Generalul (r) Radu Theodoru, veteran al celui de-al doilea război mondial, a făcut un apel către tineri și părinți, în condițiile speciale din ultima vreme, care au obligat la „distanțarea socială” între membrii familiei.
„Ori murim , ori supraviețuim sistemului social care se va reechilibra după această ofensivă! Statul Român nu ne mai reprezintă astăzi.
Statul Român reprezintă astăzi interesele celor 666 – megatrusturi energetice, agro-alimentare, financiare care stăpânesc viața a economică a planetei. Nu este posibil ca să acceptăm această sclavie a băncilor și a potentaților care gestionează astăzi politica mondială și izolează societatea civilă planificat de actul de guvernare. Fac apel la părinți, la bunici: Nu vă despărțiți de voi înșivă! Nu vă lăsați amăgiți de aceasta propagandă furibundă făcută de mas-media vândută ! Nu vă lăsați amăgiți de televizor! Este arma principala de atac împotriva conștiinței fiecăruia dintre noi și printr-o influență subliminală ne transmit ceea ce vor cei care ne manipulează le plătesc.
Este destul, ni s-au luat toate mijloacele de existența care ne țineau in picioare. Daca multinaționalele pleacă cu ce va susține guvernul viata de zi cu zi a țării? Sunt tulburat profund de aceasta problematică esențială. Avem un tineret receptiv, la nivel olimpic. Nu vă bateți joc de tineretul acesta! Nu-l obligați să ia calea străinătății ! Opriți exodul valorilor tinere! Părinți fiți atenți la fiecare mișcare subversivă care se face la adăpostul izolării fizice a societății civile. Ne trezim peste noapte cu legi cu care noi nu suntem de acord dar care ni se impun prin forța dictatului. Dictaturile trecute sunt ,,floare la ureche” pe lângă dictaura contemporană din cyber-spațiu”, a spus Generalul Theodoru într-un interviu acordat regizorului Constantin Ghiță.