Curtea Constituțională a Poloniei a declarat că că reglementările Uniunii Europene privind energia și clima sunt incompatibile cu Constituția. Instanța a precizat că acestea încalcă suveranitatea națională în stabilirea politicilor energetice, conform European Conservative.
Hotărârea istorică reprezintă o victorie nu doar pentru legislatorii conservatori care au apelat la Tribunalul Constituțional în privința impunerii politicilor Green Deal asupra Poloniei, ci pentru întreaga țară și, indirect, pentru toate acele țări europene care se opun tendinței federaliste și centralizatoare a instituțiilor de la Bruxelles.
Decizia ar putea duce la „economii de sute de miliarde pentru economia poloneză”, potrivit deputatului Sebastian Kaleta. Totodată, este un semnal pentru toți suveraniștii din Uniunea Europeană că legislația UE nu poate prevala asupra constituțiilor statelor membre și că Uniunea nu a primit, prin tratate, competența de a decide, fără consimțământul unui stat membru, ce surse de energie pot fi utilizate și „ce poveri fiscale pot fi impuse surselor individuale”.
Polonia a ridicat mingea la fileu pentru patrioții din alte țări europene
Cu toate acestea, e puțin probabil ca decizia să aibă un efect imediat. Coaliția condusă de Donald Tusk nu recunoaște legitimitatea Curții Constituționale. Primul-ministru susține că judecătorii au fost numiți ilegal de fosta administrație a partidului Lege și Justiție (PiS). Prin urmare, guvernul nu va publica hotărârea, care intră în vigoare în momentul publicării. Pe cale de consecință, nici nu o va aplica.
Karol Nawrocki, președintele ales, a declarat că decizia Curții ar putea duce la scăderea prețurilor la electricitate cu până la 33%, una dintre promisiunile sale de campanie. În plus, Nawrocki a promis organizarea unui referendum privind retragerea Poloniei din Pactul Ecologic al UE. El și-a reafirmat sprijinul pentru cărbune, principala sursă de generare a electricității în Polonia, utilizat pe scară largă.
Tot mai multe țări din Europa încep să se trezească din „visul febril al neutralității climatice”, pe măsură ce Uniunea Europeană continuă să-și facă rău singură prin extinderea Sistemului de Comercializare a Emisiilor (ETS), care funcționează de facto ca o taxă pe climă și a ajuns la un nivel mai mare decât prețul întreg al gazului natural în Statele Unite.
Începând cu 2027, UE va extinde sistemul de comercializare a emisiilor în noi domenii prin lansarea ETS2, care va afecta direct cetățenii obișnuiți, întrucât Bruxellesul, sub pretextul „salvării climei”, va face ca benzina, motorina și gazul pentru încălzire să devină tot mai scumpe. Ca reacție la această nebunie, politicieni patrioți din alte țări își intensifică eforturile pentru a-și recâștiga suveranitatea energetică.