Guvernul Slovaciei a aprobat o serie de amendamente constituționale. Acestea sunt menite să definească genurile strict ca masculin și feminin, să consolideze suveranitatea țării pe probleme culturale și etice și să impună aprobarea părinților pentru educația copiilor pe teme sexuale, conform Remix News.
Premierul Robert Fico a introdus discuțiile privind reforma constituțională în ianuarie. Au existat apoi proteste ale grupurilor de opoziție care au impus revizuiri.
Cele mai notabile omisiuni includ o restricție privind reatribuirea de gen, cu excepția cazurilor extreme și prevederea conform căreia legea constituțională slovacă ar avea prioritate față de reglementările UE.
Succesul amendamentelor rămâne totuși incert. Nici coaliția de guvernământ a lui Fico, nici opoziția nu dețin în prezent majoritatea necesară de trei cincimi în parlament pentru a implementa modificări ale constituției.
Guvernul Slovaciei vrea să modifice Constituția pentru a proteja copiii de propaganda LGBT
Amendamentele afirmă dreptul Slovaciei la autodeterminare în chestiuni de identitate națională, cultură și etică. În plus, ele stipulează că părinții trebuie să dea consimțământul explicit pentru orice conținut din curriculum școlar care depășește programul aprobat de stat. Se face referire în special la educația sexuală. Modificarea constituției ar limita maxim influența propagandei LGBT în școlile slovace.
„Consolidarea protecției valorilor tradiționale este crucială pentru păstrarea moștenirii culturale a Republicii Slovace și pentru asigurarea stabilității juridice. Proiectul de lege constituțională răspunde așadar nevoii de protejare a moștenirii culturale consacrate în preambulul Constituției Republicii Slovace. Acesta este asociat în mod specific cu recunoașterea căsătoriei între un bărbat și o femeie ca uniune unică”, se arată în propunerea înaintată de Fico în ședința de guvern.
Modificările propuse întăresc, de asemenea, egalitatea de gen la salariul la locul de muncă. Ele garantează o compensație egală pentru bărbați și femei. Dispozițiile existente ale dreptului familiei care acordă prioritate cuplurilor căsătorite în cazurile de adopție de copii ar fi, de asemenea, ridicate la statutul constituțional.
Slovacia nu recunoaște legal parteneriatele între persoane de același sex. Țara continuă să definească căsătoria ca fiind exclusiv între un bărbat și o femeie.