Reunificarea Republicii Moldova cu România ar reprezenta soluția la criza energetică și economică, afirmă fostul premier moldovean Vlad Filat.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, acest spune că statul trebuie să se asigure nu doar că are acces la resurse energetice, ci și că cetățenii își permit să le achite.
„Din păcate, la acest moment se umblă doar cu mâna întinsă pe continentele lumii pentru a cere bani să supraviețuim acestei ierni. Dar iarna viitoare ce vom face? Dar peste doi ani? Vom merge din nou cu mâna întinsă la ușa cancelariilor lumii? Pentru că în nici un caz economia zilei de astăzi, în ritmul de azi, nu va putea oferi cetățenilor capacitatea financiară de a plăti prețurile din piața occidentală. Așteptarea că războiul se va sfârși și se va reveni la prețurile ante război este o iluzie. Poate este momentul să ne gândim serios și pragmatic la reunificarea cu România, la un plan comun, instituționalizat. Împreună am fi nu doar puternici, dar ne-am împăca și cu istoria în care tot rătăcim fără noimă“ a scris Vlad Filat.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Istoria Românilor, de Petre P. Panaitescu(click aici), vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Potrivit lui, drumul Republicii Moldova spre integrarea în UE este în prezent prins între războiul din Ucraina și prețul la gaze, care a bulversat nu doar economia, ci și viețile, iar perspectiva pare a fi una sumbră.
„Vestita și clamata integrare în UE nu va duce la creșterea volumului de gaze naturale în subsolul moldav după cum nici curentul electric importat din Transnistria cu compromisuri de neacceptat și chiar trădătoare nu ne vor asigura independența energetică. Independența unui stat nu înseamnă doar accesul depolitizat la resurse, dar și capacitatea actorilor economici și a cetățenilor de a cumpăra aceste resurse. Făcând o glumă amară putem spune că jumătate de problemă este rezolvată: am găsit resurse alternative, mai rămâne să avem bani pentru a le plăti“ a mai declarat Filat.
Fostul premier consideră că „soluția NU este în nici un caz revenirea la dependența de gazul rusesc, ci dezvoltarea economiei astfel încât cetățenii și companiile să-și poată permite cumpărarea de resurse din altă parte”, conform Deschide.
Reamintim că Parlamentul Republicii Moldova a adoptat un nou cod electoral, care elimină necesitatea tipăririi buletinelor de vot în limba rusă și a simplificat prevederile privind organizarea unui referendum legislativ sau consultativ.
Astfel, vor putea iniția referendumuri republicane legislative sau consultative 100 de mii cetățeni ai Republicii Moldova din orice unitate administrativ-teritorială, în loc de 200 de mii, așa cum era până acum. Jurnaliștii de la Timpul susțin că această modificare a fost efectuată pentru a facilita organizarea unui Referendum pe tema unirii Basarabiei cu România.
De asemenea, Ziua Națională a României a fost sărbătorită și în Parlamentul de la Chișinău, inclusiv prin scandarea „Jos vama de pe Prut”.
Aceste evenimente dau tărie informațiilor venite de la Chișinău, recent, care afirmă că liderii moldoveni au cerut Unirea Basarabiei cu România.