Poliția și jandarmeria franceză vor putea „fișa” opiniile politice, apartenenţele sindicale şi datele medicale ale cetățenilor care candidează la posturi «sensibile», informează RFI, postul de stat al Franței care emite și în România.
Decizia aparține Consiliului de Stat, cea mai înaltă jurisdicție administrativă franceză, în urma unor contestații depuse de o serie de organizații, precizează sursa citată.
Consiliul de Stat a analizat plângerile depuse de magistrați, avocați și alte sindicate față de trei decrete care extindeau posibilitatea de fișare a cetățenilor, dar a concluzionat că aceste legi nu amenință de o manieră disproporționată libertatea de opinie, de conștiință, de religie sau sindicală. Pe scurt, în numele siguranței statului, politia şi jandarmeria vor putea deci înregistra «obiceiurile de viață» şi «activităţile online» ale cetăţenilor pe care îi au în vizor, pe care îi anchetează în vederea recrutării lor în posturi zise «sensibile».
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran și vei contribui la susținerea siteului R3Media
Până acum, se puteau verifica doar „ «activităţile politice, filosofice, religioase sau sindicale» ale persoanelor fizice”, dar acum în lege introduc noțiuni neclare precum «opinie» politică, «convingere» filosofică sau religioasă şi «apartenenţă» sindicală.
„Gérald Darmanin, ministrul francez de interne, a respins orice idee a guvernului de a instaura o supraveghere electronică a populaţiei. Guvernul afirmă că aceste decrete sunt utile doar forţelor de ordine pentru a preveni acte de violenţă sau teroriste şi nu pentru a institui vreun delict de opinie.
Trei fișiere sunt vizate de aceste decrete care le extind prerogativele. Mai întâi, fişierul anchetelor administrative legate de securitatea publică şi care este folosit la recrutarea funcționarilor în posturile sensibile. Se urmărește prin noile decrete evitarea recrutării unor persoane potențial periculoase sau radicalizate. Celelalte două fișiere impactate de noile decrete tratează informații legate de securitatea statului. In total, cele trei fişiere regrupau la sfârșitul anului trecut circa 350.000 de nume.
Toate aceste persoane vor avea deci de acum încolo în dreptul numelor lor eventuala lor apartenență politică, sindicală sau religioasă şi date despre viața lor privată, orientarea sexuală sau practicile lor sportive şi comportamentele lor pe rețelele de socializare – fotografii sau comentarii, de exemplu”, scrie RFI.