ACTUALITATEFostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu: Iubesc cu tot sufletul această țară....

Fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu: Iubesc cu tot sufletul această țară. Rămân alături de fermierii români. Timpul va face dreptate, Doamne ajută!

Fostul ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a scris o postare pe facebook în care oferă detalii despre demisia sa și despre valorile în care crede. Acesta a spus că își iubește „cu tot sufletul” țara și că va rămâne alături de fermierii români.

„Dragi prieteni,

Am primit de la voi mii de mesaje de susținere și încurajare! Vă mulțumesc și vă apreciez enorm, sunt mulți cei care mi-au cerut să nu demisionez, sau să nu renunț la imunitatea parlamentară! Pentru cei care mă cunoașteți știți că acest lucru ar fi imposibil, pentru că nu aș mai putea să vă privesc în ochi cu demnitatea cu care am făcut-o și o voi face în continuare! Pentru cei care nu mă cunoașteți în mod direct, las aici câteva repere, pentru a înțelege mai bine de ce am luat aceste decizii:

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic – Despre încălzirea globală și ecologism, de Christopher C. Horner, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

  • Toată viața mi-am făcut datoria față de oameni, atât timp cât am fost în serviciul public!
  • Iubesc cu tot sufletul această țară, iar această credință mi-a fost insuflată de mic de către bunicii și părinții mei, iar apoi cultivată și consolidată de dragostea de popor, pământ și tot ce e românesc prin jurământul de credință depus la vârsta de 15 ani!
  • Am acceptat postul de ministru al Agriculturii cu dorința sinceră de a face ceva bun pentru români și pentru agricultura românească. Tocmai de aceea, le mulțumesc din suflet tuturor fermierilor și românilor care mi-au transmis în aceste zile mesaje de susținere. Îi asigur pe toți că le-am citit și că înseamnă enorm de mult pentru mine și pentru munca pe care am depus-o în această perioadă!
  • În mandatul meu la Agricultură am vrut să aplic principiile mele de viață, convins fiind că dacă ai bună credință și empatie față de problemele oamenilor atunci poți face cu adevărat lucruri foarte bune!
  • Sunt mândru de ceea ce am realizat în această perioadă și vreau să vă spun că datorită eforturilor tuturor celor implicați în agricultură, industrie alimentară, pescuit sau acvacultură, dacă se vor lua în continuare deciziile potrivite, România nu va fi afectată de o potențială criză alimentară.
  • Le mulțumesc și colegilor mei din partid pentru că au avut încredere în mine și pentru că au fost acum alături de mine în momente mai puțin plăcute în care au trebuit să dea un vot contrar voinței lor!
  • Eu sunt un om simplu, ca orice alt cetățean al acestei țări. De aceea, consider că nu trebuie să mă ascund sub nicio imunitate pentru a rezolva o problemă personală!
  • Sunt un om politic care crede cu toată tăria că funcția de demnitate publică nu este despre privilegii personale, ci despre onoarea de a fi în serviciul oamenilor și despre responsabilitatea socială pusă în slujba comunității!
  • Acesta este motivul pentru care mi-am dat imediat demisia din funcția de ministru, m-am suspendat din partid și i-am rugat pe toți colegii mei să voteze pentru ridicarea imunității!
  • Vreau să mă înțelegeți că nu sunt adeptul justiției televizate. Nu am comis nicio infracțiune de corupție sau altă faptă penală! Sunt NEVINOVAT! Vă rog doar să fiți de acord să fac declarații despre acest dosar doar după eliminarea suspiciunilor care au fost prezentate în spațiul public!
  • Rămân total alături de fermierii români și de toți cei implicați în agricultură, iar în perioada următoare voi avea mai mult timp pentru a mă afla direct în mijlocul lor!

Sunt convins că timpul va face dreptate! Doamne ajută!”, scrie fostul ministru.

Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind desemnarea vicepremierului Sorin Grindeanu ca ministru interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în locul lui Adrian Chesnoiu.

