Ciprian Tătărușanu (35 de ani), portarul echipei de fotbal AC Milan, a fost testat pozitiv cu Covid-19, a anunțat clubul italian pe rețelele sociale. Fostul portar al Naționalei este vaccinat, potrivit unui comunicat oficial al clubului milanez, citat de stiripesurse.
„Ciprian Tătărușanu a fost testat pozitiv la un control molecular efectuat la domiciliu. Ciprian se simte bine și va continua perioada de carantină conform indicațiilor primite de la autoritățile sanitare”, a anunțat clubul AC Milan.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media.
Ciprian Tătăruşanu s-a retras de la Echipa Națională în toamna anului 2020, după 73 de meciuri în reprezentativa României. De obicei rezervă, fostul internațional român va rata meciul între AC Milan și AS Roma, programat joi, în Serie A. Acesta va fi prima întâlnire din 2022 dintre cele două mari cluburi italiene. Echipa românului ocupă locul doi în clasament, având 42 de puncte, cu patru mai puține decât liderul Inter Milano.
Într-o situație similară se află și marele jucător Lionel Messi (34 de ani), care a fost testat pozitiv cu Covid-19, deși este vaccinat.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.