vineri, noiembrie 8, 2024
OPINIIÎmpartasirea. De la extreme la Calea de Aur

Împartasirea. De la extreme la Calea de Aur

Învățătura Dumnezeiască așează înaintea omului o Cale de Aur, în afara extremelor – extreme atât de obișnuite omului căzut.

Ca o mică lămurire, oamenii cad în extreme pentru că e mai simplu. E mai simplu decât să muncești, ba chiar să lupți, să înțelegi deosebirile, nuanțele; e mai simplu decât să muncești, ba chiar să lupți, să rămâi pe cale, ferindu-te de cursele și abaterile ce se ivesc. Este, adică, o formă de falsificare prin simplificare (o ispită și o rătăcire despre care am mai cuvântat – de pildă aici).

Hrana Cerească numită și Sfânta Împărtășanie se dă și se primește după rânduielile Învățăturii Dumnezeiești.
Dar și aici se ivește ispita, chiar și printre clerici, de a cădea în extreme.

Una dintre extreme este împărtășirea ușuratică, în care cercetarea de sine (poruncită de Dumnezeu Însuși!) este micșorată până la nimicnicire. Altă extremă este împărtășirea prea rară, în care porunca împărtășirii (dată de Același!) este scăzută până nimicire.
Am dăruit cititorilor un cuvânt despre cum se face cu adevărat împărtășirea: scrierea Împărtășirea cu Sfintele Taine. Rânduiala canonică și rătăciri.

În ea am plecat de la un cuvânt al Mântuitorului nostru Iisus Christos despre nevoia împărtășirii pentru mântuire. Apoi am amintit despre deosebirile de lucrare ale marilor duhovnici; și despre ispita duhovnicilor mai mici de a absolutiza un fel personal de lucrare – o greșelă ce poate duce la căderi uriașe. Și, în sfârșit, am înfățișat rânduiala canonică și deosebirile între aceasta și rătăcirile mai obișnuite (privitoare la împărtășire).

Ne oprim azi la extrema de a crede că nevoia pentru deasă împărtășire face obligatorie deasa împărtășire. Și că pentru a fi oprit de la Împărtășanie ar fi nevoie ca cineva să fie „la fel de rău sau mai rău ca Iuda” (vom reveni mai jos cu lămuriri).
Canonul 9 Apostolic a fost pecetluit de toate Sinoadele Ecumenice și de toată Biserica din toate timpurile că de la Dumnezeu este. Și acest canon poruncește, sub pedeapsă aspră, împărtășirea mirenilor la fiecare Liturghie. Afară dacă sunt opriți de la împărtășire de duhovnic (fie acesta episcop sau preot)!
Vedem această ultimă idee în Canoanele Apostolice 5, 8, 10, 12, 13, 16, 31, 32, 43, 45, 48, 51, 56, 57, 58, 59, 63, 64, 65, 66, 67, 69, 70, 71, 72, 73, 76 și 84. În toate aceste douăzecișiopt de canoane apostolice (la fel pecetluite ca și Canonul 9 Apostolic) se prevăd pedepse de oprire de la Împărtășanie (sau „afurisire”), pentru mireni și/sau clerici (inclusiv episcopi!).
De pildă, Canonul 84 Apostolic prevede oprirea de la împărtășanie a mirenilor (și caterisirea clericilor!) care ar bârfi („ar ocărî fără dreptate”) pe împărat sau dregători. Iar Canonul 73 Apostolic poruncește oprirea de la împărtășanie („afurisirea”) celor care ar folosi pentru nevoi proprii vase ori pânzeturi sfințite (adică închinate folosirii la sfintele slujbe).

