George Simion a anunțat miercuri că va iniția procedura de suspendare a președintelui Klaus Iohannis. El a declarat acest lucru la Realitatea Plus, la emisiunea Culisele Statului Paralel.
„Împreună cu echipa noastră de avocați, care colaborează inclusiv cu echipa de avocați a domnului (Călin) Georgescu, am spus să luăm prin eliminare și să încercăm toate metodele democratice. Am înțeles implicarea lui Anthony Blinken (șeful diplomației americane, n.r.). Am înțeles că a venit domnul Alexander Soros Jr. în România. Am văzut mesajele date, am văzut că doamna Lasconi caută susținere inclusiv din partea guvernului italian după ce i-a solicitat implicarea domnului Trump. Dar așa ceva nu este posibil. Avem un președinte care iese din mandat pe 22 decembrie, un președinte care trebuie să facă un pas înapoi, să își dea demisia, după cum ar trebui să își dea demisia membrii CCR”, a spus George Simion.
George Simion are voturi pentru a iniția procedura de suspendare
„În noul parlament, vom avea voturi pentru a iniția o suspendare a lui Klaus Iohannis”, a anunțat Simion.
„Avem voturi ca să inițiem (pocedura de suspendare, n.r.) și apoi vom supune la vot. Mi-am făcut o listă de 20 de acțiuni pe care putem să le facem. Mulți oameni îmi scriu să ieșim în stradă, și se gândesc la 21 și 22 decembrie. Mie îmi e frică că oamenii simpli să nu fie folosiți de către Iohannis să nu declare stare de urgență. Lumea nu o să se liniștească, dar nici nu trebuie să lăsăm românii să devină victime la provocări fel de fel, pentru că ăsta e planul”, a mai spus liderul AUR.
Curtea Constituțională a decis pe 6 decembrie să suspende alegerile prezidențiale. În ruma acestei hotărâri, Klaus Iohannis a anunțat de la sine putere că va rămâne la Cotroceni până ce va fi ales noul președinte. Deși mandatul său se termină peste câteva zile, el ar mai putea rămâne președinte, încălcând Constituția. Mai mult, nu se cunoaște o dată la care vor fi organizate din nou alegerile preziențiale.