Pare din ce în ce mai evident că marea revoluție a evaluării școlare pusă la cale de ministeriat e un soi de gheșeft de nivel alba-neagra, fură-portofel-din-fața-la-prost.
În primul rând, ministrul Tâmpeanu, ăh, scuze, Câmpeanu, folosește niște poncife atât de obosite, încât zici că le-a cules, din greșeală, din literatura critică față de digitalizarea educației. Mă refer la echivalarea profesorului cu „facilitatorul” care doar orientează elevul către „resursele” de pe internet, și la faptul că apreciază drept un mare avantaj că orele online se pot „stoca”. Serios, pentru cine are cât de cât idee despre ce e aia școală și educație digitală, genul ăsta de discurs e pur și simplu caricatural, ai impresia că e careva pe la MEN care îi dă ministrului talking points de gâgă special să saboteze proiectul. Dar cred că e doar tâmpire generalizată la mijloc.
În al doilea rând, cică testele standardizate digitale care vor fi aplicate în regim pilot sunt o mare revoluție pedagogică pentru că ar elimina „subiectivitatea” profesorilor. Două chestii: nu știam că „subiectivitatea” profesorilor este marea problemă a școlii românești din prezent și motivul pentru care școala pre-universitară scoate generații din ce în ce mai deprivate intelectual (nu, copiii nu sunt proști, sunt pur și simplu deprivați, in-abilitați sistematic). Apoi, nu știam că banalul, ultra-consumatul test grilă, este o revoluție pedagogică dacă e pus pe digital. Ca să nu mai zic că asta cu eliminarea subiectivității e o utopie – păi cine selectează subiectele și gradul lor de dificultate, tâmpițel? Nu subiectivitatea celor care construiesc grilele? Dacă asta ar putea fi vreodată un obiectiv… Sigur, dacă băgăm AI se rezolvă total și avem o testare algoritmic alcătuită pentru rezultate algoritmic corectate. Ceva „natural” pentru niște minți deja algoritmic setate de experiența Insta și Facebook, nu?
În fine, sunt atât de jalnice și perimate argumentele ministrului, încât se vede de pe lună că se caută drenarea unor bani publici, ocazie cu care se dărâmă și bruma de școală care mai rămăsese pe ici, pe colo.
„Pare din ce în ce mai evident că marea revoluție a evaluării școlare pusă la cale de ministeriat e un soi de gheșeft de nivel alba-neagra, fură-portofel-din-fața-la-prost.”
Dacă ați fi verificat ȘI în exterior, ne-ați fi spus că este o afacere cunoscută de decenii. Noroc că PCR nu a „insistat” pe limbile străine, nici iscoadele scăpate din lagăr nu s-au îngrămădit să raporteze înapoi acasă (prea fericite că evadaseră).
Veți afla, pas cu pas. În lumea bună, „teoria evaluării” este la loc de cinste în „pedagogia” modernă – de decenii. Mda, probabil fiindcă produce ceva ce se poate scoate pe piață: teste și-alte evaluări. În anumite texte (de „pedagogie”!) nici nu se sfiesc să amintească valoarea de piață a acestei „industrii”.
„Sage on stage, or guide by the side” este o lozincă faimoasă în pedagogia modernă. Doar francofonii ce se mai încăpățânează cu titluri pompoase, gen „profesor”. În lumea bună, profesori există doar în învățământul superior (cei din colegii nici nu-s așa de siguri de pomposul titlu de ”profesor”).
De ce nu-l întrebați cine îl sfătuiește ?