Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a declarat miercuri, în cadrul Summitului Romanian Business Leaders, că o administrație mai suplă, dereglementarea și taxele mai mici în economie sunt soluția sa pentru viitor, astfel încât „să evităm falimentul României”.
Simion a subliniat că nu intenționează să concedieze profesori competenți sau cadre medicale, ci să reducă numărul funcționarilor publici angajați pe criterii politice, care complică viața cetățenilor și antreprenorilor.
Întrebat dacă susține reducerea cheltuielilor statului sau creșterea taxării pentru echilibrarea bugetului, Simion a criticat creșterea numărului de angajați din sectorul public, de la 800.000 la începutul anilor 2000 la peste 1,3 milioane în prezent.
„Avem mult prea mulți purtători de carnet de partid, care fac viața antreprenorilor și a românilor mai grea. Nu vreau să dau afară funcționari publici, dar unde s-au adăugat 500.000 de oameni în aparatul de stat, în 25 de ani de progres tehnic și digitalizare? Nu în domenii esențiale, unde avem deficit de pompieri, polițiști sau militari”, a afirmat liderul AUR.
El a negat acuzațiile contracandidatului Nicușor Dan, precizând că nu dorește concedierea profesorilor sau a cadrelor medicale competente.
Simion a pledat pentru dereglementare, ca soluție pentru eficientizarea interacțiunii dintre cetățeni, firme și autorități.
„Când depui o hârtie la primărie, în loc să treacă printr-un funcționar capabil și un soft, trece prin cinci mâini. De asta susținem dereglementarea. Avem un plan concret: să scăpăm de paraziții din administrație. Nu am obligații față de un sistem clientelar, partidul meu e mic, iar membrii nu așteaptă locuri la stat”, a explicat acesta.
Referitor la creșterea taxelor, Simion a avertizat că o astfel de măsură ar duce la recesiune. „Am studiat la cele mai bune universități din România și știu că majorarea taxelor nu aduce nimic bun, ci doar recesiune”, a spus el.
În schimb, candidatul AUR propune creșterea bazei de impozitare prin reintroducerea facilităților fiscale în sectoare precum agricultura și construcțiile, grav afectate de măsurile actualei guvernări.
„Dacă nu am taxa salariul minim cu 42%, mai mulți ar fi dispuși să își plătească taxele corect. Creșterea bazei de impozitare, nu a taxelor, este soluția”, a concluzionat Simion.
Liderul AUR a reiterat că prioritatea sa este sprijinirea antreprenorilor români și revitalizarea sectoarelor cheie, pentru a asigura o economie stabilă și o administrație eficientă, fără a apela la măsuri care ar afecta cetățenii sau mediul de afaceri.
Modelul propus de Simion pare să fie cel al argentinianului Javier Milei, cel care a reușit, de când a preluat șefia Argentinei, să scoată țara din criza economică gravă în care se afla.