Dăm aceste două pilde pentru că s-a răspândit în ultimele zile o interpretare prea puțin ortodoxă și ult prea personală a desei împărtășiri. Cităm, cum am făgăduit mai sus:

Toți preoții, aproape fără excepție, fac confuzie între dreptul lor de a lega și a dezlega păcatele și cel de a da sau nu Împărtășania Sfântă. Cât de delicată și nedezlegată rămâne această problemă ne putem da seama din cazul lui Iuda. Acesta, deși împovărat cu cel mai greu păcat, vine la Sf. Cină și Mântuitorul nu-i refuză dreptul lui la Împărtășanie. […] Deci, frate preot, nu alunga de la potir pe cel venit cu credință, decât dacă tu socotești că cel ce vine la tine este mai rău decât Iuda, iar tu mai bun decât Hristos!” (cf. art. de aici)

Cu toată dragostea și tot respectul față de fratele preot ce a scris aceste rânduri, vedem (și arătăm) că ele cuprind greșeli – și unele nu mici.

Întâi, există o legătură directă între puterea de a lega și dezlega dată clericilor de Domnul și dezlegarea la Împărtășanie. Acest lucru este arătat pe față de nenumărate texte biblice și liturgice. Simpla citire a Rânduielii Mărturisirii (Spovedaniei) sau Împărtășirii din cărțile de slujbă lămurește aceasta. Sau, de asemenea, citirea Cârmei Bisericii (Pidalionul). Sau a Canoanelor Bisericii Ortodoxe. Etc., etc. Pentru ca cineva care a săvârșit un păcat opritor (de la Împărtășanie) să poată să se apropie de Sfintele Taine pocăința este obligatorie. Și cel care îndrumă și cercetează pentru ca pocăința să fie adevărată, iar nu mincinoasă, este episcopul sau preotul. Adică duhovnicul celui căzut. Îndrumare și cercetare ce se face obligatoriu și prin Spovedanie.

Al doilea, Iuda nu, repetăm, NU era împovărat „cu cel mai greu păcat” atunci când a venit la Cina cea de Taină. Această idee greșită împlinește cuvântul de mustrare „Din pricina voastră numele meu este hulit între neamuri!” (Isaia 52.5; Romani 2.24). Căci dacă tu, frate preot, stai să înveți nu doar mirenii, ci și preoții Bisericii lui Dumnezeu, dar te arăți neștiind Scripturile, ce vor zice necredincioșii care se întâmplă să le știe? Nu voi bănui că le știi, dar le schimbi dinadins, căci acesta este păcat împotriva Duhului Sfânt. Dar citește Evanghelia după Ioan, ca să vezi că Iuda avea de gând să-L vândă pe Domnul înainte de Cină (Ioan 13.2). Avea de gând, însă nu făcuse aceasta, deci nu era împovărat „cu cel mai greu păcat”. Căci în Biserică se respinge rătăcirea grea după care păcatul cu gândul ar fi mai mare decât cel cu fapta. E de miliarde de ori mai rău să ucizi un om în fapt, decât o mie în gând – acest lucru este limpede și ușor de înțeles. Ca urmare, să pretinzi că Iuda ar fi venit la Cină și ar fi primit Împărtășania după ce L-ar fi vândut pe Domnul arată necunoașterea Bibliei. Un lucru trist pentru oricare Creștin (adică „ucenic al lui Christos”, cf. Fapte 11.26). Căci cum poți fi ucenicul Celui al cărui Cuvânt nu îl cunoști?

Al treilea, „concluzia” după care oprirea de la Împărtășanie s-ar face doar pentru cei „mai răi decât Iuda” este și neadevărată, și foarte rea (urâtă). Cel care este oprit de la Împărtășanie, și aude așa ceva, poate cădea în cumplită deznădejde. Și cu totul fără rost! Căci oprirea de la Împărtășanie nu, repetăm, NU se face prin comparație cu Iuda! Oprirea de la Împărtășanie se face după rânduielile pe care Duhul Sfânt le-a dăruit Bisericii lui Dumnezeu! Iar comparația celui oprit cu un păcătos sau altul, făcută nechibzuit, duce doar la alte păcate.
Am amintit mai sus de Canoanele Apostolice 73 și 84 pentru că ele poruncesc oprirea de la Împărtășanie pentru păcate mult mai mici decât vânzarea lui Iuda. Dovedind iarăși, adică, faptul că răstălmăcirea Scripturilor după mintea proprie duce la mari greșeli (II Petru 1.20-21). Pentru că niciun om sănătos nu poate spune că a lua un potir sfințit în care nu s-a slujit niciodată este totuna cu a-L da pe Christos în mâna chinuitorilor ucigași. Sau că a bârfi pe împărat ori pe dregătorii săi este totuna cu a conduce criminalii plini de răutate să-L prindă pe Iisus Domnul. Și totuși, iată, deși aceste păcate sunt mai mici decât vânzarea lui Iuda, Apostolii Domnului și toată Biserica arată că Duhul Sfânt a poruncit oprirea de la Împărtășanie pentru ele!

În sfârșit, mai este fraza prin care fratele preot ne cere să nu oprim de la împărtășanie decât dacă „ne credem mai buni decât Hristos”. Este o frază de manipulare prin emoție, dar cu totul străină Învățăturii lui Dumnezeu. Nicăieri în Istoria Bisericii nu s-a pretins că vreun cleric ar fi „măcar” asemenea lui Christos. Nicăieri în Istoria și Învățătura Bisericii nu s-a pretins că vreun cleric poate opri de la Împărtășanie „doar dacă este asemenea lui Hristos”. Cu atât mai mult nu există conceptul de „mai bun decât Hristos”. Iisus Christos este Dumnezeu Întrupat, adică Binele Întrupat. A impune condiția de a fi mai bun decât Binele Absolut este a interzice total un lucru. În fapt, fraza aceasta, dincolo de faptul că este o manipulare, conține o mare greșeală: lepădarea întregii Învățături Dumnezeiești privind opririle de la Împărtășanie.
Aceste opriri sunt o necesitate terapeuticădacă se fac după cum se cuvine (și despre cum se cuvine să se facă a lămurit lucrurile, în Duhul Sfânt, Sfântul Vasile cel Mare; se poate vedea aceasta și în punctul 9 din Împărtășirea cu Sfintele Taine… despre care am amintit mai sus).
A interzice preoților oprirea de la Împărtășanie, chiar și când aceasta este necesară, e nespus de greșit. Nu doar că nimicește toată Învățătura lui Dumnezeu despre cercetarea de sine, dar interzice un mijloc terapeutic esențial pentru mântirea multora.

Același frate preot ce a scris rândurile pe care le-am cercetat – pe scurt – are și cuvinte de folos. Și nu am alcătuit acest mic răspuns la cele greșite spre a-l judeca în vreun fel; ci cu dorința de a pune stavilă unor idei care fac mult rău. Și a căror răspândire fără un răspuns limpede ar face și mai mult rău.

Creștinii toți – clerici, mireni, călugări – trebuie să se împărtășească la fiecare Liturghie la care iau parte; dar numai dacă cercetându-se pe sine nu se află într-o cădere opritoare (I Corinteni 11.28). Căci acela care are nevoie de o oprire pentru îndreptare, dar se împărtășește, „osândă își mănâncă și bea” (I Cor. 11.29). Acestea toate sunt arătate încă din vremea Apostolilor, fiind lămurite pentru veșnicie.

Desigur, există extrema de a opri de la Împărtășanie fără îndreptățire. Așa se ajunge, de pildă, la inexplicabila situație în care în mânăstiri cu zeci și sute de viețuitori, în parohii cu sute și mii de mireni, nu se împărtășește (mai) nimeni la Liturghia duminicală (în afară de preotul sau preoții slujitori). Nu pentru că ar fi toți opriți canonic, ci pentru nepăsare, neștiință, lenevie, împietrire etc.

Dar lupta împotriva acestei extreme se dă prin revenirea la Calea de Aur a Învățăturii lui Dumnezeu – niciodată prin alte extreme, la fel de greșite și răufăcătoare.
Să ne ajute Domnul să ținem această cale îngustă, dar mântuitoare și minunată!

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE