Guvernul francez a anunţat, vineri, o înăsprire a condiţiilor de acces la certificatul sanitar, astfel încât documentul se va transforma într-unul de vaccinare, care poate să fie obținut doar de persoanele vaccinate cu schemă completă, nu și de cele care au test negativ, scrie Rostonline.
În plus, termenul limită pentru accesarea dozei de rapel a vaccinului va fi, de asemenea, redus la cinci la patru luni, transmite AFP, citată de Agerpres.
„De acum înainte doar vaccinarea va fi valabilă în certificate”, a anunțat premierul Jean Castex.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Etamynis(alergie la praf, polen,venin) și vei contribui la susținerea siteului R3media
Această măsură va face obiectul unui proiect de lege ce va fi prezentat la începutul lunii ianuarie în parlament, text în care va fi menţionată şi intenţia de „înăsprire a condiţiilor de control şi a sancţiunilor împotriva certificatelor false”.
Aproape 90% din populaţia cu vârsta de peste 12 ani este vaccinată, una dintre cele mai mari rate de vaccinare din Uniunea Europeană.
Francezii de peste 65 de ani vaccinați care nu și-au administrat, vor avea certificatele verzi anulate, în ciuda faptului că până nu de mult cele două doze erau considerate ca fiind suficiente, după cum a informat R3media.