Greta Thunberg s-a gândit să le dea indicații americanilor în perioada premergătoare alegerilor prezidențiale americane, potrivit Le Monde.
Este „probabil imposibil de supraestimat consecințele pe care aceste alegeri le vor avea pentru lume și pentru viitorul umanității”, a scris ea cu patru zile înainte de alegeri.
„Fără îndoială că unul dintre candidați, Donald Trump, este mult mai periculos decât celălalt”, a spus Greta.
Dar activista a candidat și administrația lui Joe Biden și a Kamalei Harris. Greta nu este de acord cu sprijinul pe care Casa Albă l-a oferit Israelului în războiul din Fâșia Gaza.
Suedeza i-a îndemnat pe americani să iasă la proteste pentru a lupta împotriva „consecințelor catastrofale ale imperialismului american”.
„Mesajul meu principal pentru americani este să-și amintească de faptul că nu se pot mulțumi cu cea mai puțin proastă opțiune”, a conchis Greta Thunberg.
În 2019, ea i-a cerut lui Donald Trump să „asculte știința” pentru ca omenirea să „nu mai distrugă natura”. În ianuarie 2020, la Davos, Donald Trump i-a criticat pe „profeții pieirii”, făcând referire la activistă.
Greta Thunberg, la rândul ei, a regretat din partea platformei că „nu s-a făcut nimic” pentru a opri schimbările climatice.
Greto, acum ca esti majora, nu vrei sa va empowerati sustenabil tu cu Leonardo DiCaprio, ca momentan e si el liber, si la fel de psihopat extremist pe probleme de mediu.
Ca iti cam place sa stai cracita, cand te iau politistii pe sus, regizat sau nu, pe la proteste, si cine stie cum te ancheteaza dupa.
Saraca fata are o minte chinuita, se vede asta pe fatza ei.l, asa ca nu e deloc o surpriza inclinatia ei spre acea candidata din prezidentialele americane.
Gret a e o tînără handicapată finanțată de soros și băgată cu forța în ziarele pe care debilu bătrîn le controlează