România ar trebui să vină în curând cu un plan de renunţare totală la utilizarea cărbunelui pentru a produce energie, întrucât această resursă nu are niciun viitor, a declarat, marţi, Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, în cadrul unei conferinţe de specialitate, informează Agerpres.
„Sper că România va veni în curând cu un plan de renunţare totală la cărbune şi modul cum să facă asta şi vă asigur că noi, la Comisia Europeană, vom fi de partea României pentru a putea face ca acest lucru să se întâmple.
Dar este vorba doar de o tranziţie, nu de o situaţie definitivă. Deci cum puteţi face ca infrastructura de gaze să fie potrivită şi pentru perioada de după? Prin orientarea către alte surse, precum hidrogenul, care poate folosi infrastructura de gaze existentă şi modificată. Hidrogenul este energia viitorului, inclusiv pentru România.
Oricum, România are o capacitate foarte mare de energie eoliană terestră şi un mare potenţial eolian offshore, la fel şi în energia solară. Cred că este foarte important să investiţi în aceste direcţii. Iar gazul să fie de tranziţie, nu o situaţie permanentă.
Grecia s-a mişcat cel mai repede. Are mine de lignit şi va renunţa la ele în următorii ani, deci foarte repede. Noi vom fi alături de Grecia, care va investi în regenerabile. La fel, Germania are un plan bun de renunţare la cărbune, cel mai târziu în 2038.
Aş sugera oficialilor români să se uite pe acordurile agreate în Germania, pentru că nu implică doar autorităţile publice şi industria cărbunelui, ci şi asociaţiile comerciale şi alţi jucători, autorităţi locale, pentru a crea un plan realistic de renunţare la cărbune, cu planuri sociale pentru companii şi cu planuri de reprofilare a regiunilor.”, a declarat Frans Timmermans.
Aceste declarații vin tocmai în perioada în care, în România, situația cărbunilor și a minelor, în general, este pusă sub semnul incertitudinii, odată cu protestul minerilor care nu au fost remunerați de câteva luni.
Partidul AUR a cerut oficial autorităților să renegocieze Green Deal-ul semnat cu Comisia Europeană.