marți, decembrie 10, 2024
ACTUALITATEGuvernul taie drastic subvențiile pentru fotovoltaice, mașini electrice, dar și mașini noi,...

Guvernul taie drastic subvențiile pentru fotovoltaice, mașini electrice, dar și mașini noi, în general

Un proiect de ordonanță de urgență a Guvernului publicat pe 13 decembrie prevede reducerea valorii etichetelor acordate în cadrul Programului Rabla, Rabla plus și Casa Verde.

Astfel, „în anul 2024, cuantumul primei de casare acordate prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2020 – 2024 este în sumă de maxim 3.500 lei pentru achiziționarea unei motociclete noi sau a unui autovehicul nou în schimbul casării unui autovehicul uzat, respectiv 5.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou în schimbul casării a două autovehicule uzate”, scrie Biziday.

Totodată, prima de casare se acordă numai în cazul în care beneficiarul deține în proprietate autovehiculul uzat pentru o perioadă mai mare de trei ani.

În ceea ce privește autoturismele electrice, „cuantumul ecotichetului acordat prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020 – 2024 este în sumă maximă de 10.000 lei”. Până acum, statul acorda un ecobonus de 54 de mii lei la achiziția unui autovehicul electric, și de până la 26 de mii de lei la achiziția unui autoturism Plug-in Hybrid (PHEV).

De asemenea, statul reduce finanțarea care se acordă prin Programul Casa Verde Fotovoltaice, la de 10.000 lei per solicitant. În prezent, finanțarea acordată prin programul Casa Verde Fotovoltaice este de 20.000 lei per solicitant.

„În anul 2024, finanțarea care se acordă prin Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională este în sumă de 10.000 lei/ solicitant” prevede OUG publicat azi.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

2 COMENTARII

  1. Au dreptate să mai reducă din aceste subvenții. Eu le-aș reduce la zero. Vrei mașină? Cumpar-o cu banii tăi nu cu a celorlalți care nu mai au bani de alimente după ce își plătesc dările către stat. Sunt familii care trăiesc dintr-un salariu minim pe economie și voi pe banii acestora vreți să vă cumpărați mașini și case “verzi”?! De unde credeți că vin banii subvențiilor?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE