Generalul francez Pierre de Villiers, fostul șef al Statului Major al forțelor armate franceze, a avertizat opinia publică de faptul că sunt o varietate de factori care pot duce țara pe calea războiului civil.
Conform acestuia, climatul social din Franța a fost tensionat cu mult înainte de apariția virusului chinezesc și a carantinelor impuse de guvernul lui Emmanuel Macron.
„Să nu ne păcălim singuri cu iluzii despre lockdown-uri, care au fost ca niște capace pe oală: climatul actual este, în cel mai bun caz, sumbru, gata să erupă în cel mai rău caz. Oricum, este foarte instabil. Peste tot, sărăcia și furia cresc”, a spus de Villiers pentru publicația Le Parisien.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic – Despre încălzirea globală și ecologism , de Christopher C. Horner și vei contribui la susținerea siteului R3Media.
„Apoi, e vorba de suprapunerea a șase crize: sanitară, de securitate, economică, financiară, geostrategică și evident, politică, adică ceea ce numesc o criză de autoritate”, a adăugat el.
„Totul se poate schimba încet sau foarte rapid, dacă este găsită o scânteie precum în 1798 sau 1914. Franța este o democrație veche, o țară matură, dar istoric vorbind, s-a chinuit să se reformeze. Deseori s-a petrecut prin explozii, rupturi”, a continuat Generalul.
„În Franța a fost pace de 75 de ani. Noi, soldații, nu vrem război. Știm ce este. Teama mea este de un război civil. Atunci când decapităm un profesor în fața unei școli sau când ucidem trei oameni care intră într-o biserică să se roage…”, a răspuns el atunci când a fost întrebat dacă nu exagerează.
Generalul, considerat unul dintre cei mai populari ofițeri francezi ai momentului, spune că se simte nevoia de autoritate, mai ales în orașe. Villers a afirmat că a fost vizitat de către foști soldați pe care i-a comandat și care nu erau în niciun caz „ușă de biserică” și la întrebarea de ce l-au căutat, aceștia au răspuns: „Domnule General, vă respectăm pe dumneavoastră!”.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic –despre femei, sex și feminism, de Carrie Lukas și vei contribui la susținerea siteului R3Media.
El a adăugat că Franța are o sarcină gigantică în a-i recupera pe tinerii care au căzut în ghearele islamiștilor radicali.
„Nu (nu este prea târziu să schimbăm asta) dar ne va lua, trei-patru generații pentru a rezolva problema, pentru a restaura echilibrul dintre fermitate și umanitate. Să recuperezi tineri de 20 de ani care urăsc Franța, care sunt aproape de șefi sau de salafiști, nu este nici simplu, nici rapid. Sarcina este gigantică. Dar avem alte opțiuni?”, s-a întrebat el.
Generalul Pierre de Villiers a demisionat din poziția sa de Șef al Statului Major al Forțelor Armate în 2017, după o dispută cu președintele Macron. Cele două cărți ale sale, publicate în 2017 și 2018, s-au vândut în peste 170.000 de exemplare. A treia sa carte „Repararea Franței” a fost lansată în acest an, dar apariția coronavirusului a împiedicat distribuția volumului.