Guvernul României a anunțat noile restricții care vor intra în vigoare pentru românii care locuiesc în străinătate și vor dori să se întoarcă acasă cu ocazia Sărbătorilor.
Astfel, persoanele nevaccinate care sosesc în România din zone roșii ale Europei ar urma să intre în carantină timp de 14 zile, dacă rămân în țară mai mult de trei zile.
De asemenea, măsura carantinei va fi impusă persoanelor din afara UE, indiferent de situația epidemiologică a zonelor din care vin, cu unele excepții.
Dacă este vorba despre persoane care sosesc din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau din Elveția, se instituie măsura carantinei la domiciliu, la locația declarată sau spațiul special destinat, cu o durată de 14 zile, cu următoarele excepții:
- persoanele care sosesc din zona verde sau galbenă și prezintă dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile ori testării negative RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
- persoanele care sosesc din zona roșie și prezintă dovada vaccinării sau trecerii prin boală în ultimele 180 de zile.
- copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani
- copiii cu vârsta mai mare de 12 ani și mai mică de 16 ani, indiferent de zona din care sosesc dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
- persoanele care sosesc din zona roșie sunt nevaccinate sau netrecute prin boală în ultimele 180 de zile și rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României.
Măsuri împotriva persoanelor din afara UE
Pentru persoanele care sosesc din statele terțe, indiferent de clasificarea acestora, se instituie măsura carantinei la domiciliu, la locația declarată sau spațiul special destinat cu o durată de 14 zile, cu următoarele excepții:
persoanele care sosesc din zona verde sau galbenă și prezintă dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile ori testării negative RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
persoanele care sosesc din zona roșie și prezintă dovada vaccinării sau trecerii prin boală în ultimele 180 de zile.
– copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani
-copiii cu vârsta mai mare de 12 ani și mai mică de 16 ani, indiferent de zona din care sosesc dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
– persoanele care sosesc din zona roșie sunt nevaccinate sau netrecute prin boală în ultimele 180 de zile și rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României.
Profesorul și economistul Bogdan Glăvan a comentat aceste măsuri, afirmând că n-au niciun sens din punct de vedere medical.
În opinia sa, au rol politic, acela de a-i pedepsi pe românii din Diaspora, care la ultimele alegeri au votat cu AUR, nu cu PNL sau PSD.
„Măsurile luate astăzi de guvern sunt o mizerie.
Românii care se întorc în țară din afara UE trebuie să vină cu test PCR și apoi, cei nevaccinați, să stea în carantină 14 zile. Nimeni nu înțelege de ce îi mai pui să facă test, dacă pe urmă în bagi oricum în carantină 14 zile; nici de ce trebuie să stea în carantină dacă tocmai au făcut test PCR.
Românii nevaccinați care se întorc din UE, din țări aflate în zona roșie (practic toată Europa, la acest moment) vor fi puși în carantină și ei, chiar dacă vin cu test PCR. Pe scurt, guvernul Ciucă transmite diasporei un mesaj clar: ești nevaccinat, nu ești binevenit în România, stai în carantină, chiar dacă faci dovada la graniță că nu ești infectat.
Această politică are două semnificații.
În plan medical, guvernul Ciucă își urmărește cu obstinație politica de segregare, împărțind mai evident ca niciodată populația în două categorii:
– Vaccinații, care nu trebuie să vină cu test PCR și nu trebuie să stea în carantină, chiar dacă vin din zona roșie;
– Nevaccinații, care trebuie să stea în carantină, deși vin cu test PCR că nu sunt infectați.
Politica este complet aberantă din punct de vedere medical. Asta nu e o măsură care să împiedice intrarea în țară a variantei Omicron, din contră! – fiindcă vaccinații pot disemina infecția bine-mersi. Este strict o măsură punitivă pentru nevaccinați.
În plan politic, guvernul Ciucă dă un șut diasporei. PSD știe că diaspora nu votează acest partid și îi tratează pe acești oameni ca pe niște leproși. Este o răzbunare politică. Absolut tâmpită, fiindcă la ultimele alegeri AUR a fost votată masiv în diaspora. Probabil la următoarele alegeri AUR va fi pe primul loc în diaspora”, a spus Glăvan.