ACTUALITATEFalsuri stupefiante ale deputatului PNL, Gheorghe Pecingină: Din punctul de vedere al...

Falsuri stupefiante ale deputatului PNL, Gheorghe Pecingină: Din punctul de vedere al Bisericii, Pământul ar fi plat și acum. În Biblie avem deja celebrul principiu „crede nu cerceta”

Deputatul PNL, Gheorghe Pecingină (alături de Florin Cîțu și Dan Vîlceanu), a oferit niște declarații aiuritoare despre Biserica Ortodoxă, la Digi 24, în contextul unei discuții despre legea educației sexuale în școli, adoptată de Parlament marți.

Într-un acces anti-democratic, deputatul PNL a deplâns faptul că politicienii români se raportează la Biserică sau „la comunități”, când discută despre anumite subiecte. Nu este clar la cine ar trebui să se raporteze politicienii.

Pecingină a declarat că „pământul ar fi plat din punctul de vedere al Bisericii” și că aceasta ar fi „în urma societății”. Deputatul PNL, auto-proclamat creștin-ortodox, a mai susținut că în Biblie ar exista „celebrul crede și nu cerceta”.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Opțiunea Benedict, de Rod Dreher și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

„Din păcate, noi politicienii avem darul de a ne raporta la ce vrea Biserica sau comunitățile. Din punctul de vedere al Bisericii, Pământul ar fi plat dacă nu existau temerari care să demonstreze altceva.

Biserica recunoaște prin vocile reprezentative că este cu un pas în spatele societății. În Biblie avem deja celebrul principiu „crede nu cerceta” ”, a declarat el.

Deputatul a mai făcut afirmație destul de șocantă: „Generațiile s-au modificat biologic”. Moderatoarea de la „Studio Politic” nu a intervenit niciun moment.

Din păcate pentru deputatul PNL, expresia „crede și nu cerceta” nu există în Biblie, așa cum arată părintele Eugen Tănăsescu.

„ Nicăieri Biblia nu conține formularea „crede și nu cerceta”. Ea este doar concluzia eronată a celor lipsiți de cultură teologică, ca și multe alte astfel de concluzii pseudo-biblice”, a scris el într-un articol din Doxologia.

Unul dintre cei mai apreciați preoți români ai secolului XX, părintele Constantin Galeriu, explica faptul că această sintagmă nu există în Biblie.

„Nu, nici vorbă, nici pomeneală! Eu cred că unii, în diverse dialoguri cu teologi, și mai cu seamă în mediul apusean în care o vreme folosința Scripturii a fost interzisă poporului, ca nu cumva acesta să o interpreteze greșit și să fie prilej de erezii, atunci probabil s-a ivit această sintagmă străină, pusă ignorant și malefic pe seama Sfintei Scripturi”, spunea el într-un dialog cu Andrei Pleșu din anii 90.

Afirmația că Biserica Ortodoxă ar susține că pământul este plat este un mare fals. Deputatul PNL confundă Biserica Ortodoxă cu evenimentele în care a fost implicată Biserica Romano-Catolică în Occident.  Astfel, așa cum arată un teolog american, Sfinții părinți ai Bisericii Ortodoxe nu au scris niciodată că pământul ar fi plat, ci dimpotrivă.

Pecingină nu este la primele derapaje. În 2021, Pecingină îi făcea „dobitoci” pe niște oameni care protestau împotriva unei legi de la CE Oltenia.

Promovat pe linie politică de prietenul său Florin Cîțu, Pecingină spunea despre fostul premier că ar trebui „clonat”.

„Dacă am avea mai mulți ca Florin Cîțu, dacă ar fi clonat, România ar merge mult mai bine”, a zis el despre fostul premier Florin Cîțu.

Pecingină a trecut prin toate partidele, de la PDL, la PSD, PP-DD, ALDE și finalmente, la PNL.

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu ne „editează” ideile și materialele publicate. Suntem oameni liberi. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumim!

Redacția R3media

Dacă dorești să fii alături de noi, urmărește-ne pe Google News, Telegram, Facebook sau Twitter. Sau poți să te abonezi, gratuit, la Newsletter.

Înscrie-te la newsletterul R3Media

Te rog așteaptă puțin

Mulțumim! Bine-ai venit în comunitatea noastră

3 COMENTARII

  1. Doamne, ai milă, înțelepțește-l ca să priceapă că ignoranța pe care o manifestă este distructivă. Dacă nu ai argumente pentru ceea ce afirmi, ești cu cîteva clase mai jos decât diletanâii. Insul acesta vorbește pentru a se afla în treabă. Cum adică Biblia spune ”Crede și nu cerceta”? Dacă tipul acesta ar fi fost cât de cât, un ins mediu-culturalizat, ar fi știut că, dimpotrivă, Biblia spune răspicat ”Ci cercetaţi* toate lucrurile şi păstraţi** ce este bun.” (1 Tesaloniceni 5:21). Biblia este plină de afirmații prin care Dumnezeu îndeamnă/poruncește omului să cerceteze totul: ”Preaiubiţilor, să* nu daţi crezare oricărui duh, ci să** cercetaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi† proroci mincinoşi.” (1 Ioan 4:1). Sunt suficiente pasaje în Biblie care contrazic toate afirmațiile mincinoase ale acestui troglodit, diletant dar și ipocrit. Spun asta fiindcă, dacă ar fi cercetat înainte de a afirma acele aberații, ar fi găsit în Biblie răspunsul corect: ”eu eram* meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea** Lui, jucând neîncetat înaintea Lui, jucând pe rotocolul pământului Său şi găsindu-mi plăcerea* în fiii oamenilor. (Proverbe:8:30-31 – de văzut cuvântul ”rotocol”, căruia DEX îi atribuie și înțelesul de cerc, rotund, etc), apoi ar fi găsit și pasajul acesta: ” El(Dumnezeu) şade deasupra cercului pămîntului, şi locuitorii lui sînt ca nişte lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o mahramă supţire, şi le lăţeşte ca un cort, ca să locuiască în el.(Isaia 40:21-22)” – interesează din pasaj sintagma ”deasupra cercului pământului”. Așadar, Biblia nu lasă nimic la voia întâmplării. Doar că ai nevoie de înâelepciune ca să știi să cauți argumente. Biblia se explică cu Biblia…Cu regret…

  2. numele astuia spune aproape totul. Daca te mai uiti si la figura lui, instinctiv pui mana la buzunar sa-ti protejezi portofelul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

[gs-fb-comments]

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate

IMPORTANT

O chemaR3 la susținere

Dragi prieteni, după patru luni de pauză, revenim la voi pentru a sprijini efortul nostru. Dacă doriți să ne ajutați luna aceasta, o puteți face...