sâmbătă, octombrie 5, 2024
ACTUALITATEFermierii bulgari și români cer respect din partea instituțiilor europene: proteste în...

Fermierii bulgari și români cer respect din partea instituțiilor europene: proteste în țară și în fața Comisiei Europene

În perioada 29-31 martie, Asociația Națională a Producătorilor de Cereale din Bulgaria va organiza proteste în zona punctelor de control de la frontiera cu România, inclusiv prin blocarea cu tehnică agricolă a accesului auto, dar şi a circulației rutiere pe drumurile republicane (naționale sau europene) adiacente/aferente, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

În acest context, MAE le recomandă cetățenilor români să urmărească cu atenție situația din zonele respective, iar șoferii să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată şi indicațiile/semnalele organelor de control aflate la fața locului.

În același timp, o delegație a Asociației Forța Fermierilor din România se află, în aceste zile, la Bruxelles pentru a trage un semnal de alarmă în fața Comisiei Europene şi Parlamentului European cu privire la situația grea în care se află reprezentanții sectorului agroalimentar din România, anunță organizația într-un comunicat.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Delegația AFF va afișa un banner în fața Comisiei Europene cu mesajul: „FERMIERII ROMÂNI MERITĂ RESPECT!” (ROMANIAN FARMERS DESERVE RESPECT!). Organizația spune că a fost ales acest moment deoarece pe 30 martie are loc o întrunire tehnică la nivel Comisie Europeană pentru a discuta recalcularea ajutorului din bani europeni pe care urmează să îl primească România.

„În 20 martie decizia inițială a fost ca dintr-un buget de 56 de milioane de euro, Polonia să primească 30, Bulgaria 16, România 10. Suma totală este o jignire pentru efortul făcut de fermierii din estul Europei iar, evident, împărțirea acestei sume este, în mod evident, în defavoarea României, încă o dată”, menționează Asociația citată.

„Acesta este motivul deplasării delegaţiei oficiale a Asociației Forța Fermierilor la Bruxelles. Am considerat că înainte de întâlnirea Comisiei de pe 30 martie trebuie să dăm un semnal că fermierii români merită respect la Bruxelles”, a spus Daniel Radu, membru AFF.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic – Despre încălzirea globală și ecologism, de Christopher C. Horner, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

„Mă bucur că voi avea ocazia să transmit un mesaj despre situația grea în care se află fermierii mici şi mijlocii din România”, a spus Valentin Popa, membru AFF. „Este momentul să dăm un semnal clar aici, în capitala Uniunii Europene. Fermierii români au fost în prima linie a efortului european de ajuta Ucraina. Fermierii români au făcut sacrificii, au renunțat la venituri şi marje de profit. Acest efort trebuie să fie recunoscut şi apreciat”, a afirmat Gabi Corodeanu, membru AFF.

Reamintim că președintele CE a anunțat că ajutorul dat fermierilor din țările afectate de cantitățile mari de cereale ucrainene intrate pe piață nu este suficient și că acesta va fi majorat. Reacția Ursulei von der Leyen vine după ce România a protestat față de suma alocată țării noastre, în valoare de 10 de milioane de euro.

Până și președintele Klaus Iohannis a reclamat abordarea „ultra birocratică” a Comisiei Europene, în acest caz.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE