miercuri, octombrie 16, 2024
ACTUALITATEGermania respinge planul UE privind interzicerea automobilelor cu motoare pe combustie din...

Germania respinge planul UE privind interzicerea automobilelor cu motoare pe combustie din 2035

Guvernul german nu va fi de acord cu planurile Uniunii Europene care vizează interzicerea comercializării de noi autoturisme echipate cu motoare pe ardere internă începând din 2035, a declarat marți ministrul german al Finanțelor, Christian Lindner, transmite Reuters.

În încercarea de a reduce emisiile poluante cu 55% până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, Comisia Europeană a propus reducerea cu 100% a emisiilor de CO2 ale noilor autoturisme începând din 2035. Este vorba despre planul Fitfor55. Aceasta ar însemna, practic, că începând din 2035 va fi imposibilă comercializarea autoturismelor echipate cu motoare pe ardere internă.

Luând cuvântul la un eveniment organizat marţi de Asociaţia Federală a Industriei Germane (BDI), Christian Lindner a spus că vor continua să existe nişe pentru automobilele cu motoare pe combustie astfel încât o interdicţie ar fi o greşeală şi de aceea guvernul de la Berlin nu va fi de acord cu această legislaţie europeană, mai relatează Reuters, citată de Agerpres.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic – Despre încălzirea globală și ecologism, de Christopher C. Horner, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Christian Lindner, membru al Partidului Liberal Democrat (FDP), care împreună cu social-democraţii şi verzii formează coaliţia guvernamentală de la Berlin, a mai spus că Germania va fi cea mai importantă piaţă pentru vehiculele electrice.

Hrănește bine(le) ! Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media

Singura formațiune din România care se opune acestui plan este AUR. El a spus că România nu-și poarte permite, din punct de vedere economic, adoptarea Fit for 55.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

  1. Colonia Romana ce sa zica ca si-au vandut suveranitatea ne bazam pe uni Nemti,Unguri,Polonezi care inca mai au umpica coloana vertebrala.
    Noi Poporul suntem vinovati pentru ca asta nu este Libertatea pe care am cerut-o in 89. Noi vrem sa ramanem independenti nu Colonie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE