Partidul Popular European se întoarce la 180 de grade și susține că UE ar trebui să revină asupra planului de a interzice vânzarea de noi automobile cu motoare pe combustie începând cu anul 2035, potrivit Agerpres.
PPE admite că acest plan riscă să scumpească condusul unui automobil. De asemenea, locurile de muncă din sectorul auto riscă să fie transferate în China. Formațiunea politică a îndemnat blocul comunitar să adopte „abordarea neutră din punct de vedere tehnologic“. Asta s-ar traduce prin erogări pentru combustibilii sintetici și alte soluții în locul electrificării.
În 2026, Comisia Europeană va revizui progresele statelor în atingerea visului de interzicere a motoarelor cu ardere până în 2035. Între timp, cel mai important grup de lobby din industria auto a cerut „măsuri urgente“ cu privire la limitarea emisiilor poluante. Acesta a avrtizat că industria auto riscă amenzi de miliarde de euro.
„Urmărim cu atenţie şi îngrijorare evoluţiile recente din industria auto din UE. Trebuie să ne redublăm eforturile astfel încât calea spre electrificare să rămână una viabilă şi larg acceptată“, a spus Valdis Dombrovskis, vicepreședintele Comisiei Europene.
PPE schimbă macazul și aruncă în aer visul complet electric
Modificarea dorită de PPE va avea însă nevoie de o propunere a Executivului European. Chiar și așa Comisia a semnalat deja că va permite excepţii pentru aşa-numiţii carburanţi sintetici. Este vorba de cei obținuți prin extragerea hidrogenului din apă şi combinarea lui cu dioxidul de carbon.
Între timp, Italia are în vedere și includerea de biocombustibili pe listă.
Schimbarea de paradigmă are toate șansele să fie adoptată, având în vedere că PPE-ul și alte formațiuni de dreapta care doresc acest lucru au o majoritate în Parlamentul European. Totuși, pentru revizuirea regulilor actuale este nevoie de sprijinul celor 27 de state membre.
Mai mult, întreaga industrie auto dorește să renunțe la data țintă 2035. Volvo Car AB şi alţi producători industriali au îndemnat Bruxelles-ul să continue cu planul care vizează interzicerea vânzării de noi automobile echipate cu motoare pe combustie din 2035.























