid asupra palestinienilor, nicidecum vreo intenție a iranienilor de a ataca civili din occident.
În lista cu top 5 cele mai mortale atacuri teroriste din Occident atribuite teroriștilor musulmani (extremiști islamici, afiliați cu Al-Qaeda, ISIS sau inspirați de ei) nu apare absolut niciun iranian. Și nici măcar o conexiune, cât de firavă, cu Teheranul. Primul atac terorist major, din 11 septembrie 2001, a lăsat în urmă 2.977 de victime, autorii fiind 19 suniți (15 saudiți, doi din Emiratele Arabe Unite, un egiptean și un libanez) afiliați Al-Qaeda. Al doilea masacru după numărul de victime, atentatele cu bombe din Madrid, în martie 2004, s-a soldat cu 193 de morți, iar autorii au fost majoritar marocani, plus sirieni și algerieni inspirați de Al-Qaeda.
Apoi, au fost atacurile din Paris (inclusiv Bataclan) din 13 noiembrie 2015, cu 130 de victime, executate de indivizi născuți în Franța sau Belgia cu origini marocane și algeriene, plus doi irakieni inspirați de ISIS. Al patrulea, atacul cu camion din Nisa, pe 14 iulie 2016, a lăsat pe caldarâm 86 de morți. Autorul: un tunisian inspirat de ISIS. În fine, al cincilea, atentatele cu bombe din Londra, pe 7 iulie 2005, cu 52 de victime, i-au avut în prim-plan pe trei britanici cu origini pakistaneze și un convertit născut în Jamaica, inspirați de Al-Qaeda.
Prin urmare, Teheranul nu a sponsorizat teroriști care să ucidă civili în Occident, așa cum vehiculează propagandiștii de serviciu ai elitelor războinice.
Deși Casa Albă prezintă Iranul ca principala amenințare teroristă, SUA au provocat în ultimii ani un număr masiv de morți civili prin invazii, bombardamente, drone și efecte indirecte (distrugerea infrastructurii, foamete, boli, lipsa accesului la apă și sănătate). Comparativ cu atacurile teroriste islamiste în Occident, bilanțul victimelor civile din Orientul Mijlociu și Asia de Vest cauzate de SUA este de ordinul milioanelor, majoritatea musulmani nevinovați.
Estimările sunt obiective, bazate pe date ale unor ONG-uri, rapoarte ONU și analize media. Iar numărul victimelor continuă să crească din cauza efectelor persistente (spre exemplu, foamete în Yemen, colaps sanitar în Irak/Siria/Gaza). Rapoartele vorbesc despre 3.6-3.8 milioane de morți directe și indirecte, majoritatea civili, ca urmare a războaielor din 2001-2023. Cifra acoperă zonele principale ale ”războiului împotriva terorismului” dus de SUA, inclusiv Irak (invazie 2003), Afganistan (2001-2021), operațiuni anti-ISIS în Siria/Irak, Yemen (suport coaliție saudită și drone SUA) și Pakistan (drone împotriva talibanilor/Al-Qaeda).
Dacă vă întrebați de ce milioane de iranieni strigă ”Moarte Americii!”, poate ar fi bine să amintim și alte aspecte care nu țin de cunoscutul conflict israeliano-palestinian. Iranul are motive istorice puternice să urască Statele Unite, acuzate pentru lovitura de stat din 1953 (Operațiunea Ajax, condusă de CIA și MI6), care l-a răsturnat pe prim-ministrul democrat Mohammad Mosaddegh după naționalizarea petrolului. Americanii l-au reinstalat atunci pe șahul Mohammad Reza Pahlavi și au consolidat un regim pro-occidental care a generat resentimente profunde (ulterior, aceste resentimente au contribuit din plin la Revoluția Islamică din 1979).
Au urmat sancțiuni severe post-1979 (intensificate după 2018) care au blocat petrolul, medicamentele și finanțele, au cauzat inflație galopantă, sărăcie și mii de decese indirecte prin colaps sanitar. Însă poporul iranian nu manifestă ură generalizată față de americani ca indivizi. Ei disting clar între guvern și cetățeni. Mulți iranieni apreciază cultura americană și visează la relații normale, în ciuda suferințelor provocate de intervențiile și sancțiunile Casei Albe.
După cum sublinia fostul agent CIA Larry Johnson, ”Dacă există un Dumnezeu care judecă națiunile pentru răul făcut, singura țară care ar trebui să se teamă de judecata divină este SUA, nu Iranul”.
💩la conserva!
TRU (Traian Ungureanu) ma convins, ca nu intelege o iota despre viata si societatea iraniana cu autocratatia ei religioasa si comite un act de malpraxis jurnalistic in asa zisa analiza politica planetara din articol, pentru mine senzatia este de talmes balmes aiuritor si greu de citit