„Cine nu e gata să moară în Bosnia, să facă un pas în față” i-a îndemnat liderul muntenegrean Momir Bulatovici, pe soldații săi, înainte de începerea conflictului sângeros din Bosnia-Herțegovina din anii 90 ai secolului trecut.
Nici măcar un singur soldat sau ofițer muntenegrean nu s-a clintit.
Cu acești oameni a jucat naționala de fotbal a României, sâmbătă seară, și a pierdut cu 2-0. Ca și în alte cazuri, echipa României nu a pierdut în fața unor fotbaliști/sportivi mai valoroși, ci pur și simplu în fața unora dispuși să se lupte, mai mult.
De altfel, evidența a fost remarcată și de antrenorul Edi Iordănescu: „Din punctul meu de vedere azi nu am reuşit să ne ridicăm la nivelul adversarului ca angajament. Nu am câştigat duelurile, nu am fost primii la minge”.
Și nu e prima dată. În 2016, calificați la Euro 2016, pierdeam la fel în fața unei echipe slabe, dar care a luptat: Albania. Bine, rușinea de-atunci pare o performanță în fața realității din zilele noastre: azi nici nu visăm să ne calificăm la vreun turneu final.
Ce scriam în 2016 rămâne valabil și azi: această echipă națională a României, ca și altele, reflectă cu acuratețe realitatea neamului, sau dacă preferați varianta occidentalizantă, a societății românești.
Pentru ca “noi” românii să fi învins pe cineva sau pentru ca “noi” să fim umiliți, ar fi trebuit să mai existe un “noi”. Dar un “noi” românesc nu mai există. Pur și simplu. Aceasta este realitatea. Există doar triburi, pe care nu le mai trec acum în revistă.
Pentru că acolo unde există „noi românii” există și instinctul sănătos al competiției cu „ei”. Dar în România, de 32 de ani, nu se mai cultivă acest instinct. Nu se mai promovează competiția cu alte națiuni. Uitați-vă în mass-media: la nivel de stat ni se spune că suntem nevolnici, slabi, mereu fericiți să primim o „mână de ajutor”. Indiferent de domeniu. O să auziți în fiecare săptămână cum liderii României vorbesc despre „neprețuitul sprijin” pe care suntem „fericiți” să-l primim în toate domeniile, inclusiv în domenii în care suntem/eram specialiști. Nu contează de la cine: important e să fim sprijiniți. Adică să ni se spună ce să facem!
Mentalitatea care s-a transmis corpului social al acestei țări este aceea a unei slugi neajutorate, incapabile să se descurce singură și să înțeleagă pe ce lume trăiește. Suntem tratați precum copiii aceia, pe care dl Prelipceanu de la Digi voia să-i „salveze” de proprii părinți, inconștienți, care nu voiau să-i vaccineze împotriva carcalacului.
De 32 ani, elitele din România au propovăduit confortul cu orice preț. Mai nou, confortul elevilor este motivația învățământului românesc. Dar ghinion: cei mici vor descoperi că viața nu e confortabilă!
De 32 ani ni se spune că singurul nostru scop în viață este „să ne integrăm”. Ce înseamnă asta? A integra înseamnă a-ți lua locul pe care ți l-au desemnat alții, într-un întreg. Cu alte cuvinte, să facem doar ce ne spun alții, chiar dacă asta e uneori împotriva fiecărui instinct pe care-l avem.
Competițiile sportive sunt doar vârful, doar partea spectaculoasă dintr-o cursă pe care o noi o pierdem zi de zi. Suntem zero la capitolul producție, industrie, sănătate, agricultură, etc. În „campionatele” europene pe aceste domenii suntem inexistenți, suntem morți. Nu trupește, ci sufletește. Suntem morți-vii. Creaturi fără identitate: echipa națională joacă în alb, culoare care nu există în simbolistica românească și în care nu a jucat niciodată (foto). Mereu s-a jucat în galben, roșu sau albastru sau o combinație între acestea.
Realitatea e că am fost reduși la nivelul unor sclavi incapabili să mai discearnă între robie și libertate. Și când vine cineva și arată că se poate și altfel – vezi cazul Ungariei sau Poloniei, „vocile rațiunii” vin și toarnă un torent de invective: aceia nu sunt „ieuropeni”, sunt „extremiști”, precum și nelipsitul „sunt vânduți rușilor”. Apropo, în timp ce România, „membru model al UE” s-a făcut de râs în fața Muntenegrului, Ungaria „iliberală” a bătut Anglia, finalista de la Euro…
Dacă spui că această „creștere economică” sau „PIB-ul” sunt înșelătoare, pentru că nu sunt rezultatele unor întreprinzători români sau firme românești, aceleași elite sar repede: „ce spui tu e subversiune rusească, domle”.
Dar realitatea ne lovește, direct în față, ciclic: noi nu producem nimic, noi nu concurăm cu nimeni, pentru că „noi” nu existăm. Există doar o carcasă goală, pe care scrie „România”, iar fotbaliștii, medicii, politicienii sunt doar chipurile prolilor (google 1984) produși de Big Brother-ul politic din ultimii 32 ani și care o populează.
Am învins: ne-am integrat! Urmează meciul din Bosnia…
Au aranjat o PLANdemie și nu pot aranja un meci de fotbal? E nevoie de doar cîțiva jucători cheie.
La noi a fost vorba de umilire. Poate pedeapsă că puțini s-au injectat cu seruri azi încă experimentale.
Deci nicio legătură cu Democrația, d-le Șomănescu ? Cei din iadul pre-’89 erau mai patrioți (dar au descoperit-o doar din ’90 – până în ’98!) ? Ori lucrurile chiar au profunzime – despre care presa liberă nu vorbește ?