Adrian Chesnoiu și-a dat demisia din funcția de ministru al Agriculturii și s-a autosuspendat din Partidul Social Democrat (PSD), în urma unor acuzații făcute de Direcția Națională Anticorupție referitoare la un „abuz în serviciu”. DNA a cerut ridicarea imunității acestuia.

„NU am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și mi-am desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea mea executivă! În urma apariției în spațiul public a unor suspiciuni cu privire la activitatea mea ministerială, am luat următoarele decizii:

Le solicit tuturor deputaților din toate partidele vot pentru ridicarea imunității parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toții egali în fața legii și vreau să am posibilitatea de a elimina orice potențială suspiciune!

Mă retrag din funcția de ministru – nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activității mele guvernamentale. De asemenea, mă autosuspend din Partidul Social Democrat!
Vă mulțumesc tuturor celor care aveți încredere în mine, în nevinovăția mea și în toate lucrurile bune pe care le-am făcut!

Doamne ajută!”, a scris Adrian Chesnoiu, într-o postare pe facebook.

George Simion, președintele partidului AUR, a dat de înțeles că dosarul DNA împotriva ministrului agriculturii, Adrian Chesnoiu, a fost deschis „la comandă”. În opinia lui Simion, Chesnoiu a deranjat interese străine și trebuia înlăturat.

„Cred că și ministrul Agriculturii a avut o problemă cu casca. Nu se conforma la tot ce primea din cască și a fost executat.

Justiția Română funcționează într-un mod ciudat. Domnul Chesnoiu mai avea foarte mult lucruri de făcut pentru agricultura românească, dar se vedea o simțire românească și unele planuri naționale în agricultura românească. Sunt convins că nu ăsta e motivul adevărat pentru care a acționat DNA într-un dosar banal”, a mai precizat președintele AUR.

Totodată, dosarul lui Adrian Chesnoiu la DNA a apărut la două săptămâni după ce fostul ministru a fost vizitat de delegații franceze și americane. Acesta a cerut Uniunii Europene să respecte specificul și tradițiile României în zona agricolă.

Adrian Chesnoiu a pledat întotdeauna pentru dezvoltarea pieței agro-alimentare autohtone, spunând, de pildă, că își dorește ca niciun produs românesc să nu rămână pe raft sau să fei aruncat la gunoi.

„Eu chiar îmi doresc și sper să avem mandatul până în 2024. (…) astfel încât să ne asigurăm că nicio roșie românească nu va mai rămâne nerecoltată și neutilizată în acest proces de hrănire a populației, varza și castraveții nu vor mai fi aruncați la marginea drumului, iar producția românească de legume și produse autohtone să meargă acolo unde trebuie, pe masa românilor la niște prețuri pe care ei să și le poată permite”, a spus ministrul.

Totodată, acesta a transmis Uniunii Europene că obligativitatea de a lăsa 4% din terenul agricol necultivat este nejustificată și a cerut să fie eliminată: „Să lași 4% din suprafața agricolă a unei țări cum este România, cu 9,4 milioane de hectare de teren arabil, ar însemna aproape 300.000 de hectare necultivate. Nu cred că își permite nimeni la nivel european, la nivel global, să lase o astfel de suprafață neproductivă, mai ales a unei țări cum este România, cu un sol atât de fertil”.

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu ne „editează” ideile și materialele publicate. Suntem oameni liberi. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumim!

Redacția R3media

Dacă dorești să fii alături de noi, urmărește-ne pe Google News, Telegram, Facebook sau Twitter. Sau poți să te abonezi, gratuit, la Newsletter.

Înscrie-te la newsletterul R3Media

Te rog așteaptă puțin

Mulțumim! Bine-ai venit în comunitatea noastră

3 COMENTARII

  1. “Adrian Chesnoiu: Iubesc cu tot sufletul această țară ”
    -Raed Arafat ajunsese aproape casatorit cu Romania,
    Raed&Romania,
    frumos!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

[gs-fb-comments]

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate