vineri, ianuarie 24, 2025
ACTUALITATEGlasul românilor care revin acasă: decât să muncesc 10-12 ore pentru altcineva,...

Glasul românilor care revin acasă: decât să muncesc 10-12 ore pentru altcineva, în altă ţară, mai bine să muncesc 15 în ţara mea, pentru mine

Ionuţ Crăciun, tânărul din Ghimpeţeni revenit acasă după 10 ani de străinătate pentru a cultiva pepeni roşii, usturoi şi varză, a lăsat fermele din Anglia şi Irlanda şi a hotărât să revină acasă pentru a face agricultură alături de familie. La Ghimpeţeni, în judeţul Olt, cultivă pepeni roşii, usturoi şi varză, iar produsele sale pot fi găsite şi în Piaţa Producătorilor Olteni de la Consiliul Judeţean Olt.

„Suntem producători de pepeni, usturoi, varză. Am fost plecat în străinătate 10 ani, în Anglia şi în Irlanda, unde am lucrat la diferite ferme de fructe. Deci tot în agricultură. Iar acum ne-a dat Dumnezeu un copilaş şi după atât timp am decis să venim în România, să ne întoarcem aici, unde părinţii mei deja făceau treaba asta, doar că aveau nevoie de ajutor. Am decis să venim să ne implicăm. Este o activitate în care toată familia este angrenată, de la mic la mare. Cel mai mic este fetiţa de un an aproape, care stă acasă şi ne a aşteaptă, apoi suntem eu, soţia, mama şi tata. Şi generaţia de dinainte a cultivat pepeni şi e o îndeletnicire rămasă în familie”, a declarat Ionuţ Crăciun pentru Reporter24. În familia sa, toată lumea este implicată în agricultură şi toţi contribuie cu ceva, de la pregătirea terenului, la plantare şi recoltare.

„Faţă de străinătate, avem o calitate mai bună a produselor”

Pe lângă Piaţa Producătorilor Olteni, care se desfăşoară în fiecare duminică în proximitatea sediului CJ Olt din Slatina, produsele lui Ionuţ Crăciun pot fi găsite şi în Piaţa Zahana din Slatina, dar şi în Piaţa Piteşti. Tânărul agricultor spune că, la revenirea din Anglia, a decis să schimbe modul în care familia vindea marfa. Aşa că a înlocuit comerţul ambulant, cu vânzarea în piaţă.

„Anul acesta avem două hectare de pepeni, două hectare de varză, două hectare, aproape trei, de usturoi. Recoltăm şi vindem în funcţie de sezon. Acum vara merg pepenii, iar toamna usturoiul şi varza. Înainte de anul acesta, până să mă implic eu, părinţii mei vindeau «tradiţional» prin sate. Mergeau cu maşina, cu căruţele şi vindeau ambulant. Acum am reuşit să luăm un loc în Piaţa Zahana din Slatina, mai avem şi la Piteşti şi încercăm să ne promovăm produsele aşa cum putem”, arată Ionuţ.

Sursa: Reporter24

Promovarea şi desfacerea sunt cele mai mari probleme de care se lovesc agricultorii români, crede Ionuţ Crăciun, care pune în balanţă lucrurile care se întâmplă de decenii în ţările vestice şi ce vede la noi.

Acolo, traseul produselor este foarte bine stabilit până la ultimul detaliu pentru a ajunge la consumator, deşi calitatea este mult sub ce există în România. „Deosebirea faţă de ce se întâmplă în străinătate este că avem o calitate mai bună a produselor. Doar că, la noi, promovarea şi desfacerea sunt cele mai mari probleme. Ei sunt foarte bine dezvoltaţi pe desfacere şi sunt mai evoluaţi din acest punct de vedere, dar la nivel de calitate nu au ce avem noi. Produsele noastre sunt mult mai bune. Consumatorii români sunt împărţiţi. Sunt oameni care aprecizează munca noastră, a ţăranilor. De exemplu, la usturoi, le spun un preţ şi li se pare că e un preţ foarte mic pentru calitatea pe care o avem. Mai sunt şi oameni nemulţumiţi şi li se pare prea scump. Munca noastră nu se opreşte niciodată, începem din primăvară până iarna târziu. După 10 ani de străinătate, m-am gândit să mă întorc acasă pentru că am zis că decât să muncesc 10-12 ore pentru altcineva, în altă ţară, mai bine să muncesc în ţara mea pentru mine, 15 ore”, conchide Ionuţ Crăciun.

Piaţa Volantă reprezintă un proiect pentru sprijinirea micilor producători agricoli, promovarea produselor agricole locale şi pentru a răspunde politicii de promovare a alimentaţiei sănătoase şi producţiei agricole sustenabile. Modelul a fost preluat de Ministerul Agriculturii şi în mai multe judeţe din ţară.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

  1. ar fi bine ca asta sa fie ‘glasul romanilor’ dar este doar ‘glasul romanului’. El nu si-a vandut pamantul strabunilor pe 2 kile de tuica, pretul de acum 10-15 ani, si a avut la ce sa se intoarca. Ceilalti daca vin vor fi argati pe proprietatile austriecilor, italienilor, etc. In propria tara. Si vina e doar a noastra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE